ANEXĂ la proiectul de hotărâre nr. 26 din 30.05.2025

T A B L O U L

cuprinzând cotele, valorile   impozabile, nivelurile impozitelor și taxelor locale, taxele speciale și amenzile 

care se stabilesc, se actualizează sau se ajustează, după caz, de către Consiliul Local al comunei Tarcău,

 în limitele și în condițiile titlului IX din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare 

 

 

  1. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal Ø Titlul IX – Impozite și taxe locale

 

  CAPITOLUL  I - Consideratii generale (art. 453 din legea 227/2015) - definiții

 

  1. activitate economică - orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii şi lucrări pe o piaţă; 
  2. clădire - orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite, inclusiv constructiile reprezentand turnurile de sustinere a turbinelor eoliene si fundatiilor acestora.
  3. clădire-anexă - clădiri situate în afara clădirii de locuit, precum: bucătării, grajduri, pivniţe, cămări, pătule, magazii, depozite, garaje şi altele asemenea; 
  4. clădire cu destinaţie mixtă - clădire folosită atât în scop rezidenţial, cât şi nerezidenţial; 
  5. clădire nerezidenţială - orice clădire care nu este rezidenţială; 
  6. clădire rezidenţială - construcţie alcătuită din una sau mai multe camere folosite pentru locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii; 
  7. nomenclatură stradală - lista care conţine denumirile tuturor străzilor dintr-o unitate administrativ-teritorială, numerele de identificare a imobilelor pe fiecare stradă în parte, precum şi titularul dreptului de proprietate al fiecărui imobil; nomenclatura stradală se organizează pe fiecare localitate rurală şi urbană şi reprezintă evidenţa primară unitară care serveşte la atribuirea adresei domiciliului/reşedinţei persoanei fizice, a sediului persoanei juridice, precum şi a fiecărui imobil, teren şi/sau clădire;
  8. rangul unei localităţi - rangul atribuit unei localităţi conform legii;
  9. zone din cadrul localităţii - zone stabilite de consiliul local, în funcţie de poziţia terenului faţă de centrul localităţii, de reţelele edilitare, precum şi de alte elemente specifice fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, conform documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, registrelor agricole, evidenţelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau altor evidenţe agricole sau cadastrale care pot afecta valoarea terenului.

CAPITOLUL     II –  IMPOZITUL PE CLĂDIRI ȘI TAXA PE CLĂDIRI (art. 455 – 462 din Legea 227/2015)

 

  1. Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care codul fiscal și hotararea de stabilire a impozitelor locale nu prevede altfel.
  2. Incepand cu anul 2016 impozitul/taxa pe clădiri se calculează diferit in funcție de scopul în care e utilizată acea clădire, fiind definite trei categorii, astfel:
    • clădire rezidenţială - construcţie alcătuită din una sau mai multe camere folosite pentru locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii;
    • clădire nerezidenţială - orice clădire care nu este rezidenţială;
    • clădire cu destinaţie mixtă - clădire folosită atât în scop rezidenţial, cât şi nerezidenţial;

Valorile impozabile în cazul clădirilor REZIDENȚIALE deținute de PERSOANE FIZICE (Art. 457 alin. (1))

 

  • Impozitul/taxa pe clădiri în cazul clădirilor rezidentiale se calculează prin aplicarea unei cote de 0,1 % asupra valorii impozabile a cladirii.
  • Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulţirea suprafeţei construite desfăşurate a acesteia, exprimată în metri pătraţi, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/mp, din tabelul următor:

 

Art. 457 alin. (1)

COTA STABILITĂ DE CONSILIUL LOCAL PENTRU ANUL 2026

 

0,1%

 

Art. 457 alin. (2)                                                                                                                       - lei/m² -

 

Tipul clădirii

VALORILE     STABILITE DE CONSILIUL LOCAL PENTRU ANUL 2026

 

Valoarea impozabilă

(indexare 5,6%)

 

Cu instalații de apă, canalizare, electrice și încălzire (condiții cumulative)

Fără instalații de apă, canalizare, electricitate sau încălzire

 

A. Clădiri cu     cadre din beton armat sau cu pereți exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic

1675

            1006

 

B. Clădiri cu pereți exteriori din lemn, din piatră naturală, din cărămidă nearsă, din     vălătuci, sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic 

509

           339

 

C. Clădire-anexă cu cadre din beton armat sau cu pereți exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic     

335

293

 

D. Clădire-anexă cu pereți exteriori din lemn, din piatră naturală, din cărămidă nearsă, din     vălătuci, sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic  

210

126

 

E. În cazul contribuabilului care deţine la aceeaşi adresă, încăperi amplasate la subsol, la demisol şi/sau la mansardă, utilizate ca locuinţă, în oricare dintre tipurile de clădiri prevăzute la lit. A-D

75% din suma care s-ar aplica clădirii

F. În cazul contribuabilului care deţine la aceeaşi adresă, încăperi amplasate la subsol, la demisol şi/sau la mansardă, utilizate în alte scopuri decât cel de locuinţă, în oricare dintre tipurile de clădiri prevăzute la lit A-D

50% din suma care s-ar aplica clădirii

  • ·       În cazul unei clădiri care are pereţii exteriori din materiale diferite, pentru stabilirea valorii impozabile a clădirii se identifică în tabelul de mai sus valoarea impozabilă cea mai mare corespunzătoare materialului cu ponderea cea mai mare.
  • ·       Suprafaţa construită desfăşurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafeţelor secţiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol sau la mansardă, exceptând suprafeţele podurilor neutilizate ca locuinţă, ale scărilor şi teraselor neacoperite.
  • ·       Dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, atunci suprafaţa construită desfăşurată a clădirii se determină prin înmulţirea suprafeţei utile a clădirii cu un coeficient de transformare de 1,4. 
  • ·       Asupra valorilor stabilite prin tabelul de mai sus intervine aplicarea anumitor coeficienţi şi procente în vederea stabilirii valorii impozabile a clădirilor
    1. Coeficienţii de corecţie a valorii impozabile a clădirilor aparținând persoanelor fizice și a impozitului pentru terenurile amplasate în extravilan corespunzători rangului localității și zonei fiscale, prevăzuți de Legea 227/2015 privind Codul Fiscal:
    2. Coeficienții de corecție a valorii impozabile pe terenul amplasat în intravilan, altul decât categoria de folosință terenuri cu construcții corespunzători rangului localității, prevazuți de Legea 227/2015 privind Codul Fiscal:

Nr. crt.

Rangul localității

Valoarea coeficientului de corecție

1.

IV

1,1

2.

V

1

 

Valoarea impozabilă a clădirii se reduce în funcţie de anul terminării acesteia, după cum urmează:

  1. cu 50%, pentru clădirea care are o vechime de peste 100 de ani la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă
  2. cu 30%, pentu clădirea care are o vechime cuprinsă între 50 si 100 de ani, inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă.
  3. cu 10%, pentu clădirea care are o vechime cuprinsă între 30 si 50 de ani, inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă.

În cazul clădirii la care au fost executate lucrări de renovare majoră, din punct de vedere fiscal, anul terminării se actualizează, astfel că acesta se consideră ca fiind cel în care a fost efectuată recepţia la terminarea lucrărilor. Renovarea majoră reprezintă acţiunea complexă care cuprinde obligatoriu lucrări de intervenţie la structura de rezistenţă a clădirii, pentru asigurarea cerinţei fundamentale de rezistenţă mecanică şi stabilitate, prin acţiuni de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, precum şi, după caz, alte lucrări de intervenţie pentru menţinerea, pe întreaga durată de exploatare a clădirii, a celorlalte cerinţe fundamentale aplicabile construcţiilor, conform legii, vizând, în principal, creşterea performanţei energetice şi a calităţii arhitectural-ambientale şi funcţionale a clădirii. Anul terminării se actualizează în condiţiile în care, la terminarea lucrărilor de renovare majoră, valoarea clădirii creşte cu cel puţin 50% faţă de valoarea acesteia la data începerii executării lucrărilor.

 

Valorile impozabile în cazul clădirilor rezidentiale deținute de PERSOANE JURIDICE (Art. 460)

 

  1. Impozitul/taxa pe clădiri în cazul clădirilor rezidentiale se calculează prin aplicarea unei cote de 0,12 % asupra valorii impozabile a clădirii.
  2. Valoarea impozabilă a clădirilor aflate în proprietatea persoanelor juridice este valoarea de la 31 decembrie a anului anterior celui pentru care se datorează impozitul/taxa şi poate fi:
    1. ultima valoare impozabilă înregistrată în evidenţele organului fiscal;
    2. valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare intocmit de un evaluator autorizat in conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate in vigoare la data evaluarii.
    3. valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în cursul anului fiscal anterior;
    4. valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate. In situatia in care nu este precizata valoarea in documentele care atesta propietatea, se utilizeaza ultima valoare inregistrata in baza de date a organului fiscal.
    5. în cazul clădirilor care sunt finanţate în baza unui contract de leasing financiar, valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare,   întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării;
    6. în cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, valoarea înscrisă în contabilitatea proprietarului clădirii şi comunicată concesionarului,  locatarului, titularului dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz.

3. Valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 5 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii, întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local până  la primul termen de plată din anul de referință. În situația depunerii raportului de evaluare dupa primul termen de plată din anul de referință acesta produce efecte începand cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor.

4. Prevederea nu se aplică în cazul clădirilor care aparţin persoanelor faţă de care a fost pronunţată o hotărâre definitivă de declanşare a procedurii falimentului.

5. În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă a clădirii în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, cota impozitului/taxei pe clădiri este 5 %, în baza art. 489 din legea 227/2015 și a prezentei hotărâri.

6. În cazul în care proprietarul clădirii pentru care se datorează taxa pe clădiri nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, diferenţa de taxă faţă de cea stabilită de 0,12%, va fi datorată de proprietarul clădirii.

 

 

 

IMPOZITUL ȘI TAXA PE CLĂDIRI ÎN CAZUL CLĂDIRILOR NEREZIDENȚIALE

 

Valorile  impozabile în cazul clădirilor NEREZIDENȚIALE deținute de PERSOANE FIZICE (Art. 458)

 

 

  1. Impozitul/taxa pe clădiri în cazul clădirilor nerezidentiale se calculează prin aplicarea unei cote de 1,2 % asupra valorii impozabile a clădirii.
  2. Prin excepție, impozitul pe clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, cota prevăzută la art. 458 alin. (1), se stabilește la 1,2 % din valoare impozabilă a clădirii care poate fi:
    1. valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referință. În situatia depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referință, acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor.  
    2. valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă.
    3. valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă. În situația în care nu este precizată valoarea, se utilizează ultima valoare înregistrată în baza de date a organului fiscal:

3. Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, utilizate pentru activităţi din domeniul agricol, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,4% asupra valorii impozabile a clădirii.

4. În cazul în care valoarea clădirii nu poate fi calculată conform prevederilor alin. (1), impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de 2% asupra valorii impozabile a clădirii, determinate potrivit art. 457 din legea 227/2015.

 

 

 

 

 

 

Valorile  impozabile în cazul clădirilor NEREZIDENȚIALE deținute de PERSOANE JURIDICE (Art. 460)

 

  1. Impozitul/taxa pe clădiri în cazul clădirilor nerezidentiale se calculează prin aplicarea unei cote de 1,10 % asupra valorii impozabile a clădirii.
  2. Valoarea impozabilă a clădirilor aflate în proprietatea persoanelor juridice este valoarea de la 31 decembrie a anului anterior celui pentru care se datorează impozitul/taxa şi poate fi:
    1. ultima valoare impozabilă înregistrată în evidenţele organului fiscal;
    2. valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare, întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare în vigoare la data evaluării;
    3. valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în cursul anului fiscal anterior;
    4. valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate. În situatia în care nu este precizată valoarea in documentele care atesta propietatea, se utilizează ultima valoare înregistrata in baza de date a organului fiscal:
    5. în cazul clădirilor care sunt finanţate în baza unui contract de leasing financiar, valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare, întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării;
    6. în cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, valoarea înscrisă în contabilitatea proprietarului clădirii şi comunicată concesionarului, locatarului, titularului dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz.  
  3. Valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 5 ani pe baza unui raport de evaluare, a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local până  la primul termen de plată din anul de referință. În situația depunerii raportului de evaluare dupa primul termen de plată din anul de referință acesta produce efecte începand cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor.
  4.  Prevederea nu se aplică în cazul clădirilor care aparţin persoanelor faţă de care a fost pronunţată o hotărâre definitivă de declanşare a procedurii falimentului și în cazul clădirilor care sunt scutite de plata impozitului/taxei pe clădiri potrivit art. 456 alin (1).
  5. În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă a clădirii în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, cota impozitului / taxei pe clădiri este 5% asupra nivelului impozabil.
  6. În cazul în care proprietarul clădirii pentru care se datorează taxa pe clădiri nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, diferenţa de taxă faţă de cea stabilită de 1,10 %, conform prezentei hotărâri, va fi datorata de propietarul clădirii.

 

 

 

 

IMPOZITUL ȘI TAXA PE CLĂDIRI ÎN CAZUL CLĂDIRILOR MIXTE

 

Calculul impozitului pe clădirile cu destinaţie MIXTĂ  aflate în proprietatea PERSOANELOR FIZICE (Art. 459)

 

1. În cazul clădirilor cu destinatie mixtă aflate in propietatea persoanelor fizice, impozitul se calculează prin insumarea :

   a) impozitului calculat pentru suprafața folosită in scop rezindențial conform art. 457.

   b) impozitului determinat pentru suprafața folosită în scop nerezindențal, indicată prin declarație pe propie răspundere, prin aplicarea cotei satabilite conform art. 458 asupra valorii impozabile determinate potrivit art. 457, făra a fi necesara stabilirea valorii prin depunerea documentelor prevăzute la art.458 alin (1).

2. În cazul in care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliul fiscal la care nu se desfașoară nici o activitate economică, impozitul se calculează conform art. 457.

3. În cazul clădirilor cu destinatie mixtă, când propietarul nu declară la organul fiscal suprafața folosita în scop nerezidențial, potrivit alin. (1) lit. b, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de 0.3% asupra valorii impozabile determinate conform art.457.

 

Calculul impozitului pe clădirile cu destinaţie MIXTĂ aflate în proprietatea PERSOANELOR JURIDICE (Art. 460)

 

În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor juridice, impozitul se determină prin însumarea impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop rezidenţial conform regulilor stabilite pentru calculul impozitului aferent clădirilor rezidențiale detinute de persoanele juridice, cu impozitul calculat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial, conform regulilor stabilite pentru calculul impozitului aferent clădirilor nerezidențiale - persoane juridice.

 

 

COTA STABILITĂ DE CONSILIUL LOCAL PENTRU ANUL 2024

COTA STABILITĂ DE CONSILIUL LOCAL PENTRU ANUL 2025

Art. 458 alin. (1)                                   

1,2 %

1,2 %

Art. 460 alin. (1)                                   

0,12%

0,12%

Art. 460 alin. (2)                                   

1,10%

1,10%

Art. 462 alin. (2)                                   

10%

10%









 

Pentru plata cu anticipatie a impozitului / taxei pe cladiri, datorat/e pentru intregul an de catre contribuabili, pana la data de 31 martie a anului respectiv, se acorda o bonificatie de 10%.

 

CAPITOLUL  III  -     IMPOZITUL PE TEREN ȘI TAXA PE TEREN (art. 463 – 467 din Legea 227/2015)

 

      1. Orice persoană care are în proprietate un teren situat în Comuna Tarcău datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazul în care codul fiscal și hotărârea de stabilire a impozitelor locale nu prevede altfel.

      2. Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, oricăror entități, altele decât cele de drept public,  se stabileşte taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, în condiţii similare impozitului pe teren. În cazul transmiterii ulterioare altor entitati a dreptului de concesiune, închiriere, administrare sau folosință asupra terenului, taxa se datorează de către persoana care are relația contractuală de drept public.

     3. Impozitul pe teren, precum și taxa pe teren se datorează către bugetul local al comunei, al orașului sau al municipilui în care este amplasat terenul.

     4. În cazul terenurilor care fac obiectul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosință ce se referă la perioade mai mari de o lună, taxa pe teren se stabilește proporțional cu numărul de luni pentru care este constituit dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosință. Pentru fracțiunile mai mici de o lună, taxa se calculează proporțional cu numărul de zile din luna respectivă.

     4.1. În cazul terenurilor care fac obiectul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosință ce se referă la perioade mai mici de o lună, taxa pe teren se datorează proporțional cu numărul de zile sau de ore prevăzute în contract.

     5. Pe perioada în care pentru un teren se plătește taxa pe teren, nu se datorează impozitul pe teren.

     5.1. În cazul în care pentru o suprafață de teren proprietate publică sau privată a statului ori a unității administrativ-teritoriale se datorează impozit pe teren, iar în cursul unui an apar situații care determină datorarea taxei pe teren, diferența de impozit pentru perioada pe care se datorează taxa se compensează sau se restituie contribuabilului în anul fiscal următor.

     6. În cazul terenului care este deținut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.

     7. În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosință, care se referă la o perioadă mai mare de un an, taxa pe teren se plătește anual, în două rate egale, până la datele 31 martie și 30 septembrie, inclusiv.

     8. impozitul/Taxa pe teren se stabilește luând în calcul suprafața terenului, rangul localității în care este amplasat terenul, zona și categoria de folosință a terenului, conform încadrarii făcute de consiliul local.

 

IMPOZITUL/TAXA PE TERENURILE AMPLASATE ÎN INTRAVILAN

 

Art. 465 alin. (2)          IMPOZITUL PE TERENURI CU CONSTRUCTII                                                                                                                                                                                               - lei/ha –

În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosinţă terenuri cu construcţii, impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel:

Zona în cadrul localității

 

NIVELURILE  STABILITE     DE CONSILIUL LOCAL PENTRU ANUL 2025

NIVELURILE STABILITE DE CONSILIUL LOCAL PENTRU ANUL 2026

Indexate cu 5,6 %

Nivelurile impozitului/taxei, pe ranguri de localități

Nivelurile impozitului/taxei, pe ranguri de localități

0

I

II

III

IV

V

0

I

II

III

IV

V

A

 

 

 

 

2559

1705

-

-

-

-

2702

1800

B

 

 

 

 

-

1365

-

-

-

-

 

1441

C

 

 

 

 

-

853

-

-

-

-

 

901

D

 

 

 

 

-

512

-

-

-

-

 

541

 

Art. 465 alin. (4)         IMPOZITUL PE TERENURI ÎNREGISTRATE ÎN REGISTRUL AGRICOL LA ALTĂ CATEGORIE DE FOLOSINȚĂ DECÂT CEA DE TERENURI CU CONSTRUCȚII              

În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută in următorul tabel:                                                                                                                                                                 

              - lei/ha –

Nr.

crt.

                        Zona

 

Categoria 

de     folosință

NIVELURILE  STABILITE DE CONSILIUL LOCAL

PENTRU ANUL 2025

NIVELURILE STABILITE DE CONSILIUL LOCAL

PENTRU ANUL 2026

indexate cu 5,6 %

A

B

C

D

A

B

C

D

1

Teren arabil

54

42

36

28

57

44

38

30

2

Pășune

28

36

28

25

30

38

30

26

3

Fâneață

29

36

28

25

31

38

30

26

4

Vie

88

67

54

36

93

71

57

38

5

Livadă

102

88

67

54

108

98

71

57

6

Pădure sau alt teren cu vegetație forestieră

52

40

35

35

57

44

38

38

7

Teren cu ape

28

25

16

0

32

26

18

0

8

Drumuri și căi ferate

0

0

0

0

0

0

0

0

9

Neproductiv

0

0

0

0

0

0

0

0

1. Nivelurile din tabelul anterior s-au obţinut prin aplicarea la nivelurile stabilite prin Legea 227/2015 a coeficientului de corecţie corespunzător prevăzut la art. 465 alin. (5) din Legea nr 227/2015 (respectiv coeficientul 5 aferent localitatii de rang I).

2. În cazul contribuabililor persoane juridice, pentru terenul amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, impozitul/taxa pe teren se calculează conform prevederilor legate de impozitul pe terenul amplasat în extravilan numai dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:

a) au prevăzut în statut, ca obiect de activitate, agricultură; 

b) au înregistrate în evidenţa contabilă, pentru anul fiscal respectiv, venituri şi cheltuieli din desfăşurarea obiectului de activitate prevăzut la lit. A

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

IMPOZITUL/TAXA PE TERENURILE AMPLASATE ÎN EXTRAVILAN

În cazul unui teren amplasat în extravilan, impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută in următorul tabel:

Art. 465 alin. (7)                                                                                                                                                                                        - lei/ha -

Categoria de folosinţă

NIVELURILE     STABILITE DE CONSILIUL LOCAL

PENTRU ANUL 2025

NIVELURILE STABILITE DE CONSILIUL LOCAL

PENTRU ANUL 2026

indexate cu 5,6%

1

Teren cu construcții

59

62

2

Teren arabil

97

102

3

Pășune

54

57

4

Fâneață

54

57

5

Vie pe rod, alta decât cea prevăzută la nr. crt. 5.1

106

112

5.1

Vie până la intrarea pe rod

0

0

6

Livadă pe rod, alta decât cea prevăzută la nr. crt. 6.1

108

114

6.1

Livadă până la intrarea pe rod

0

0

7

Pădure sau alt teren cu vegetație forestieră, cu excepția celui prevăzut la nr. crt. 7.1

30

32

7.1

Pădure în vârstă de până la 20 de ani și pădure cu rol de protecție

0

0

8

Teren cu apă, altul decât cel cu amenajări piscicole

11

12

8.1

Teren cu amenajări piscicole

64

68

9

Drumuri și căi ferate

0

0

10

Teren neproductiv

0

0

Art. 467 alin. (2)                                  

COTELE STABILITE DE CONSILIUL LOCAL PENTRU ANUL 2025

COTA STABILITA DE CONSILIUL LOCAL PENTRU ANUL 2026

  10 %

10%

Înregistrarea în registrul agricol a datelor privind clădirile şi terenurile, a titularului dreptului de proprietate asupra acestora, precum şi schimbarea categoriei de folosinţă se pot face numai pe bază de documente, anexate la declaraţia făcută sub semnătura proprie a capului de gospodărie sau, în lipsa acestuia, a unui membru major al gospodăriei. Procedura de înregistrare şi categoriile de documente se vor stabili prin norme metodologice.




























Pentru plata cu anticipatie a impozitului / taxei pe teren, datorat/e pentru intregul an de catre contribuabili, pana la data de 31 martie a anului respectiv, se acorda o bonificatie de 10%.

CAPITOLUL IV  -     IMPOZITUL PE MIJLOACELE DE TRANSPORT (art. 468 – 472 din Legea 227/2015)

  1. Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport, cu excepţia cazurilor în care în codul fiscal prevede altfel.
  2. Impozitul pe mijloacele de transport se datorează pe perioada cât mijlocul de transport este înmatriculat sau înregistrat în România.
  3. Impozitul pe mijloacele de transport se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativteritoriale unde persoana îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.
  4. În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia, impozitul pe mijlocul de transport se datorează de locatar.
  5. În cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce cu 90% conform hotărârii consiliului local. 
  6. În cazul unui ataş, impozitul pe mijlocul de transport este de 50% din impozitul pentru motocicletele respective.
  7. Impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcţie de tipul mijlocului de transport.

În cazul oricăruia dintre următoarele autovehicule, impozitul pe mijlocul de transport se calculează în funcţie de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 cm3 sau fracţiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor:                                         

Art. 470 alin. (2)      

Nr.

crt.

Mijloace de transport cu tracțiune mecanică

 

NIVELURILE STABILITE DE CONSILIUL LOCAL PENTRU ANUL 2026

indexate cu 5,6 %

 

Lei/200 cm³ sau fracțiune din aceasta

I. Vehicule înmatriculate (lei/200 cm³ sau fracțiune din aceasta)

1

Motociclete, tricicluri, cvadricicluri și autoturisme cu capacitatea cilindrică de până la 1.600 cm3, inclusiv

 

16

2

Motociclete, tricicluri și cvadricicluri cu capacitatea cilindrică de peste 1.600 cm3

 

19

3

Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 1.601 cm3 și 2.000 cm3 inclusiv

 

36

4

Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.001 cm3 și 2.600 cm3 inclusiv

 

124

5

Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.601 cm3 și 3.000 cm3 inclusiv

 

253

6

Autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste 3.001 cm3

 

486

7

Autobuze, autocare, microbuze

 

49

8

Alte vehicule cu tracțiune mecanică cu masa totală maximă autorizată de până la 12 tone, inclusiv

 

62

9

Tractoare înmatriculate

 

37

II. Vehicule înregistrate

1.1 vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică < 4.800 cm3

 

7

1.2 vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică > 4.800 cm3

 

11

2. Vehicule fără  capacitate cilindrică evidențiată

 

305

3. Vehicule cu tracţiune animală

 

102

 

* grupa de 200 cm3 sau fracțiune din aceasta

Art. 470 alin. (3)

COTA STABILITĂ DE CONSILIUL LOCAL PENTRU ANUL 2025

COTA STABILITĂ DE CONSILIUL LOCAL PENTRU ANUL 2026

90% 

90%







 

 

Art. 470 alin. (5) Impozitele indexate pentru anul 2026 în considerarea ratei de schimb EUR/RON comunicate în Jurnalul Oficial al UE la data 1 octombrie 2025

și a Anexei nr. 1 la Directiva 1999/62/CE

 

 

Numărul de axe și greutatea brută încărcată maximă admisă 

NIVELURILE  STABILITE DE CONSILIUL LOCAL

PENTRU ANUL 2025

 

NIVELURILE STABILITE DE CONSILIUL LOCAL 

PENTRU ANUL 2026

indexate cu rata de schimb moneda EURO 4,9759 RON

 

 

 

Impozitul (în lei/an)

Impozitul (în lei/an)

 

 

Ax(e) motor(oare) cu sistem de suspensie pneumatică sau echivalentele recunoscute

Alte sisteme de suspensie pentru axele motoare

Ax(e) motor(oare) cu sistem de suspensie pneumatică sau echivalentele recunoscute

Alte sisteme de suspensie pentru axele motoare

 

 

I

2 axe

 

 

1

Masa de cel puțin 12 tone, dar mai mică de 13 tone

0

154

0

154

 

 

2

Masa de cel puțin 13 tone, dar mai mică de 14 tone

154

428

154

428

 

 

3

Masa de cel puțin 14 tone, dar mai mică de 15 tone

428

602

428

602

 

 

4

Masa de cel puțin 15 tone, dar mai mică de 18 tone

602

1363

602

1363

 

II

3 axe

 

 

1

Masa de cel puțin 15 tone, dar mai mică de 17 tone

154

269

154

269

 

 

2

Masa de cel puțin 17 tone, dar mai mică de 19 tone

269

552

269

552

 

 

3

Masa de cel puțin 19 tone, dar mai mică de 21 tone

552

716

552

716

 

 

4

Masa de cel puțin 21 tone, dar mai mică de 23 tone

716

1104

716

1104

 

 

5

Masa de cel puțin 23 tone, dar mai mică de 25 tone

1104

1716

1104

1716

 

 

6

Masa de cel puțin 25 tone, dar mai mică de 26 tone

1104

1716

1104

1716

 

III

4 axe

 

 

1

Masa de cel puțin 23 tone, dar mai mică de 25 tone

716

726

716

726

 

 

2

Masa de cel puțin 25 tone, dar mai mică de 27 tone

726

1134

726

1134

 

 

3

Masa de cel puțin 27 tone, dar mai mică de 29 tone

1134

1800

1134

1800

 

 

4

Masa de cel puțin 29 tone, dar mai mică de 31 tone

1800

2671

1800

2671

 

 

5

Masa de cel puțin 31 tone, dar mai mică de 32 tone

1800

2671

1800

2671

Art. 470 alin. (6)      

 

Numărul de axe și greutatea brută încărcată maximă admisă

NIVELURILE  STABILITE DE CONSILIUL LOCAL PENTRU ANUL 2025

NIVELURILE STABILITE DE CONSILIUL LOCAL 

PENTRU ANUL 2026

indexate cu rata de schimb moneda EURO 4.9759RON

 

 

Impozitul (în lei/an)

Impozitul (în lei/an)

 

Ax(e) motor(oare) cu sistem de suspensie pneumatică sau un echivalentele recunoscute

alte sisteme de suspensie pentru axele motoare

Ax(e) motor(oare) cu sistem de suspensie pneumatică sau un echivalentele recunoscute, majorate

alte sisteme de suspensie pentru axele motoare, majorate

 

I

Masa 2+1 axe

 

 

1

Masa de cel puțin 12 tone, dar mai mică de 14 tone

0

0

0

0

 

 

2

Masa de cel puțin 14 tone, dar mai mică de 16 tone

0

0

0

0

 

 

3

Masa de cel puțin 16 tone, dar mai mică de 18 tone

0

70

0

70

 

 

4

Masa de cel puțin 18 tone, dar mai mică de 20 tone

70

159

70

159

 

 

5

Masa de cel puțin 20 tone, dar mai mică de 22 tone

159

373

159

373

 

 

6

Masa de cel puțin 22 tone, dar mai mică de 23 tone

373

482

373

482

 

 

7

Masa de cel puțin 23 tone, dar mai mică de 25 tone

482

870

482

870

 

 

 

 

 

II

Masa 2+2 axe

 

 

 

1

Masa de cel puțin 23 tone, dar mai mică de 25 tone

149

348

149

348

 

 

2

Masa de cel puțin 25 tone, dar mai mică de 26 tone

348

572

348

572

 

 

3

Masa de cel puțin 26 tone, dar mai mică de 28 tone

572

841

572

841

 

 

4

Masa de cel puțin 28 tone, dar mai mică de 29 tone

841

1015

841

1015

 

 

5

Masa de cel puțin 29 tone, dar mai mică de 31 tone

1015

1666

1015

1666

 

 

6

Masa de cel puțin 31 tone, dar mai mică de 33 tone

1666

2313

1666

2313

 

 

7

Masa de cel puțin 33 tone, dar mai mică de 36 tone

2313

3511

2313

3511

 

 

8

Masa de cel puțin 36 tone, dar mai mică de 38 tone

2313

3511

2313

3511

 

 

 

III

Masa 2+3 axe

 

 

 

1

Masa de cel puțin 36 tone, dar mai mică de 38 tone

1840

2561

1840

2561

 

 

2

Masa de cel puțin 38 tone, dar mai mică de 40 tone

2561

3481

2561

3481

 

 

 

IV

Masa 3+2 axe

 

 

 

1

Masa de cel puțin 36 tone, dar mai mică de 38 tone

1626

2258

1626

2258

 

 

2

Masa de cel puțin 38 tone, dar mai mică de 40 tone

2258

3123

2258

3123

 

 

3

Masa de cel puțin 40 tone, dar mai mică de 44 tone

3123

4620

3123

4620

 

 

 

V

Masa 3+3 axe

 

 

1

Masa de cel puțin 36 tone, dar mai mică de 38 tone

925

1119

925

1119

 

 

2

Masa de cel puțin 38 tone, dar mai mică de 40 tone

1119

1671

1119

1671

 

 

3

Masa de cel puțin 40 tone, dar mai mică de 44 tone

1671

2661

1671

2661

 
















 

Art. 470     alin. (7)                                                          Remorci, semiremorci sau rulote

Masa totală maximă autorizată

NIVELURILE  STABILITE 

DE CONSILIUL LOCAL

PENTRU ANUL 2025

NIVELURILE STABILITE 

DE CONSILIUL LOCAL

PENTRU ANUL 2026

indexate cu 5,6 %

Impozit - lei -

Impozit - lei -

a. Până la 1 tonă, inclusiv   

18

19

b. Peste 1 tonă, dar nu mai mult de 3 tone

                          66

                      70

c. Peste 3 tone,  dar nu mai mult de 5 tone 

102

108

d. Peste 5 tone

124

131

Art. 470 alin. (8)                                                              Mijloace de transport pe apă

1. Luntre, bărci fără motor, folosite pentru pescuit și uz personal

42

44

2. Bărci fără motor, folosite în alte scopuri

108

114

3. Bărci cu motor

406

429

4. Nave de sport și agrement

2156

2277

5. Scutere de apă

406

429

 

Art. 472 alin. (2)                                                                 

COTA STABILITĂ DE CONSILIUL LOCAL PENTRU ANUL 2024

COTA STABILITĂ DE CONSILIUL LOCAL PENTRU ANUL 2025

10%

10%

 

 

 






 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CAPITOLUL V – TAXA PENTRU ELIBERAREA CERTIFICATELOR DE  URBANISM, A AUTORIZAȚIILOR DE CONSTRUIRE ȘI A ALTOR AVIZE ȘI AUTORIZAȚII

Art. 474 alin. (1)   

Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, în mediul urban   

NIVELURILE  STABILITE DE CONSILIUL LOCAL

PENTRU ANUL 2025 pentru mediul RURAL

NIVELURILE STABILITE DE CONSILIUL LOCAL

PENTRU ANUL 2026 în mediu RURAL

indexate cu 5,6 %

Suprafața pentru care se obține certificatul de urbanism

- lei -

lei

a ) până la 150 m² inclusiv

6

6

b) între 151 și 250 m² inclusiv

7

7

c) între 251 și 500 m² inclusiv

8

8

d) între 501 și 750 m² inclusiv

10

11

e) între 751 și 1.000 m² inclusiv

11

12

f) peste 1.000 m²

11+0,0073 lei/m2, pentru fiecare m2 care depășește 1.000 m2

11+0,0073 lei/m2, pentru fiecare m2 care depășește 1.000 m2

Art. 474 alin. (4)

Taxa pentru avizarea certificatului de urbanism 

29

31

Art. 474 alin. (10)  

Taxa pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavări  pe mp

1leu/mp

1leu/mp

Art. 474 alin. (14)

Taxa pentru autorizarea amplasării de chioșcuri, containere, tonete, cabine, spații de expunere, corpuri și panouri de afișaj, firme și reclame situate pe căile și în spațiile publice

17 lei/mp

18 lei/mp

Art. 474 alin. (15)

Taxa pentru eliberarea unei autorizații privind lucrările de racorduri și branșamente

25/racord

26/racord

Art. 474 alin. (16) 

Taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală și adresă 

18

19

Art. 475 alin. (1) 

Taxa pentru eliberarea autorizațiilor sanitare de funcționare

38

40

Art. 475 alin. (2)  

Taxele pentru eliberarea atestatului de producător, respectiv pentru eliberarea carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol

97

102

Art. 475 alin. (3) lit. a)

Taxa pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizației privind desfășurarea unor activități pentru o suprafață de până la 500 m2, inclusiv, după cum urmează:

X

X

- pentru structuri cu o suprafaţă de până la 50 mp

577

609

- pentru structuri cu o suprafaţă între 50,01 mp şi 150 mp, inclusiv

772

815

- pentru structuri cu o suprafaţă între 150,01 mp şi 500 mp, inclusiv

965

1019

Art. 475 alin. (3) lit. b)

Taxa pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizației privind desfășurarea unor activități pentru o suprafață mai mare de 500 m2

1350

1426

 

 

CAPITOLUL VI – TAXA PENTRU FOLOSIREA MIJLOACELOR DE RECLAMĂ ȘI PUBLICITATE

Art. 477 alin. (5) 

Taxa pentru serviciile de reclamă și publicitate

COTELE  STABILITE DE CONSILIUL LOCAL

PENTRU ANUL 2025

COTA STABILITĂ DE CONSILIUL LOCAL

PENTRU ANUL 2026

2 %

2%

Art. 478 alin. (2) 

Taxa pentru serviciile de reclamă și publicitate

NIVELURILE  STABILITE DE CONSILIUL LOCAL

PENTRU ANUL 2025

NIVELURILE STABILITE DE CONSILIUL LOCAL

PENTRU ANUL 2026

indexate cu 5,6%

- lei/m2 sau fracțiune de m-

- lei/m2 sau fracțiune de m-

a) în cazul unui afișaj situat în locul în care persoana derulează o activitate economică

62

65

b) în cazul oricărui altui panou, afișaj sau oricărei altei structuri de afișaj pentru reclamă și publicitate

44

46

CAPITOLUL VII - IMPOZITUL   PE   SPECTACOLE

Art. 481 alin. (2) 

Impozitul pe spectacole

COTELE STABILITE DE CONSILIUL LOCAL

PENTRU ANUL 2024

COTA STABILITĂ DE CONSILIUL LOCAL

PENTRU ANUL 2025

a) în cazul unui spectacol de teatru, de exemplu o piesă de teatru, balet, operă, operetă, concert filarmonic sau altă manifestare muzicală, prezentarea unui film la cinematograf, un spectacol de circ sau orice competiție sportivă internă sau internațională

1 %

1%

b) în cazul oricărei altei manifestări artistice decât cele enumerate la lit. a)

2 %

2%

CAPITOLUL VIII – TAXE SPECIALE

Art. 484

Taxe speciale

NIVELURILE STABILITE DE CONSILIUL LOCAL

PENTRU ANUL 2026

Sunt prevăzute în anexa A





 

 

CAPITOLUL IX – ALTE TAXE LOCALE

 

NIVELURILE  STABILITE DE CONSILIUL LOCAL

PENTRU ANUL 2025

NIVELURILE STABILITE DE CONSILIUL LOCAL

PENTRU ANUL 2026

indexate cu 5,6 %

Art. 486 alin. (1) Ø Taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice și pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectură și arheologice și altele asemenea.

Sunt prevăzute în anexa B

Art. 486 alin. (2) ØTaxe pentru deținerea sau utilizarea echipamentelor și utilajelor destinate obținerii de venituri care folosesc infrastructura publică locală, pe raza localității unde acestea sunt utilizate, precum și taxe pentru activitățile cu impact asupra mediului înconjurător.

Sunt prevăzute în anexa B

Art. 486 alin. (4) Ø Taxa pentru îndeplinirea procedurii de divorț pe cale administrativă. Taxa poate fi majorată prin hotărâre a consiliului local, fără ca majorarea să poată depăși 50% din această valoare*.

958

1012

Art. 486 alin. (5) Ø Taxa pentru eliberarea de copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de pe alte asemenea planuri.

                                   62

65

 

 

CAPITOLUL  X – SANCȚIUNI

LIMITELE MINIME ȘI MAXIME ALE AMENZILOR ÎN CAZUL PERSOANELOR FIZICE

Art. 493

(3) Contravenția prevăzută la alin. (2) Ê

LIMITELE  STABILITE DE CONSILIUL LOCAL

PENTRU ANUL 2025

LIMITELE  STABILITE DE CONSILIUL LOCAL

PENTRU ANUL 2026

indexate cu 5,6 %

- lei -

- lei-

Ä lit. a) se sancționează cu amendă

104-413

110-436

Ä lit. b) se sancționează cu amendă

413-1030

436-1088

(4) Încălcarea normelor tehnice privind tipărirea, înregistrarea, vânzarea, evidența și gestionarea, după caz, a abonamentelor și a biletelor de intrare la spectacole constituie contravenție și se sancționează cu amendă

480-2340

507-2471

 (41) Necomunicarea informațiilor și a documentelor de natura celor prevăzute la art. 494 alin. (12) în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data solicitării constituie contravenție și se sancționează cu amendă 

741-3708

782-3916

LIMITELE MINIME ȘI MAXIME ALE AMENZILOR ÎN CAZUL PERSOANELOR JURIDICE

(5) În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime ale amenzilor prevăzute la alin. (3) și (4) se majorează cu 300%. Ø Ø Ø

Ø Contravenția prevăzută la alin. (2) lit. a) se sancționează cu amendă

415-1655

438-1748

Ø Contravenția prevăzută la alin. (2) lit. b) se sancționează cu amendă

1655-3178

1748-3356

Ø Încălcarea normelor tehnice privind tipărirea, înregistrarea, vânzarea, evidența și gestionarea, după caz, a abonamentelor și a biletelor de intrare la spectacole constituie contravenție și se sancționează cu amendă

480-2340

507-2471

 


 

 

CAPITOLUL  VIII – TAXE SPECIALE

Anexa A

Art. 30 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare Ø Regulamentul pentru stabilirea domeniilor de activitate și condițiile în care se pot institui taxe speciale, modul de organizare și de funcționate a serviciilor de interes public local este prevăzut în anexa A.1 care face parte integrantă din anexa A.

Art. 484

Taxe speciale

(2) Domeniile în care consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, pot adopta taxe speciale pentru serviciile publice locale, precum și cuantumul acestora se stabilesc în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

NIVELURILE STABILITE DE CONSILIUL LOCAL PENTRU ANUL 2025

- lei -

NIVELURILE STABILITE DE CONSILIUL LOCAL PENTRU ANUL 2026

- lei –

indexate cu 5,6%

Nr. crt.

Temeiurile juridice, inclusiv hotărârile Consiliului Local prin care s-au instituit aceste taxe speciale

DENUMIRILE TAXELOR SPECIALE ȘI DOMENIILE DE ACTIVITATE ÎN CARE S-AU INSTITUIT ACESTEA 

  1. 1

Art. 6  alin. (2) din  Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 şi HCL 65/2014 

Taxe speciale pentru eliberarea acordului privind exercitarea activității de comercializare în zone publice

38

40

  1.  

Art. 2 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2001 

Taxe speciale pentru prestări de servicii specifice în domeniul cadastrului și agriculturii 

X

X

 

- taxa pentru identificarea terenurilor în vederea eliberării certificatului de posesie sub nume de proprietar conform Legii nr.7/1996 conform HCL 44/2010

- pentru terenuri de până la 1000 mp inclusiv 

- pentru terenuri cu supr. de peste 1000 mp până la 5000 mp inclusiv

- pentru terenuri cu supr.de peste 5000 mp până la 10000 mp inclusiv

- pentru terenuri cu suprafaţă de peste 10000 mp

231

481

965

1446

244

508

1019

1527

 

- taxa pentru emiterea certificatului pentru atestarea posesiei sub nume de proprietar conform HCL 44/2010

- indiferent de suprafaţa identificată

             135

143

 

- taxa pentru participarea reprezentanţilor administraţiei publice locale la recepţia la terminarea lucrărilor de construcţie în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991

- întocmirea procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor

49

52

 

- taxa pentru eliberarea certificatului de atestare a edificării/extinderii construcţiilor

- întocmire certificat de atestare a posesiei sub nume de proprietar

49

52

 

- taxa pentru participarea reprezentantilor administratiei publice locale la procedurile de punere in     posesie

- taxa pentru intocmirea si eliberarea procesului verbal de punere in posesie

97

102

  1.  

Art. 9 alin. (1) Legea nr. 544/2001 şi HCL 26/2003

Taxe speciale pentru recuperarea costurilor serviciilor de copiere a documentelor (per pagină)

  • pagină A4 alb/negru
  • pagină A4 color
  • pagină A3 alb/negru
  • pagină A3 color
  • scanare documente 

 

 

1

3

3

6

1

 

 

1

3

3

6

1

  1.  

Art. 25 lit. d) din Legea nr. 481/2004

Taxe speciale pe linia protecției civile (pe gospodărie respectiv pe persoană juridică) 

2

2

  1.  

Legea nr. 307/2006 şi HCL 33/2003

Taxă specială pe linie de protecţie şi stingere a incendiilor (pe gospodărie respectiv pe persoană juridică)

2

2

  1.  

Art. 1 şi 2, respectiv Anexa nr. 1 din HCL nr. 99/26.11.2020

Art. 17 alin (1) din Ordonanța de urgență nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor,

Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu

Taxa specială pentru salubritate

Utilizatorii non-casnici:

Deșeuri reciclabile:

Deșeuri reziduale:

Pentru persoane fizice:

Detinatorii de case de vacanta, utilizate temporar:

Pentru sedii profesionale ale persoanelor fizice autorizate sau  intreprinderi  individuale care nu fac dovada încheierii unui contract pentru colectarea deşeurilor:

Pentru persoane juridice cu sediul social pe raza comunei şi care nu desfăşoară activităţi economice:

 

 

1594 lei/tona

1127 lei/tona

17 lei/luna

 

 

1583 lei/tona

1190 lei/tona

18 lei/luna

  1.  

Art. 23 alin. (3) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006 şi îndeplinirea procedurii de înregistrare și de radiere a vehiculelor la nivelul comunei Tarcău aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 50/31.08.2005

Taxe speciale pentru recuperarea contravalorii certificatului de înregistrare şi pentru recuperarea contravalorii plăcuțelor cu număr de înregistrare

 

 

  • pentru înregistrarea unui vehicul cu tracţiune animală;
  • pentru înregistrarea unui vehicul cu tracţiune mecanică

49

97

52

102

  1.  

Taxa pentru exercitarea dreptului de acces pe proprietatea publică şi privată a comunei de către furnizorii de reţele de comunicaţii electronice (lei/ml reţea) stabilită conform HCL nr. 50/2013, dar în limitele stabilite de Decizia ANCOM nr. 997/2018

  • pentru utilizarea unei suprafeţe de teren pentru amplasarea de reţele subterane sau supraterane
  • pentru amplasarea reţelelor de comunicaţii electronice în interiorul unor imobile aparţinând domeniului public sau privat al comunei

Anexa A2

Anexa A2

  1.  

Legea 16/1996 ş HCL 26/2003

Taxă de cercetare arhivă

38

40

  1.  

HCL 26/2003

Taxă de întocmire şi eliberare documente în regim de urgenţă

97

102

  1.  

HCL 7/2006

Taxă desfăşurare activităţi de alimentaţie publică în regim non-stop (lei/trim)

673

711

  1.  

HCL 26/2003

Taxe prestare servicii sanitar-veterinare

  • însămânţări artificiale la bovine
  • consultaţii bovine şi cabaline
  • consultaţii ovine şi suine
  • consultaţii canine şi alte animale
  • efectuare tratamente
  • castrare vieri
  • castrare vieruşi de la 0 la 2 luni
  • castrare vieruşi de la 2 la 4 luni
  • retenţii placentare
  • controlul gestaţiei
  • distocii

 

64

26

11

11

11

50

                      11

23

51

25

64

68

27

12

12

12

53

                      12

24

54

26

68

  1.  

Taxa pentru eliberarea unor certificate sau adeverinte la cererea contribuabililor, altele decat cele care prin lege se elibereaza fara taxa

taxa prestare servicii prestate, servicii de cercetare, situatii de fapt si de drept care urmeaza a fi certificate/atesatede catre primarie, aletele decat cele care prin lege se eliberează fărăr taxă.

5

5

  1.  

Taxe privind eliberarea autorizatiilor serviciului de taximetrie conform HCL nr. 6/2016

 

-  elib. autoriz. de transport valabila 5 ani (la prima solicitare)

-  eliberare autorizatie taxi 

-  eliberarea unei noi autorizatii de transport si/sau taxi ocazionata de orice modificare intervenita asupra autorizatiei  initiale

-  eliberarea     de duplicate

-  eliberarea (cu viza de conformitate) a listei de tarife

- eliberarea de copii conforme 

-  vizarea si prelungirea anuala a autorizatiei taxi

-  eliberare autorizatie de  dispecerat     taxi la prima solicitare

-  vizarea     anuala a autorizatiei de dispecerat 

-  taxa     de  staționare

 

367 lei/buc

219 lei/buc

 

147 lei/buc

119 lei/buc

7 lei/buc

14 lei/buc

73 lei/buc

731 lei/buc

147 lei/buc

73 lei/an/taxi

 

388 lei/buc

231 lei/buc

 

155 lei/buc

126 lei/buc

7 lei/buc

15 lei/buc

77 lei/buc

772 lei/buc

155 lei/buc

77 lei/an/taxi

  1.  

Tariful de despăgubire pentru întreţinerea de către Primărie a zonei adiacente drumului de interes local, pe cheltuiala proprietarului, conform HCL nr. 75/27 septembrie 2019

Efectuarea de către primărie a lucrărilor de întreţinere a zonei adiacente drumului de interes local, în dreptul proprietăţii, după zece zile lucrătoare de la notificarea proprietarului şi neremedierea situaţiei, conform art. 1-5 din HCL nr. 75/27 septembrie 2019.

14 lei / metru liniar, dar nu mai puţin de 200 lei şi nu mai mult de 500 de lei -

15 lei / metru liniar, dar nu mai puţin de 200 lei şi nu mai mult de 500 de lei

NOTĂ: 1. Se inserează atâtea rânduri de câte este nevoie pentru cuprinderea tuturor taxelor speciale aplicabile situațiilor specifice la nivelul unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale.

           2. Temeiurile juridice, precum și denumirile taxelor speciale din modelul-cadru au doar caracter de exemplificare, fără a fi limitative/exhaustive.

Descrierea taxelor speciale - Anexa A1

 

  1.  Taxa specială pentru eliberarea acordului privind exercitarea activităţilor de comercializare în zone publice

Pentru exercitarea de activităţi comerciale pe raza comunei Tarcău contribuabilii autorizaţi în conformitate cu prevederile legale au obligaţia de a solicita în prealabil începerii exerciţiului comercial acordul primarului pentru desfăşurarea acestuia. Acordul/ autorizația se emite în baza cererii solicitantului, cerere la care se anexează în copie şi original avizele/acordurile şi autorizaţiile necesare desfăşurării activităţii.

 Persoanele a căror activitate este înregistrată în grupele CAEN 561 – Restaurante, 563 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor și 932 – Alte activități recreative și distractive, potrivit Clasificării activităților din economia națională – CAEN, actualizată prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statisatică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională – CAEN, datorează bugetului local al comunei, orașului sau municipiului, după caz, în a cărui rază administrativ – teritorială se desfașoara activitatea, o taxă pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizației privind desfășurarea acestor activități, în funcție de suprafața aferentă activităților respective.

 Acordul/ autorizația se întocmeşte de către compartimentul impozite şi taxe locale, și se emite de către primarul în a cărui raza teritorială își desfasoară activitatea, numai după ce sunt verificate îndeplinirea condiţiilor de exercitare a exerciţiului comercial, inclusiv la sediul social/profesional sau punctelor de lucru.

Acordul/ autorizatia se emite pentru fiecare punct de lucru şi nu este necesar atunci când la sediul social/profesional nu se desfăşoară activităţi economice care cad sub incidenţa OG 99/2000 modificată şi completată şi a normelor sale de aplicare.

Acordul / autorizatia este anual/ă şi se reînnoieşte la începutul fiecărui an fiscal. Taxa se plăteşte anticipat, la depunerea cererii prin care se solicită acordu/autorizatia şi nu se restituie în cazul în care activitatea comercială nu se mai desfăşoară.

  1. Taxe speciale pentru prestări de servicii specifice în domeniul cadastrului şi agriculturii

Aceste taxe sunt percepute pentru serviciile prestate prin intermediul compartimentului registru agricol şi compartimentul urbanism şi amenajarea teritoriului care au drept scop:

        2.1. identificarea în teren a suprafeţelor de teren proprietatea contribuabililor, suprafeţe înregistrate în evidenţele primăriei pentru care contribuabilii nu deţin un act de proprietate, precum şi pentru eliberarea unui certificat de atestare a posesiei sub nume de proprietar în conformitate cu prevederile Legii nr. 7/1996, republicată, modificată şi completată, document necesar în vederea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate.

       2.2. Identificarea construcţiilor realizate în baza unor autorizaţii de construire şi finalizate în conformitate cu prevederile legii nr. 50/1991, republicată, modificată şi completată, precum şi pentru emiterea certificatului de atestare a edificării/extinderii construcţiilor în baza unor autorizaţii de construire în vederea înscrierii acestora în cartea funciară în conformitate cu prevederile Legii nr. 7/1996, republicată, modificată şi completată,

       2.3. Taxa pentru participarea reprezentantilor administratiei publice locale la procedurile de punere in posesie.

2.1.Taxele pentru eliberarea certificatului sub nume de proprietar au fost instituite iniţial prin Hotărârea nr. 44/27.08.2010 fiind actualizate ulterior prin hotărârile anuale prin care au fost stabilite impozite şi taxe locale pe ani fiscali.

Prin compartimentul registru agricol cererile contribuabililor, la care sunt anexate documente în susţinerea solicitării, inclusiv schiţa cadastrală a terenului în discuţie, sunt verificate privind înscrierea terenurilor în registrul agricol şi, respectiv în evidenţa fiscală a primăriei. După identificarea suprafeţelor în evidenţele scrise se procedează la identificarea suprafeţelor  în teren, inclusiv a construcţiilor amplasate pe acestea, precum şi a regimului lor juridic, împreună cu solicitantul în prezenţa vecinilor proprietari care urmează a recunoaşte în scris faptul că se recunosc limitele dintre proprietăţi şi faptul că nu există litigii între proprietar şi vecini.

Identificarea din teren se consemnează într-un proces verbal care va fi semnat de toţi participanţii la identificarea în teren, chiar dacă nu au calitatea de vecini.

În cazul în care din procesul verbal rezultă faptul că terenul identificat este unul şi acelaşi cu terenul evidenţiat în evidenţele primăriei, prin intermediul compartimentului registru agricol se întocmeşte şi ulterior se eliberează sub semnătura primarului sau a persoanei împuternicite de către acesta certificatul de atestare a posesiei sub nume de proprietari. Întocmirea şi eliberarea procesului verbal de identificare a terenurilor/imobilelor şi a certificatului de atestare a posesiei sub nume de proprietar sunt supuse taxelor prevăzute în prezentul aliniat, care se achită anticipat eliberării acestora.

 

Cererea de eliberare a certificatului de atestare sub nume de proprietar se face pentru fiecare lot de teren care poate fi evidenţiat distinct prin lucrări de cadastru şi este supusă taxei extrajudiciare de timbru.

În cazul în care rezultă suprafeţe de teren diferenţe la măsurători faţă de datele înscrise în eventuale acte de proprietate deţinute sau faţă de înregistrările din evidenţele primăriei, se va proceda la corectarea datelor din evidenţe în baza măsurătorilor rezultate din documentaţii tehnice de specialitate şi eliberarea certificatului de atestare a posesie sub nume de proprietar pentru întreaga suprafaţă de teren deţinută efectiv cu efectuarea menţiunilor corespunzătoare în documentul care se eliberează. Nu este necesară recunoaşterea proprietăţii de către vecini acolo unde proprietatea acestora este înscrisă în cartea funciară şi există o delimitare certă a proprietăţilor care se învecinează. În cazul în care se solicită eliberarea unui certificat de atestare a posesiei sub nume de proprietar numai pentru o parte din terenul deţinut acest lucru se poate face numai după ce este identificată în teren întreaga suprafaţă şi certificată atestarea acesteia sub nume de proprietar, cu perceperea taxelor aferente instituite în prezenta secţiune

2.2.Taxele pentru întocmirea procesului verbal la terminarea lucrărilor şi a certificatului de atestare a edificării/extinderi construcţiilor sunt taxe noi şi se percep pentru furnizarea de servicii prin intermediul aparatului de specialitate al primarului pentru participarea reprezentanţilor autorităţilor locale în cadrul procedurilor de recepţie la terminarea lucrărilor a construcţiilor realizate cu respectarea prevederilor Legii. Nr. 50/1991, republicată, modificată şi completată.

Participarea la recepţia lucrărilor se face în baza cererii contribuabililor la care se anexează autorizaţia de construire. Reprezentantul primăriei urmează a participa la recepţia la terminarea lucrărilor la data comunicată de contribuabil urmând a verifica concordanţa între datele înscrise în autorizaţia d construire şi elementele construcţie existente în teren împreună cu ceilalţi participanţi în procedura de recepţie a lucrărilor. În cazul în care prevederile autorizaţiei de construire doar la solicitarea contribuabilului proprietar sau a reprezentantului sau legal se emite certificatul de atestare a edificării construcţiei, după caz a extinderii construcţiilor existente, cu elementele înscrise. Cererile formulate de contribuabil sunt supuse taxei extrajudiciare de timbru iar documentele eliberate/însuşite în baza acestora sunt supuse plăţii taxelor prevăzute în prezenta secţiune, plata fiind anticipată emiterii/însuşirii acestora. 

2.3. taxa se datoreaza de contribuabilii care sunt pusi in posesie cu terenuri in conformitate cu prevederile legislatiei fondului funciar sau in cazul unor altor proceduri in care participarea reprezentantilor autoritatilor locale este obligatorie la efectuarea unor operatiuni de punere in posesie. Taxa se achita anticipat la data deplasarii in teren, cel mai tarziu la data semnarii procesului verbal de punere in posesie.

 

  1. Taxe speciale pentru recuperarea costurilor serviciilor de copiere a documentelor

Taxele instituite iniţial prin Hotărârea nr. 26/27.06.2003 sunt destinate prestării de servicii de copiere de documente care emană de la autorităţile locale sau sunt deţinute de către acestea prin intermediul aparatului de specialitate. Aceeaşi taxă se aplică şi pentru furnizarea de documente în baza cererilor formulate de contribuabili în condiţiile prevăzute de lege pentru furnizarea unor informaţii de interes public. În cazul în care documentele sunt arhivate şi regăsirea documentelor solicitate presupune şi o cercetare a arhivei contribuabilul va achita şi taxa de cercetare a arhivei. Taxa se datorează şi de contribuabilii care solicită imprimate administrative tipizate pentru care legea nu prevede expres faptul că acestea se pun la dispoziţie în mod gratuit.

 

  1. Taxa specială pe linie de protecţie civilă

Reprezintă o taxă specială destinată finanţări serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă, fiind o taxă nouă instituită în condiţiile şi cu respectarea prevederilor Legii                  nr. 481/2004, republicată şi completată, având drept scop susţinerea pe plan local a activităţilor specifice protecţiei civile furnizate prin serviciul de specialitate către contribuabili, prin contribuţia comunităţii locale. Taxa nu este datorată de personalul încadrat în SVSU Tarcău.

 

  1. Taxa specială pe linie de protecţie şi stingere a incendiilor

Instituită iniţial prin Hotărârea nr. 33/25.07.2003 şi actualizată ulterior prin hotărârile anuale privind impozitele şi taxele locale aceasta este o taxă specială destinată finanţări serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă şi susţinerea prin efortul comunităţii locale a serviciilor furnizate în plan local pe linia protecţiei împotriva incendiilor. Sumele colectate urmează a fi utilizate în campaniile de informare, promovare şi diseminare a prevederilor legale în domeniu, precum şi pentru îndrumarea contribuabililor. În cazul în care se oferă şi alte servicii individuale acestea vor face obiectul unui contract de prestări servicii încheiat între contribuabil şi SVSU Tarcău. Taxa nu este datorată de personalul încadrat în SVSU Tarcău, personal care beneficiază în continuare de facilităţile acordate prin Hotărârea nr. 11/28.02.2007.

 

  1. Taxe speciale pentru serviciul de salubritate

Persoanele fizice plătesc o taxă specială pentru salubritate în valoare de 17 lei/lună/persoană, rezultată din indexarea cu 5,6% a taxei valabile în anul 2025.

 

  1. Taxe speciale pentru recuperarea contravalorii certificatului de înregistrare şi pentru recuperarea contravalorii plăcuţelor cu număr de înregistrare

Înregistrarea vehiculelor nesupuse înmatriculării este reglementată la nivel local prin Hotărârea nr. 50/31.08.2015, taxele fiind actualizate ulterior anual prin hotărâre a consiliului local. Contribuabilii care deţin vehicule care sunt supuse doar înregistrării au obligaţia de a solicita pe bază de cerere şi documente de provenienţă, în condiţiile prevăzute de lege şi de hotărârea consiliului local, înregistrarea acestora în vederea dobândirii dreptului de a circula pe drumurile publice aflate în administrarea autorităţilor locale. Taxele se achită la data depunerii cererii. Ulterior înregistrării, pentru vehicule deţinute de contribuabil se datorează impozitul pe mijloacele de transport  conform codului fiscal şi hotărârii anuale de stabilire a impozitelor și taxelor locale

  1.  Taxa pentru exercitarea dreptului de acces pe proprietatea publică şi privată a comunei datorată de furnizorii de reţele de comunicaţii electronice

Taxa specială de acces pe proprietatea publică şi privată a operatorilor care furnizează servicii în domeniul comunicaţiilor electronice pentru realizarea/extinderea de reţele în acest domeniu de activitate este reglementată prin Decizia ANCOM nr. 997/2018 în baza Legii nr. 159/2016. Această taxă este datorată de operatorii economici care solicită înfiinţarea/extinderea de reţele de comunicaţii electronice şi utilizează bunuri imobile proprietatea publică şi privată a comunei. Se achită anticipat la data depunerii solicitării, pe baza documentelor anexate cererii în care sunt identificate traseele reţelelor şi suprafeţele afectate de către acestea.

  1. Taxa pentru cercetarea arhivei

Reprezintă taxa specială datorată de contribuabili care solicită eliberarea de copii sau înscrisuri care emană din documentele aflate în păstrarea primăriei şi arhivate potrivit Legii nr. 16/1996, republicată, modificată şi completată. Se achită anticipat la momentul solicitării fiind destinată conservării patrimoniului arhivistic al instituţiei. Cererea este supusă taxei extrajudiciare de timbru şi serviciile de copiere documente se taxează separat.

  1.  Taxe pentru eliberare documente în regim de urgenţă

În cazul în care contribuabilul solicită eliberarea unor documente sau efectuarea unor operaţiuni administrative în regim de urgenţă, cu reducerea termenului legal de prestare a acestor servicii acesta datorează o taxă de urgenţă destinată acoperirii cheltuielilor administrative de funcţionare a serviciilor respective. Aceasta se achită anticipat la data aprobării solicitării de eliberare a documentelor sau efectuarea operaţiunilor administrative în regim de urgenţă de către primarul comunei sau persoanele împuternicite de către acesta.

  1. Taxa pentru desfăşurarea de activităţi de alimentaţie publică în regim non-stop

Este o taxă datorată de contribuabilii autorizaţi să desfăşoare activităţi de alimentaţie publică inclusiv pe timpul nopţii, inclusiv pentru activităţi recreative care pot crea disconfort pe timpul derulării acestora locuitorilor comunei. Ea este reglementată prin Hotărârea nr. 7/2006 a consiliului local şi se datorează anticipat de contribuabilii care solicită emiterea autorizaţiei de funcţionare în regim non-stop conform procedurii reglementată prin acest act normativ. 

  1. Taxe pentru prestare de servicii în domeniul sanitar-veterinar

Sunt taxe datorate de contribuabilii care solicită furnizarea de servicii în domeniul sanitar-veterinar prin intermediul aparatului de specialitate al primarului. Acestea se achită ulterior prestării serviciilor sanitar-veterinare. Taxa este instituită prin hotărârea nr. 26/27.06.2003 şi este destinată cofinanţării serviciilor din acest domeniu furnizate în plan local. 

  1. Taxa pentru eliberarea unor certificate sau adeverinte la cererea contribuabililor. 

Pentru eliberarea unor certificate sau adeverinte contribuabili datoreaza pentru serviciile prestate o taxa care urmeaza sa acopere costurile materialelor utilizate precum si a serviciilor de cercetare a situatiei de fapt si de drept care urmeaza a fi certificata/adresata.  

Această taxă se percepe şi pentru eliberarea, la cerere, a certificatului de atestare fiscală pentru persoane fizice sau juridice.

Această taxă se percepe şi pentru legalizarea de către secretarul general al comunei Tarcău a semnăturilor de pe înscrisurile prezentate de părți, în vederea acordării de către autoritățile administrației publice locale de la nivelul comunei a beneficiilor de asistență socială și/sau serviciilor sociale, respectiv pentru legalizarea copiilor de pe înscrisurile prezentate de părți, cu excepția înscrisurilor sub semnătură privată, în conformitate cu prevederile art. 243 alin. (8) din OUG nr. 57/2019.

  1. Taxa privind eliberarea autorizatiilor serviciului de taximetrie conform HCL nr. 6/2016

Se datoreaza de acei contribuabili care executa serviciul de transport public de persoane si bunuri sau marfuri in regim de taxi pe raza Comunei Tarcău si detin dispecerate de taxi, conform     regulamentului aprobat prin HCL nr. 6/2016.cu modificarile si completarile ulterioare.

e stabilire a impozitelor şi taxelor locale.

  1. Tariful de despăgubire pentru efectuarea lucrărilor de întreţinere a zonei adiacente drumurilor, în dreptul proprietăţii, prin grija Primăriei

Se datorează conform art. 5 din HCL nr. 75/27 septembrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2), art. 3 şi art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, corelate cu prevederile art. 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 21 din 30 ianuarie 2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale.

Persoanele fizice sau juridice, proprietare sau deţinătoare cu orice titlu de terenuri învecinate cu drumurile de interes local din Comuna Tarcău, au obligaţia să asigure întreţinerea curăţeniei zonei adiacente a drumurilor, în dreptul proprietăţii, inclusiv prin cosirea ierbii şi înlăturarea buruienilor, a tufărişului, arbuştilor şi a altor forme de vegetaţie de orice fel, de cel puţin două ori pe an, în perioadele mai – iunie şi, respectiv, august – septembrie. Neîndeplinirea obligaţiilor, în termen de zece zile lucrătoare după ce persoanele împuternicite de către primarul comunei Tarcău notifică în scris proprietarii sau deţinătorii terenurilor învecinate drumurilor de interes local, constituie contravenţie şi conduce la efectuarea lucrărilor de întreţinere prin grija Primăriei comunei Tarcău, pe cheltuiala contravenientului.








 

 

CAPITOLUL  IX – ALTE TAXE LOCALE

Anexa B

 

NIVELURILE STABILITE DE CONSILIUL LOCAL PENTRU ANUL 2025 - lei

NIVELURILE STABILITE DE CONSILIUL LOCAL  PENTRU ANUL 2026, indexate cu 5,6 %, - lei

Art. 486 alin. (1) Ø  Taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice și pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectură și arheologice și altele asemenea.*)

 

 

 

 

- depozitarea temporară de materiale lei/mp/zi

2

2

- desfacere produse de târg în locuri speciale lei/mp/zi

2

2

- desfacere produse în sistem ambulant lei/zi

33

35

- pentru ocuparea de terenuri în vederea realizării unor construcţii cu caracter provizoriu lei/mp/zi

2

2

- taxă vizitare muzeu

6

6

- taxă vizitare muzeu elevi, pensionari şi studenţi

2

2

- taxă fotografiere sau filmare exponate

33

35

- taxa pentru afisare – oferte, anunturi, publicitate lei/zi

11

12

Art. 486 alin. (2) Ø  Taxe pentru deținerea sau utilizarea echipamentelor și utilajelor destinate obținerii de venituri care folosesc infrastructura publică locală, pe raza localității unde acestea sunt utilizate, precum și taxe pentru activitățile cu impact asupra mediului înconjurător.*)

 

 

Taxa de mediu si infrastructura, conform  HCL nr. 79/30.09.2021

- transport lemn rotund (lei/mc)

- transport materiale de carieră (lei/mc)

- transport produse rezultate din prelucrare primară a materialului lemnos precum şi a altor materiale sau mărfuri neîncadrate anterior

- deplasarea prin mijloace proprii, tractare sau pe platforme a utilajelor şi echipamentelor

Taxa de mediu si infrastructura privind lemnul de foc, conform     HCL nr. 50/26.06.2020

- taxa lemn de foc (lei/mc) – plateste transportatorul

 

8

2

2

 

28 lei/zi

 

 

6

 

9

2

2

 

28 lei/zi

 

 

6





 

 

Anexa B1

Proceduri de stabilire, calcul şi plată a taxelor stabilite conform art. 484 alin. 1 şi alin. 2

  1. Taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice (art. 484 alin. 1)

Pentru utilizarea temporară a locurilor publice contribuabilii datorează la bugetul local următoarele categorii de taxe (stabilite în lei/mp/z):

  • taxa pentru depozitarea temporară de materiale (ex. mat. de construcţii);
  • taxa pentru desfacere produse de târg în locuri speciale;
  • taxa pentru ocuparea de terenuri în vederea realizării unor construcţii cu caracter provizoriu;

taxe care se stabilesc în funcţie de suprafaţa de teren utilizată şi se datorează pentru fiecare zi în care sunt utilizate terenurile respective;

Aprobarea utilizării temporare a locurilor publice se face de către primar, cu respectarea legislaţiei în vigoare, în baza cererii contribuabilului în care este menţionat scopul pentru care este solicitat terenul şi perioada în care acesta este ocupat conform destinaţiei solicitate. În funcţie de datele din solicitare compartimentul impozite şi taxe locale va calcula şi stabili taxa datorată care se achită anticipat de contribuabil la data semnării contractului de ocupare temporară a locului public (închiriere), a cărui durată este de până la 6 luni. Pentru stabilirea, încasarea şi controlul acestor taxe primarul comunei va aproba formularistica necesară şi instrucţiuni de utilizare a acestora (cerere, model de contract, notă de control privind respectarea prevederilor contractului, etc.)

În cazul în care durata prevăzută iniţial este insuficientă la solicitarea contribuabilului aceasta se poate prelungi cu aprobarea primarului şi achitarea anticipată a taxei aferente.

Pentru desfacerea de produse în sistem ambulant de către contribuabilii care sunt autorizaţi să desfăşoare comerţ de acest gen, la solicitarea lor primarul comunei poate aproba derularea unor astfel de fapte de comerţ pe teritoriul comunei. În acest caz contribuabilul datorează o taxă la bugetul local pentru fiecare zi în care îşi desfăşoară  activitatea de comerţ, taxă care se achită anticipat emiterii unei autorizaţii de comerţ ambulant .

Contribuabilii care solicită desfăşurarea de activităţi de comerţ în sistem ambulant vor depune o cerere în care va specifica tipul de comerţ desfăşurat şi perioada de derulare a acestuia, la care anexa copie după documentul care îi permite desfăşurarea acestui tip de comerţ. După verificarea solicitării, compartimentul impozite şi taxe locale va stabili în funcţie de numărul de zile specificat în cerere taxa datorată, va încasa această taxă de la contribuabil şi îi va remite autorizaţia de comerţ ambulant în care va specifica numele acestuia, tipul de comerţ desfăşurat, şi perioada de valabilitate a autorizaţiei. Pentru stabilirea, încasarea şi controlul acestor taxe primarul comunei va aproba formularistica necesară şi instrucţiuni de utilizare a acestora (cerere, model de autorizaţie, notă de control privind respectarea prevederilor autorizaţiei, etc.).

În cazul în care contribuabilul solicită prelungirea perioade autorizate pentru desfăşurarea de acte de comerţ în sistem ambulant se va elibera o nouă autorizaţie cu plata anticipată a taxei aferente.

 

  1. Taxe pentru vizitarea muzeului

Reprezintă taxe din categoria altor taxe locale prevăzute în codul fiscal şi sunt destinate finanţării cheltuielilor de întreţinere a muzeului de artă”Iulia Hălăucescu”

Aceste taxe sunt : taxa de vizitare şi taxa de fotografiere şi filmare exponate. 

Taxa de vizitare este datorată de fiecare contribuabil care vizitează muzeul şi se achită muzeografului care va elibera bilete valorice tipizate.

Taxa de fotografiere şi de filmare exponate se încasează numai de la acei vizitatori care îşi exprimă dorinţa de a efectua aceste operaţiuni cu orice tip de aparat care permite preluare de imagini (telefon, camere de fotografiat şi filmat, tablete, etc.,) muzeograful urmând a încasa taxa prin eliberarea de bilete valorice tipizate pentru fiecare contribuabil care desfăşoară operaţiuni de filmare sau fotografiere în incinta muzeului. 

 

  1. Taxa de mediu şi infrastructură - HCL nr. 79 din 30 septembrie 2021 (art. 484 alin. 2)

(1)    Taxa de mediu şi infrastructură reprezintă taxa percepută pentru utilizarea echipamentelor și utilajelor mecanizate destinate obținerii de venituri din activitatea de producere, transport şi vânzare a lemnului şi a produselor primare din lemn, din activitatea de producere, transport şi vânzare a materialelor de carieră, precum şi din efectuarea de lucrări cu folosirea utilajelor şi echipamentelor grele, care necesită deplasarea prin mijloace proprii, tractare sau pe platforme a acestora, activităţi cu impact major asupra mediului înconjurător şi în care se foloseşte infrastructura publică locală a comunei Tarcău, respectiv a drumului comunal şi a reţelei de drumuri vicinale şi străzi de interes local, taxă denumită în continuare „taxa de mediu şi infrastructură”, sau „taxa”.

(2)    În vederea stabilirii taxei de mediu şi infrastructură pe care o datorează la bugetul local al comunei, contribuabilii au obligaţia de a depune la Primăria comunei Tarcău o declaraţie de impunere, care trebuie să conţină minim elementele de identificare a contribuabilului, a vehiculelor, echipamentelor şi utilajelor care urmează a utiliza infrastructura de drumuri locală, tipul, precum şi capacităţile sau după caz cantităţile de mărfuri transportate şi categoria din care acestea fac parte. 

În cazul în care utilizarea infrastructurii locale nu se face ocazional atunci în declaraţia de impune se va înscrie şi perioada în care contribuabilul estimează a utiliza infrastructura locală pentru a transporta fracţionat cantitatea de mărfuri sau pentru deplasarea echipamentelor şi utilajelor. 

(3)    Stabilirea taxei de mediu şi infrastructură se face de către compartimentul impozite şi taxe locale din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Tarcău, în baza declaraţiei de impunere prevăzute mai sus, urmând a comunica cuantumul acesteia în scris contribuabilului. În cazul în care din declaraţia depusă şi/sau documentele prezentate rezultă cantitatea de marfă transportată într-o altă unitate de măsură decât cea prevăzută în hotărârea consiliului local atunci pentru stabilirea taxei se vor utiliza elemente şi sisteme de conversie precum greutatea specifică, tabele de cubaj, etc.   

(4)    Încasarea taxei de mediu şi infrastructură se face prin:

- încasare şi plată directă la casieria Primăriei comunei Tarcău;

- plată în contul deschis la Trezoreria oraşului Bicaz pe numele comunei Tarcău, 

- încasarea şi plată la punctul de control existent la km 2 de pe DC 135 Tarcău – Ardeluţa. 

(5)    Contribuabililor care au achitat taxa de mediu şi infrastructură li se va elibera un document fiscal (chitanţă sau bon valoric) la punctul de încasare, iar în cazul în care transportul de marfă este fracţionat şi urmează a se derula cu mai multe mijloace de transport sau pe o perioadă de timp mai mare li se va elibera şi un permis de utilizare a infrastructurii locale, pe care se va înscrie în mod obligatoriu perioada de valabilitate. 

(6)    Controlul respectării prevederilor prezentei proceduri, privind plata anticipată a taxei de mediu şi infrastructură se face după cum urmează:

1.  direct, de către:

a.  funcţionarii care stabilesc cuantumul taxei de drum;

b.  operatorii de la punctul de control înfiinţat la km 2 pe DC 135 Tarcău –Ardeluţa;

c.  primarul comunei Tarcău şi împuterniciţii acestuia;

2.  indirect, prin:

a.  încheierea unor protocoale de colaborare cu reprezentanţii ocoalelor silvice şi direcţiei silvice care eliberează documente de transport pentru mărfurile gestionate de către aceştia;

b.  verificarea registrelor de trafic auto ţinute la punctul de control de trafic de pe DC 135 Tarcău – Ardeluţa;

c.  verificarea documentelor publice de transport materiale puse la dispoziţia autorităţilor locale de către autorităţile care autorizează/avizează/eliberează documente de exploatare şi transport materiale;

(7)   În vederea îmbunătăţirii sistemului de colectare a taxei de mediu şi infrastructură, primarul comunei Tarcău poate încheia convenţii şi contracte de prestări de servicii, prin care persoane autorizate în condiţiile legii să desfăşoare activităţi economice să fie mandatate să stabilească, să încaseze şi să vireze în conturile unităţii administrativ teritoriale taxa datorată de către contribuabilii prevăzuţi prin prezenta hotărâre.

(8)   În cazul în care contribuabilii sunt depistaţi, în urma controalelor efectuate prin orice modalitate enumerată mai sus, că utilizează infrastructura locală de drumuri fără ca aceştia să deţină un document valabil prin care să facă dovada achitării taxei de mediu şi infrastructură, aceştia vor fi sancţionaţi contravenţional după cum urmează:

1.  persoanele fizice – cu avertisment sau amendă contravenţională de la 300 la 500 lei;

2.  persoanele juridice – cu avertisment sau amendă contravenţională de la 900 la 1500 lei;

Constatarea abaterilor şi aplicarea amenzii contravenţionale se face de către primar, împuterniciţii acestuia şi organele locale de poliţie, care, la momentul încheierii procesului verbal pe baza datelor deţinute, vor stabili şi pune în vedere contravenientului faptul că, pe lângă amenda contravenţională aplicată, au obligaţia de a achita şi taxa de drum aferentă bunurilor transportate pe reţeaua de drumuri locale, calculată după caz potrivit art. 3 alin. (12) şi (13) din HCL 79 din 30 septembrie 2021. În această situaţie impunerea se va face din oficiu.

În cazul în care agentul constatator, în baza verificărilor pe care le face, constată că contribuabilul este la prima abatere atunci poate aplica contribuabilului respectiv, o singură dată, sancţiunea avertismentului. Sancţiunilor aplicate în baza prezentei proceduri le sunt aplicabile prevederile O.G. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.

 

  1. Taxa de mediu şi infrastructură privind lemnul de foc - HCL nr. 50 / 26 iunie 2020 (art. 486 alin. 2 din Codul fiscal) 

Procedura de calcul şi de plată a taxei de mediu şi infrastructură privind lemnul de foc este următoarea:

(1) Taxa se percepe în legătură cu utilizarea echipamentelor și utilajelor mecanizate specifice activităţii de exploatare a lemnului, în mediul natural de provenienţă a acestuia, pentru producerea lemnului de foc, respectiv motofierăstraie, tractoare tip TAF, echipamente de secţionare, tractare, încărcare şi transport, alte echipamente şi mijloace mecanizate de exploatare forestieră.

(2) Taxa vizează în acelaşi timp şi impactul negativ asupra mediului înconjurător, generat prin cantităţile de deşeuri din lemn nevalorificabile economic şi rumeguş, lăsate în mediul natural de provenienţă a lemnului de foc, prin emisiile de bioxid de carbon şi alte noxe în atmosferă în timpul procesului de producţie bazat pe echipamente şi utilaje dotate cu motoare cu ardere internă, prin deteriorarea terenurilor pe care se desfăşoară activităţile mecanizate, precum şi prin aportul substanţial de gaze cu efect de seră generat prin arderea la destinaţia finală a lemnului de foc, pe post de combustibil pentru încălzire, producere de apă caldă menajeră sau prepararea hranei.

(3) Taxa este percepută în măsura în care produsul final al activităţii producătoare de venituri prevăzute la alin. (1), respectiv lemnul de foc, este transportat pe raza comunei Tarcău, utilizând infrastructura publică locală, respectiv drumul comunal DC135 sau drumurile săteşti de interes local.

(4) Taxa este calculată prin raportare la cantitatea de produs finit (lemn de foc) transportat prin utilizarea infrastructurii publice locale, în considerarea faptului că: 

(i)  atât intensitatea utilizării echipamentelor și utilajelor prevăzute la alin. (1), cât şi 

(ii) intensitatea impactului negativ asupra mediului, descris la alin. (2), respectiv 

(iii)             intensitatea utilizării infrastructurii publice locale, pentru realizarea de venituri pe raza comunei Tarcău, sunt direct proporţionale cu cantitatea de lemn de foc produsă, transportată şi valorificată

(5) Taxa de mediu şi infrastructură privind lemnul de foc prevăzută la art. 1 se calculează la nivelul de 6 lei / mc de lemn de foc transportat cu mijloace de transport auto, prin raportare la cantităţile declarate şi înscrise în documentele însoţitoare ale transportului, dar nu mai puţin decât cantitatea reală şi efectivă transportată.

(6) Taxa se percepe o singură dată pentru fiecare transport şi se plăteşte, de către transportator, la punctul de control şi taxare cu barieră amplasat în satul Tarcău, pe drumul comunal DC 135, sau în orice alt punct de pe drumurile publice de interes local ale comunei Tarcău unde sunt identificate mijloacele de transport auto care au drept încărcătură lemn de foc.

(7) Au dreptul de a calcula şi încasa taxa, exclusiv pe baza documentelor justificative de încasare (bon/chitanţă pentru plata cu numerar) persoanele desemnate de către primar în acest sens, prin dispoziţie, cu legitimarea corespunzătoare în cazul în care perceperea taxei se efectuează în alt loc decât la punctul de control şi taxare cu barieră sau sediul primăriei.

(8) Refuzul de a se supune controlului în trafic, la solicitarea persoanelor desemnate de către primarul comunei Tarcău pentru calcularea şi încasarea taxei, are ca efect emiterea de către organul fiscal local a unei decizii de impunere pentru proprietarul autovehiculului, cu valoarea calculată la nivelul unui cuantum majorat al taxei, de 12 lei/mc, aplicat la volumul rezultat din împărţirea sarcinii utile maxim autorizate pentru modelul respectiv de autovehicul (exprimată în tone) la o greutate specifică medie de 0,75 tone / mc.

  1. Taxa pentru afisare – oferte, anunturi, publicitate lei/zi 

se utilizează și în cazul procedurilor de publicitate privind vânzarea terenurilor forestiere (pentru publicarea ofertei de vânzare timp de 30 de zile, conform Codului silvic) respectiv pentru vânzarea terenurilor agricole extravilane (pentru publicarea ofertei de vânzare spre știința preemtorilor, pentru 45 de zile lucrătoare, plus, după caz, încă 30 de zile, în conformitate cu prevederile legii nr. 17/2014).

 

Anexele A, A1, A2, B şi B1 fac parte integrantă din prezenta Anexă la HCL nr.     din 30 mai 2025..