Primarul oraşului Târgu Cărbunești, judeţul Gorj, având în vedere:
- prevederile art.485 alin.(5) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare: „ Art. 485: Evaluarea performanţelor individuale ale funcţionarilor publici
(5) Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale secretarului general al unităţii administrativ-teritoriale/ subdiviziunii administrativ-teritoriale se realizează de către o comisie de evaluare formată din primar, respectiv preşedintele consiliului judeţean şi 2 consilieri locali, respectiv judeţeni, desemnaţi în acest scop, cu majoritate simplă, prin hotărâre a consiliului local sau judeţean, după caz.”
În temeiul art. 136, din O.U.G. nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, supun atenției Consiliului Local spre dezbatere și aprobare Proiectul de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al oraşului Târgu Cărbuneşti în Comisia de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale secretarului general al orașului Târgu Cărbuneşti.