Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 17 / 17.02.2026
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea solicitării Consiliului Județean Gorj de schimbare a obiectivului investițional de interes public stabilit prin Hotărârea Consiliului Local al Orașului Târgu Cărbunești nr.122 din 21 decembrie 2023

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Forma inițiatorului

România

România

Județul Gorj

Consiliul Local al orașului Târgu Cărbunești

Orașul Târgu Cărbunești

Proiect de hotărâre

Nr. 17 din 17.02.2026

privind aprobarea solicitării Consiliului Județean Gorj de schimbare a obiectivului investițional de interes public stabilit prin Hotărârea Consiliului Local al Orașului Târgu Cărbunești nr.122 din 21 decembrie 2023

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Prevederile art. 294 alin.(3), (4) și (5) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul Administrativ cu modificările și completările ulterioare:
  2. Prevederile art.554 din Legea nr.287/2009- Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Hotărârea Consiliului Local al Orașului Târgu Cărbunești nr.22 din 28.02.2011 privind inventarierea terenului în suprafață de 19048 mp în domeniul privat al Orașului Târgu Cărbunești;
  2. Actul de dezmembrare autentificat prin Încheierea nr.7275 din 08.11.2023;
  3. Hotărârea Consiliului Local al Orașului Târgu Cărbunești nr.109 din 14 noiembrie 2023 privind declararea de uz și de interes public a terenului înscris în C.F. nr.38841 și trecerea acestuia din domeniul privat al orașului Târgu Cărbunești în domeniul public al orașului Târgu Cărbunești;
  4. Hotărârea Consiliului Local al Orașului Târgu Cărbunești nr.122 din 21 decembrie 2023 privind trecerea din domeniul public al UAT Oraș Târgu Cărbunești, în domeniul public al UAT Județul Gorj, a imobilului - ,,Teren ’’ identificat cu nr. cadastral 38841, înscris în C.F. 38841 situat în extravilanul Orașului Târgu Cărbunești, județul Gorj, T 30, P 10199/2, în vederea realizării obiectivului investițional de interes public ,,Instalație de tratare prin dezintegrare moleculară pentru valorificarea energetică a deșeurilor municipale din Județul Gorj’’;
  5. Protocolul nr.1122 din 17.01.2024, înregistrat la Primăria orașului Târgu Cărbunești sub nr.919 din 15.01.2024, privind preluarea din domeniul public al U.A.T. - Orașul Târgu Cărbunești în domeniul public al Județului Gorj a unui imobil-teren, situat în extravilanul Orașului Târgu Cărbunești, județul Gorj;

Luând act de:

  1. Cartea Funciară nr.38841 a Orașului Târgu Cărbunești;
  2. Adresa Consiliului Județean Gorj nr.2621 din 09.02.2026 înregistrată la Primăria Orașului Târgu Cărbunești sub nr.2393 din 09.02.2026;
  3. proiectul de hotărâre nr.17/17.02.2026 și referatul de aprobare;
  4. raportul de specialitate nr.2869/17.02.2026;
  5. avizele comisiilor de specialitate;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al orașului târgu cărbunești

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1.-  (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se aprobă solicitarea Consiliului Județean Gorj de schimbare a obiectivului investițional de interes public, stabilit prin H.C.L. nr.122 din 21.12.2023, în sensul că pe terenul în suprafață de 10780 mp, situat în extravilanul Orașului Târgu Cărbunești, Județul Gorj, T30, P 10199/2, nr. cadastral 38841, înscris în C.F. 38841 a orașului Târgu Cărbunești, trecut în domeniul public al U.A.T.- Județul Gorj, din domeniul public al U.A.T.- Orașul Târgu Cărbunești, obiectivul investițional de interes public ce se va realiza de Consiliul Județean Gorj constă în: „Infrastructură specifică Serviciului Județean de Gestionare a Câinilor fară Stăpân”.  

           (2) În cazul în care investiția nu se va realiza într-un termen de 36 de luni de la data adoptării prezentei hotărâri, terenul menționat la alin.(1) revine în proprietatea publică a orașului Târgu Cărbunești.

Art.2. - Schimbarea obiectivului investițional de interes public conform art.1 alin.(1), precum și clauza menționateă la art.1 alin.(2)  vor fi înscrise în Cartea Funciară a imobilului de către Consiliul Județean Gorj. 

Art.3. - Actele administrative subsecvente Hotărârii Consiliului Local al Orașului Târgu Cărbunești nr.122 din 21.12.2003 vor fi modificate și completate prin acte adiționale, corespunzător dispozițiilor prezentei hotărâri.

Art.4. - Primarul orașului și compartimentele de resort din cadrul Primăriei orașului Târgu Cărbunești vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

​ Prezenta hotărâre a fost aprobată în cadrul ședinței ordinare din data de 26 februarie 2026, la care au participat 15 consilieri locali din 15 consilieri locali în funcție, cu 15 voturi pentru. 

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL ORAȘULUI TÂRGU CĂRBUNEȘTI

Dănuț BIRĂU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL ORAȘULUI TÂRGU CĂRBUNEȘTI

Grigore-Alin VLĂDUȚ

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi