Consiliul local al comunei Tarcău, judeţul Neamţ,
Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile:
a) art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și d), alin. (4) lit. d), e) și f) și alin. (7) lit. i), coroborate cu cele ale art.155 alin. 5) lit. c) din Codul administrativ aprobat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
b) art. 5 alin. (3) și (4), art. 41-42, art. 44 alin.(1) şi alin. (4) precum și cele ale art. 45 din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
ținând seama de:
a) prevederile Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență și a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de redresare și reziliență al României;
b) prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență;
c) prevederile Hotărârii Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență;
d) Ghidul Specific - Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 — Fondul local, aprobat prin Ordinul Ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 999/10.05.2022, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 467 bis din 10 mai 2022;
e) Hotărârea Consiliului Local al comunei Tarcău nr. 24/31 martie 2022, privind aprobarea Strategiei de Dezvoltare locală a comunei Tarcău pentru perioada 2021-2027;
În baza Raportului de specialitate nr. 2703/06.10.2022 al Biroului Implementare Proiecte și Achiziții Publice;
Văzând referatul de aprobare nr. 2702/06.10.2022 promovat de către primarul comunei, care a iniţiat proiectul de hotărâre;
Cu avizul favorabil al comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale consiliului local;
În temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 139 alin. (1) şi alin. (3) lit. d) din OUG nr. 57/2019 privind codul administrativ, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1 Se aprobă depunerea proiectului ”Asigurarea infrastructurii TIC (sisteme inteligente de management local) la nivelul comunei Tarcău” în cadrul apelului de proiecte cu titlul PNRR/2022/C10/I.1.2-Fondul local I.1.2 - Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC (sisteme inteligente de management urban/local) din Planul de redresare și reziliență al României (PNRR), descrierea investiției fiind prevăzută în Anexa nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se aprobă valoarea maximă eligibilă a proiectului ”Asigurarea infrastructurii TIC (sisteme inteligente de management local) la nivelul comunei Tarcău” în cuantum de 752.820 Euro (exclusiv TVA), reprezentând 3.705.907,01 lei (exclusiv TVA), la cursul euro aferent lunii mai 2021, de 1 euro = 4,9227 lei, conform Ghidului PNRR, Componenta 10 – Fondul local, secțiunea 2.4 Modalitatea de depunere a proiectelor.
Art. 3 Comuna Tarcău se angajează să finanțeze toate sumele reprezentând cheltuieli care ar putea fi declarate neeligibile, ce pot apărea pe durata implementării proiectului ”Asigurarea infrastructurii TIC (sisteme inteligente de management local) la nivelul comunei Tarcău”, în condițiile obținerii finanțării proiectului. În afara cheltuielilor eligibile ale proiectului, orice altă cheltuială constituie cheltuială neeligibilă şi va fi suportată de către Comuna Tarcău.
Art. 4 Se aprobă Nota de fundamentare a investiției pentru proiectul ”Asigurarea infrastructurii TIC (sisteme inteligente de management local) la nivelul comunei Tarcău”, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 5 Prin grija secretarului general al comunei, prezenta hotărâre va fi publicată în Monitorul Oficial Local al Comunei Tarcău şi va fi comunicată către instituţia prefectului şi celelalte persoane fizice sau juridice interesate.