România

România

Județul Gorj

Orașul Târgu Cărbunești

Orașul Târgu Cărbunești

Nr. 5923 / 15.04.2026

Raport Centrul Cultural și Biblioteca ,,Tudor Arghezi”

 

         Începând din anul 1920, Ziua Eroilor a fost comemorată în fiecare an, de Ziua Înălțării Domnului, la 40 de zile după Sfintele Paști. Această zi este una plină de încărcătură emoțională și spirituală, intrucât comemorăm și omagiem eroii neamului românesc și sărbătorim Înălțarea Domnului.

         Eroii poporului român, cu nume cunoscute, dar mai ales necunoscute, unii știuți doar de Dumnezeu, sunt acele personalități care au demonstrat, chiar prin sacrificiul suprem, că pun interesele patriei mai presus de orice, iar prin acțiunile întreprinse în situațiile istorice dificile pe care le-a traversat poporul și țara noastră în trăirea sa milenară în acest spațiu binecuvântat, au contribuit la continuitatea noastră ca nație.

         În această zi suntem datori să îi omagiem pe cei care s-au dovedit a fi cei mai bravi apărători ai neamului românesc, care s-au jertfit  pentru o Românie mai bună.

         Pentru organizarea acestei manifestări, creditele în suma de 3000 lei, sunt cuprinse în bugetul de venituri şi cheltuieli al Centrului Cultural „Tudor Arghezi”, Târgu Cărbunești.

         Concluzii: proiectul de hotărâre îndeplinește cerințele de legalitate, necesitate, oportunitate și poate fi înaintat spre aprobare Consiliului Local Târgu Cărbunești