România

România

Județul Gorj

Orașul Târgu Cărbunești

Orașul Târgu Cărbunești

Nr. 22416 / 19.12.2025

Raport Serviciul Urbanism, Amenajarea teritoriului, Gospodărire Urbană

Potrivit art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, administrarea drumurilor de interes local, este asigurată de către consiliile locale pe raza administrativ-teritorială a acestora. Conform art. 44, alin.(2)din acest act normativ, în vederea protejării unor sectoare de drumuri, administratorul acestora poate institui restricții de circulație, semnalizate corespunzător, privind categoriile de transport, viteză, perioadele şi intervalele orare, masele şi/sau dimensiunile maxime admise ale vehiculelor ce pot utiliza sectorul respectiv. 

 În conformitate cu prevederile art.128 alin.(1), lit.d) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu completările şi modificările ulterioare, autoritățile administrației publice locale stabilesc reglementări referitoare la regimul de acces şi circulație, staționare şi parcare pentru diferite categorii de vehicule, cu avizul poliției rutiere. 

 În aplicarea acestui text de lege, Primăria orașului Târgu Cărbunești și Poliția orașului Târgu Cărbunești prin   procesul verbal nr. 18799 /2024, au verificat sistemele de semnalizare rutireră existente pe raza orașului Târgu Cărbunești ,au stabilit necesarul de indicatoare rutiere, punctele de instalare și au stabilit zonele  de acces pentru autovehiculele de tonaj greu .Prin adresa cu nr.20631/2024 a Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, Poliția orașului Târgu Cărbunești  au fost  avizate  restricțiile de acces și executarea  lucrărilor    ce se impun.  

Pentru asigurarea unui climat de siguranță publică, de desfășurare a traficului rutier în condiții civilizate, pe raza U.A.T.Oraș Târgu Cărbunești, fără a se pune în pericol sănătatea populației,bunurile acestora dar și pentru prevenirea degradării arterelor rutiere, a domeniului public aferent acestora,este necesar elaborarea și aprobarea unui regulament prin care să se stabilească procedura de eliberare a autorizațiilor de liberă trecere pentru autovehiculele de tonaj  greu   pe strazile cu restricții de tonaj de pe raza U.A.T. Oraș Târgu Cărbunești ,aprobarea taxelor percepute pentru eliberarea autorizațiilor de liberă trecere.

 Prin acest regulament se vor instituii reguli, norme și proceduri ce trebuie respectate cu privire la circulația autovehiculelor și utilajelor de tonaj greu pe raza U.A.T.OrașTârgu Cărbunești Sumele rezultate din tarifarea accesului de liberă trecere vor constitui surse la bugetul local şi vor fi folosite pentru activitățile de amenajare (asfaltare, betonare, aplicarea de marcaje rutiere şi indicatoare de informare). 

   Faţă de cele prezentate,  propun iniţierea  Proiectulului de Hotărâre  privind aprobarea Regulamentului privind procedura de eliberare a autorizațiilor de liberă trecere pentru autovehiculele de   tonaj   greu  pe strazile cu restricții de tonaj  pe raza U.A.T.Oraș Târgu Cărbunești și aprobarea taxelor percepute pentru eliberarea  autorizațiilor de  liberă trecere .