Nr. 12 / 20.04.2026
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea reorganizării aparatului de specialitate al primarului comunei Târgușor, aprobarea statului de funcții și a organigramei în conformitate cu O.U.G. Nr. 7/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale

Inițiator proiect

Mădălina NEGRU

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

1 Iulie 2026

Hotărâre

România

România

Județul Constanța

Consiliul Local al comunei Târgușor

Comuna Târgușor

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 12 din 20.04.2026

privind aprobarea reorganizării aparatului de specialitate al primarului comunei Târgușor, aprobarea statului de funcții și a organigramei în conformitate cu O.U.G. Nr. 7/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile  art. 129 alin. (2) lit. a) coroborat cu alin. (3) lit. c), art. 139 alin. (1), art. 404, art. 407 și art. 518 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  2. prevederile art. III, alin. (1) și (2)  din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea  Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare;
  3. prevederile art. X  și art. XL alin. (1) și (2) din O.U.G nr. 7/2026 pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum, și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale;

Ținând cont de:

  1. referatul de aprobare  al  primarului  comunei Târguşor, județul Constanța înregistrat sub  nr. 1317/ 2026;
  2. raportul compartimentului de specialitate al responsabilului de resurse umane, înregistrat  sub nr. 1318/2026;
  3. avizul Comisiei Nr. 2 de specialitate  pe domenii de activitate pentru muncă şi protecţie socială, juridică şi de disciplină, protecţia  mediului şi turism, a Consiliului local Târgușor ;
  4. procesul verbal nr.1243/27.03.2026, încheiat cu ocazia sedinței de consultare privind masurile de reorganizare cu Sindicatul Tomis al Lucratorilor din Administrația Publică și Servicii Publice Constanța .

Luând act de:

a) Adresa Instituției Prefectului - Județul Constanța nr. 6607/24. 03. 2026, înregistrată la Primăria comunei Târgușor sub nr. 1161/25. 03. 2026 privind stabilirea numărului maxim de posturi pentru anul 2026 

b) punctele 6, 8 și 9 din Adresa Instituției Prefectului - Județul Constanța nr. 6864/26. 03. 2026, înregistrată la Primăria comunei Târgușor sub nr. 1257/30. 03. 2026 , prin care se comunică punctele de vedere ale Ministerului Dezvoltării Lucrărilor publice și Administrației, referitoare la aplicabilitatea prevederilor O.U.G. Nr. 7/24. 02. 2026pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum, și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale și a prevederilor din O.U.G. nr. 63/2010pentru modificarea și completarea  Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare;

c) prevederile art. XL alin. (3), alin. (6) și alin. (7) lit. b) și alin. (8) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2026 pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum, și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale;

d) Nota justificativă detaliată nr. 1320/2026 privind măsurile adoptate și impactul financiar, întocmită și asumată de Primarul Comunei Târgușor, în calitate de ordonator principal de credite, de inspectorul-contabil din Compartimentul Buget, Finanțe, Contabilitate, Salarizare, Resurse umane, Impozite și taxe și de responsabilul cu resursele umane din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Târgușor;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei târgușor

întrunit în a 8-a ședință extraordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

 Art.1 -  Se aprobă reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei Târgușor , potrivit pct. 1 din Anexa la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 63/2010, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu  art. X  și art. XL din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr 7/2026 , prin desființarea/reducerea  unor posturi  și reorganizarea unor structuri după cum urmează:

a) din Compartimentul  Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Achiziții publice, cu structură cu 3 posturi: 1 post  vacant de CONSILIER achiziții publice, clasa I, grad profesional  asistent și 2 posturi  ocupate de INSPECTOR, clasa I, grad profesional superior, funcții publice de execuție, se desființează  postul   vacant de consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional  asistent și se reorganizează compartimentul în :

       - Compartiment  Urbanism și Amenajarea Teritoriului, structură cu  1 post ocupat de INSPECTOR clasa  I, grad profesional superior;

      - Compartiment Achiziții publice, Resurse umane și Proiecte europene, structură cu  1 post   ocupat și redenumirea postului din INSPECTOR, clasa I, grad profesional superior,  în CONSILIER achiziții publice, clasa  I, grad profesional superior ;

b) se aprobă redenumirea Compartimentul  Buget, Finanțe, Contabilitate, Salarizare, Resurse umane, Impozite și taxe, structură cu  3  posturi ocupate, dintre care: 2 posturi  de inspector   I, grad profesional superior și 1 post de inspector  I, grad profesional principal, funcții publice de execuție, în  Compartimentul  Buget, Finanțe, Contabilitate, Salarizare, Impozite și taxe .

c) se aprobă  mutarea  a  2  posturi ocupate: 1 post de  bibliotecar  I și 1 post de șofer microbuz școlar, funcții contractuale de execuție din Compartimentul  Administrativ , Întreținere, Cultură, Tineret, Sport  structură cu  3 posturi ocupate,  rămânând o structură cu  1 post ocupat de șofer,  funcție contractuală de execuție și redenumirea compartimentului în Compartimentul  Administrativ , Întreținere ;

d) se aprobă reducerea a două posturi  de agenți pază II din Compartimentul  Poliție locală, structură cu  3  posturi , rămânând o structură cu 1 post vacant de polițist local I, grad profesional asistent, funcție publică de execuție;

e) se aprobă înființarea Compartimentului ”Invățământ ”, cu 2 posturi,  funcții contractuale de execuție : 1 post ocupat de șofer microbuz  școlar   și  1 post  vacant de paznic ce se va ocupa prin preluare de la alt compartiment (respectiv Poliție locală) - Funcție care deservește paza pentru unitatea de învățământ în domeniul specific al învățămânului.

f) se aprobă  înființarea Compartimentului ”Cultură”, structură cu 2 posturi,  funcții contractuale de execuție : 1 post ocupat - bibliotecar  I și 1 post  vacant – paznic, funcție contractuală de execuție ce se va ocupa prin preluare de la alt compartiment (respectiv Poliție locală)  - Funcție care deservește paza pentru căminele culturale în domeniul specific al culturii.

h)  se aprobă reorganizarea  Compartimentului  Asistență socială, structură cu 2 posturi :  1 post ocupat de  inspector I, grad profesional superior, funcție publică de execuție și 1 post vacant de asistent medical comunitar  - funcție contractuală de execuție, prin înființarea:

      - Compartiment  servicii  asistență  socială - structură cu   1 post ocupat de   inspector I, grad profesional   superior, funcție publică de execuție ;

        - Compartiment  asistență medicală comunitară - structură cu 1 post vacant de asistent medical comunitar  - funcție contractuală de execuție ;

Art. 2 - Se aprobă organigrama și statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului comunei Târgușor, județul Constanța, conform anexei nr.1 și anexei nr.2 , care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 - Cheltuielile de personal ale compartimentelor ce conțin posturile exceptate de la calculul numărului maxim de posturi conform art. III alin. (2) din O.U.G.  nr. 63/2010  vor fi prevăzute în bugetul local 2026, începând cu luna iulie, la capitolele bugetare corespunzătoare.

Art. 4 - Prezenta hotărâre  intră în vigoare începând cu data de  01 iulie 2026, data la care se abrogă prevederile HCL nr. 56/28. 11. 2023 privind aprobarea reorganizării aparatului de specialitate al primarului comunei Târgușor începând cu 01 noiembrie 2023, precum și aprobarea statului de funcții și a organigramei în conformitate cu Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.

Art.  5 - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează primarul comunei Târgușor prin structurile funcționale din subordine.  

Art. 6 - Prezenta hotărâre poate fi contestată în condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. 

Art. 7 - Prezenta hotărâre însoțită de Nota justificativă detaliată , se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Târgușor, în termenul legal,  Instituției Prefectului – județul Constanța, în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate, Direcției de Finanțe Publice Constanța,  Primarului comunei Târgușor, responsabilului de resurse umane care va face comunicarea tuturor celor interesați, compartimentului Buget-Finanțe-Contabilitate-Salarizare-Resurse Umane-Impozite și taxe, în vederea ducerii la îndeplinire, Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP), se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul Consiliului local Târgușor/postare pe pagina de internet: www.primariatargusor.ro și se publică în Monitorul Oficial Local.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Romică DRAGU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI TÂRGUȘOR,

Camelia VELICICĂ

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 12 / 20.04.2026

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 11
4 Numărul voturilor „PENTRU” 11
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 12 / 20.04.2026

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 20.04.2026
2 Comunicarea către primar 21.04.2026
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 04.05.2026
4 Comunicarea către prefectul județului 21.04.2026
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează 21.04.2026
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 01.07.2026