Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 58 / 15.07.2025
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind desfăşurarea „Zilelor Oraşului Târgu Cărbuneşti” și a Festivalului de Muzică Lăutărească ,,Gena Bârsan”- ediţia a-XIX-a -2025 în orașul Târgu Cărbunești în perioada 28-30 august 2025

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Viză CFPP

Viză CFPP - obținută

Forma inițiatorului

România

România

Județul Gorj

Consiliul Local al orașului Târgu Cărbunești

Orașul Târgu Cărbunești

Proiect de hotărâre

Nr. 58 din 15.07.2025

privind desfăşurarea „Zilelor Oraşului Târgu Cărbuneşti” și a Festivalului de Muzică Lăutărească ,,Gena Bârsan”- ediţia a-XIX-a -2025 în orașul Târgu Cărbunești în perioada 28-30 august 2025

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

   - art.3 și art.4 alin. (2) din OUG nr.118/2006 privind înființarea, organizarea și desfășurarea activității așezămintelor culturale, cu modificările și completările ulterioare;

  - art.13 din Normele Metodologice privind desfășurarea activităților specifice așezămintelor culturale, aprobate prin Ordinul nr. 2883/2003 al Ministrului Culturii și Cultelor; 

   - art.1 și art. 49 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

   - art.2 și art.18 alin.(2) din Legea nr.82/1991 a contabilităţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

   - art.129 alin.(2) lit.d) și alin.(7) lit.d) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Ținând cont de:

  1. HCL nr.18 din  26.03.2025 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al orasului Targu Carbunesti pe anul 2025; 
  2.  HCL. nr.2 din 29.01.2025 privind aprobarea Agendei Culturale a Orașului Târgu Cârbunești pe anul 2025;
  3.  Regulamentul de desfăşurare a Festivalului de Muzică Lăutărească ,,Gena Bârsan” ediţia  a-XIX-a – 2025;

Luând act de:

  1. referatul de aprobare; 
  2. raportul de specialitate nr.13057/16.07.2025;
  3. avizele comisiilor de specialitate;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al orașului târgu cărbunești

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1.- Se aprobă organizarea și desfăşurarea  manifestărilor „Zilele Orașului Târgu Cărbunești,  în perioada 28-30 august 2025. 

Art.2.- (1) Manifestările „Zilele Orașului Târgu Cărbunești vor consta în:    

               -  programul artistic susținut de artiști pe scena amplasată în parcul Stejeret în perioada 28-30 august 2025;    

               - Festivalul de Muzică Lăutărească „GENA BÂRSAN” - ediţia a -XIX-a, în data de 28 august 2025.   

               (2)  Pentru organizarea şi desfăşurarea evenimentelor se aprobă alocarea sumei de 155.000 lei din bugetul local al orașului Târgu Cărbunești.

Art.3. - Locul de desfășurare a manifestărilor „Zilele Oraşului Târgu Cărbuneşti  va fi în Parcul „Stejeret”.

Art.4 – Se aprobă taxa pentru comercianții ce vor participa la acest eveniment în cuantum de 50 lei/mp pentru întreaga perioadă de desfășurare a manifestărilor cultural-artistice cuprinse în perioada 27-30 august 2025.

Art.5. – Delimitarea spațiilor și repartizarea către solicitanți în vederea desfășurării de activități comerciale se va face de către Administrația Pieții și Serviciul Urbanism, Amenajarea teritoriului și Gospodărire Urbană din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Orașului Târgu Cărbuneşti

Art.6. - Primarul orașului, Centrul Cultural și Biblioteca Orășenească “Tudor Arghezi” Târgu Cărbunești, precum și compartimentele de resort din cadrul Primăriei Târgu Cărbunești vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.

  Prezenta hotârâre a fost adoptată,  în cadrul ședinței ordinare din data de 24.07.2025, la care au participat toți cei 15 consilieri locali  în funcție, cu 13 voturi pentru și 2 abțineri.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL ORAȘULUI TÂRGU CĂRBUNEȘTI

Dănuț BIRĂU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL ORAȘULUI TÂRGU CĂRBUNEȘTI

Grigore-Alin VLĂDUȚ

Amendamente

Domnul consilier local Amza Ilie-Ovidiu propune ca amendament reducerea sumei de 155 mii lei la suma de 100 sau 110 mii lei.

Se supune la vot: 2 voturi pentru Amza și Bugă, 10 voturi împotrivă, 3 abțineri Brujan, Pîrvan și Varoagea.

Rezultate voturi