Nr. 21 / 29.03.2023
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Devizului general al investiției ”Executare foraje pentru exploatare apă la adâncime, cu pompe submersibile și realizarea unei mini-rețele stradale de distribuție a apei menajere, în satul Straja, comuna Tarcău, județul Neamț”

Hotărâre

România

Județul Neamț

Consiliul Local al comunei Tarcău

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 21 din 29.03.2023

privind aprobarea Devizului general al investiției ”Executare foraje pentru exploatare apă la adâncime, cu pompe submersibile și realizarea unei mini-rețele stradale de distribuție a apei menajere, în satul Straja, comuna Tarcău, județul Neamț”

Consiliul local al comunei Tarcău, judeţul Neamţ,

Având în vedere prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, care stabilesc competența consiliului local în privința aprobării documentațiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi, a căror finanțare se asigura integral sau în completare din bugetele locale;

Pentru punerea în aplicare a Hotărârii nr. 4/01 noiembrie 2022 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Comunei Tarcău, prin care se constată starea de secetă pedologică extremă la nivelul satului Straja, cu efectul secării fântânilor de mică adâncime şi lipsirea de surse de apă potabilă şi menajeră pentru consumul uman al populaţiei, adăparea animalelor şi uz gospodăresc, și se dispune întreprinderea, în regim de urgenţă, a procedurilor pentru executarea a două puţuri forate de mare adâncime pe raza satului Straja, unul în zona drumului naţional, iar al doilea în zona Iruga, şi echiparea corespunzătoare a acestora cu mijloace de pompare, pentru a oferi posibilitatea aprovizionării curente a populaţiei, în regim de cişmea stradală, cu apa necesară gospodăriei;

În considerarea atribuțiilor autorității deliberative locale stabilite potrivit prevederilor alin. (1), ale alin. (4) literele d) și g), ale alin. (7) literele c), h), n) și r) precum și ale alin. (14) din art. 129 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ;

Ținând cont de faptul că debitul de apă menajeră previzionat a fi consumat de către gospodăriile beneficiare nu depășește nivelul prevăzut prin art. 9 alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996, care prevede că „Apele de suprafața sau subterane pot fi folosite liber, cu respectarea normelor sanitare și de protecție a calității apelor, pentru băut, adăpat, udat, spălat, îmbăiat și alte trebuințe gospodărești, dacă pentru aceasta nu se folosesc instalații sau se folosesc instalații de capacitate mică de pînă la 0,2 litri/secunda, destinate exclusiv satisfacerii necesităților gospodăriilor proprii.”, respectiv că nu va depăși volumul de 17,2 mc/24 ore;

În baza referatului de aprobare nr. 2594/21.03.2023 promovat de către primarul comunei, care a iniţiat proiectul de hotărâre, precum şi a raportului de specialitate nr. 2593/21.03.2023 al Biroului Implementare Proiecte şi Achiziţii Publice;

Cu avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale consiliului local; 

În temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind codul administrativ, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1     Se aprobă realizarea obiectivului de investiții ”Executare foraje pentru exploatare apă la adâncime, cu pompe submersibile și realizarea unei mini-rețele stradale de distribuție a apei, în satul Straja, comuna Tarcău, județul Neamț”, prin parteneriat și cofinanțare între Comuna Tarcău și cetățenii direct interesați.

Art. 2     Se aprobă Devizul general al obiectivului de investiții prevăzut la art. 1, în forma prezentată în Anexa la prezenta hotărâre, cu o valoare totală de 139.965,46 lei, cu TVA inclusă, din care 90.202 lei construcții-montaj, deviz general care cuprinde asigurarea de către Comuna Tarcău lucrărilor de foraj, achiziția echipamentelor și dotărilor necesare, precum și executarea racordului electric.

Art. 3     (1) Cheltuielile necesare pentru realizarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1, în structura devizului  prevăzut la art. 2, se asigură din bugetul local al Comunei Tarcău.

(2) Cetățenii beneficiari ai instalației de alimentare cu apă menajeră prevăzute la art. 1 contribuie la realizarea investiției prin asigurarea în regie proprie și pe cheltuiala proprie a punerii în operă a bunurilor, echipamentelor, materialelor și lucrărilor asigurate de către Comuna Tarcău.

Art. 4     Prin grija secretarului general al comunei, prezenta hotărâre va fi publicată în Monitorul Oficial Local al Comunei Tarcău şi va fi comunicată către instituţia prefectului şi persoanele interesate.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Iulian GĂINĂ

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI TARCĂU,

Dan CÂRLAN

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 21 / 29.03.2023

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 7
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 13
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 12
4 Numărul voturilor „PENTRU” 7
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 21 / 29.03.2023

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 29.03.2023
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 11.04.2023
4 Comunicarea către prefectul județului 06.04.2023
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu