Consiliul Local al Comunei Tarcea, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30 august 2021;
Având în vedere prezentarea de către secretarul general al Comunei Tarcea, a conţinutului procesului verbal al şedinţei ordinare a Consiliului local al Comunei Tarcea din data de 30.07.2021;
În temeiul dispozițiilor art.138 alin.(13)-(15), 139 alin.(1) şi cele ale art. art.196 alin.(1) lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Cu 11 voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” şi 0 ”abțineri” din cei 11 consilieri prezenţi;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1.-Se aprobă conţinutul procesului verbal încheiat în şedinţa ordinară a Consiliului local al Comunei Tarcea din data de 30.07.2021, în formă iniţială, fără nicio obiecţiune, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.-Prezenta se comunică:
-Instituţiei Prefectului-Judeţul Bihor,
-Primarului Comunei,
-Se aduce la cunoștință publică,
-La dosar.
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
COMUNA TARCEA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI T A R C E A
P R O C E S V E R B A L
al ședinței ordinare din data de 30 iulie 2021, ora 12:00, desfășurată la
Căminul cultural din localitatea Tarcea
Prin Dispoziția 81 din 23 iulie 2021 a fost convocat Consiliul local al Comunei Tarcea în ședință ordinară.
Prezența:
- Camelia-Irina BODOGAI (prezent),
- Sandor GABOR (prezent),
- Attila-Sandor KEREZSI (prezent),
- Carol KISS (prezent),
- Iuliu-Emeric KOKA (prezent),
- Iosif-Vince MOLNAR (prezent),
- Iosif-Gheorghe RADU (prezent),
- Attila-Levente SZABO (prezent),
- Zoltan-Robert SZALKAI (prezent),
- Maria VISKY (prezent),
- Imre ZEFFER (prezent).
La ședință, mai participă: primarul Anton-Arpad VAJNA și secretarul general Elisabeta BĂICAN.
Nu au fost transmise invitații.
Se dă citire proiectului ordinii de zi:
- Proiect de hotărâre nr.55 / 23.07.2021 / privind aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a consiliului local din data de 30.07.2021,
- Proiect de hotărâre nr.50 / 23.07.2021 / privind aprobarea conţinutului procesului verbal al şedinţei ordinare a Consiliului local al Comunei Tarcea din data de 30.06.2021
- Proiect de hotărâre nr.51 / 23.07.2021 / privind aprobarea execuției bugetelor pentru trimestrul II al anului 2021
- Proiect de hotărâre nr.52 / 23.07.2021 / privind rectificarea nr.2 a bugetului Comunei Tarcea pe anul 2021
- Proiect de hotărâre nr.53 / 23.07.2021 / privind aprobarea Actului constitutiv şi a Statutului Asociaţiei Intercomunitare Zona Nord – Vest
- Proiect de hotărâre nr.54 / 23.07.2021 / privind analiza stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol
- Diverse.
Nu avem ordine suplimentară de zi.
Observații: nu sunt.
Se supune aprobării ordinea de zi: Vot prin ridicarea mâinii individual.
- Camelia-Irina BODOGAI (pentru),
- Sandor GABOR (pentru),
- Attila-Sandor KEREZSI (pentru),
- Carol KISS (pentru),
- Iuliu-Emeric KOKA (pentru),
- Iosif-Vince MOLNAR (pentru),
- Iosif-Gheorghe RADU (pentru),
- Attila-Levente SZABO (pentru),
- Zoltan-Robert SZALKAI (pentru),
- Maria VISKY (pentru),
- Imre ZEFFER (pentru).
Rezultatul votului: 11 pentru; 0 abțineri; 0 împotrivă
Se adoptă Hotărârea nr.53/30.07.2021.
Se dă citire Proiectului de hotărâre nr.50 privind aprobarea procesului-verbal al ședinței nr. 6 din 30 iunie 2021.
La dezbatere sunt prezenți 11 consilieri
Observații: nu sunt.
Se ia act de avizul comisiilor de specialitate.
Nu sunt aduse amendamente proiectului.
Nu dorește nimeni să intervină la acest proiect.
Se supune la vot proiectul. Se votează prin: Vot prin ridicarea mâinii individual.
- Camelia-Irina BODOGAI (pentru),
- Sandor GABOR (pentru),
- Attila-Sandor KEREZSI (pentru),
- Carol KISS (pentru),
- Iuliu-Emeric KOKA (pentru),
- Iosif-Vince MOLNAR (pentru),
- Iosif-Gheorghe RADU (pentru),
- Attila-Levente SZABO (pentru),
- Zoltan-Robert SZALKAI (pentru),
- Maria VISKY (pentru),
- Imre Zeffer (pentru).
Rezultatul votului: 11 pentru; 0 abțineri; 0 împotrivă.
Se adoptă Hotărârea nr.54/30.07.2021.
Se dă citire Proiectului de hotărâre nr. 51 privind aprobarea execuției bugetelor pentru trimestrul II al anului 2021.
La dezbatere sunt prezenți 11 consilieri
Se ia act de avizul comisiilor de specialitate.
Nu sunt aduse amendamente proiectului.
Nu dorește nimeni să intervină la acest proiect.
Se supune la vot proiectul. Se votează prin: Vot prin ridicarea mâinii individual.
- Camelia-Irina BODOGAI (pentru),
- Sandor GABOR (pentru),
- Attila-Sandor KEREZSI (pentru),
- Carol KISS (pentru),
- Iuliu-Emeric KOKA (pentru),
- Iosif-Vince MOLNAR (pentru),
- Iosif-Gheorghe RADU (pentru),
- Attila-Levente SZABO (pentru),
- Zoltan-Robert SZALKAI (pentru),
- Maria VISKY (pentru),
- Imre Zeffer (pentru)
Rezultatul votului: 11 pentru; 0 abțineri; 0 împotrivă
Se adoptă Hotărârea nr.55/30.07.2021.
Se dă citire Proiectului de hotărâre nr. 52 privind rectificarea nr.2 a bugetului Comunei Tarcea pe anul 2021.
La dezbatere sunt prezenți 11 consilieri.
Se ia act de avizul comisiilor de specialitate.
Nu sunt aduse amendamente proiectului.
Nu dorește nimeni să intervină la acest proiect.
Se supune la vot proiectul. Se votează prin: Vot prin ridicarea mâinii individual.
- Camelia-Irina BODOGAI (pentru),
- Sandor GABOR (pentru),
- Attila-Sandor KEREZSI (pentru),
- Carol KISS (pentru),
- Iuliu-Emeric KOKA (pentru),
- Iosif-Vince MOLNAR (pentru),
- Iosif-Gheorghe RADU (pentru),
- Attila-Levente SZABO (pentru),
- Zoltan-Robert SZALKAI (pentru),
- Maria VISKY (pentru),
- Imre Zeffer (pentru).
Rezultatul votului: 11 pentru; 0 abțineri; 0 împotrivă
Se adoptă Hotărârea nr.56/30.07.2021.
Se dă citire Proiectului de hotărâre nr. 53 privind aprobarea Actului constitutiv şi a Statutului Asociaţiei Intercomunitare Zona Nord – Vest.
La dezbatere sunt prezenți 11 consilieri.
Se ia act de avizul comisiilor de specialitate.
Nu sunt aduse amendamente proiectului.
Nu dorește nimeni să intervină la acest proiect.
Se supune la vot proiectul. Se votează prin: Vot prin ridicarea mâinii individual.
- Camelia-Irina BODOGAI (pentru),
- Sandor GABOR (pentru),
- Attila-Sandor KEREZSI (pentru),
- Carol KISS (pentru),
- Iuliu-Emeric KOKA (pentru),
- Iosif-Vince MOLNAR (pentru),
- Iosif-Gheorghe RADU (pentru),
- Attila-Levente SZABO (pentru),
- Zoltan-Robert SZALKAI (pentru),
- Maria VISKY (pentru),
- Imre Zeffer (pentru).
Rezultatul votului: 11 pentru; 0 abțineri; 0 împotrivă
Se adoptă Hotărârea nr.57/30.07.2021.
Se dă citire Proiectului de hotărâre nr.54 privind analiza stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol.
La dezbatere sunt prezenți 11 consilieri.
Se ia act de avizul comisiilor de specialitate.
Nu sunt aduse amendamente proiectului.
Nu dorește nimeni să intervină la acest proiect.
Se supune la vot proiectul. Se votează prin: Vot prin ridicarea mâinii individual.
- Camelia-Irina BODOGAI (pentru),
- Sandor GABOR (pentru),
- Attila-Sandor KEREZSI (pentru),
- Carol KISS (pentru),
- Iuliu-Emeric KOKA (pentru),
- Iosif-Vince MOLNAR (pentru),
- Iosif-Gheorghe RADU (pentru),
- Attila-Levente SZABO (pentru),
- Zoltan-Robert SZALKAI (pentru),
- Maria VISKY (pentru),
- Imre Zeffer (pentru).
Rezultatul votului: 11 pentru; 0 abțineri; 0 împotrivă.
Se adoptă Hotărârea nr.58/30.07.2021.
Se trece la punctul Diverse.
Dl.consilier Sandor GABOR arată că pe Strada Mare din localitatea Tarcea nu se poate circula în general cu mașinile și utilajele agricole din cauza autoturismelor parcate pe carosabil. Probleme deosebite sunt în fața gospodăriilor numiților Mirela RADU și Lehel LACZI. În fața numitului Imre KRIZSAN din Tarcea este un nuc, coroana căruia obstrucționează de asemenea circulația mijloacelor de transport, aici se impune toaletarea nucului.
D-na Maria VISKY arată că în fața gospodăriei lui Arpad ZEFFER din Galoșpetreu este o veritabilă junglă.
Sunt probleme cu circulația mașinilor și utilajelor agricole și în Galoșpetreu pe drumul din spatele locuinței familiei MESZLENYI.
Dl.viceprimar arată că pentru a ajuta casele de copii și casele de batrâni, la nivelul comunei este în plină desfășurare o acțiune de colectare de grâu de la producătorii agricoli. Solicită consilierilor să se implice.
Dl.primar arată că se lucrează în continuu la tăierea ierbii de pe domeniul public. S-au trimis somații locuitorilor care nu au tăiat iarba în fața proprietăților lor, urmând ca în cazul în care nu se conformează, să se aplice amenzi, să se taie iarba prin intermediul unei firme și să debiteze respectivilor.
În altă ordine de idei, a început reconstrucția locuinței familiei TOLVAJ din localitatea Tarcea, care a fost mistuită de flăcări în luna februarie.
În comuna noastră nu au mai fost organizate de foarte multă zilele comunei. Din cauza COVID 19 nu se intenționează să se organizeze nici în acest an, dar pentru că sunt așteptări în acest sens, intenționăm organizarea zilelor familiei, unde îi așteptăm pe toți locuitorii satelor aparținătoare comunei Tarcea, după cum urmează: la data de 22 august în Adoni, la data de 28 august în Tarcea și la data de 5 septembrie în Galoșpetreu. Vor avea loc competiții sportive, copiii deja se pregătesc de serbare iar noi cu ocazia acestor evenimente vom închiria locuri de joacă complexe gonflabile pentru copii.
Așteptăm ca până la sfârșitul lunii august să ni se livreze buldoexcavatorul.
În ce privește proiectul de extindere și renovare a școlii gimnaziale din Galoșpetreu, consultantul pe fonduri europene ne-a spus că acesta este la o comisie din Cluj-Napoca, de unde trebuie să obținem un aviz.
Nefiind alte probleme, președintele de ședință dl.Attila-Levente SZABO declară ședința închisă.