Art.1. Se constituie Comisia specială pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Tașca, județul Neamț, cu următoarea componență:
Preşedinte : -Ursache Daniela – primarul comunei Tașca;
Membri: - Roșu Elena –Secretarul comunei Tașca și secretar al comisiei speciale;
- Dandu Florentina – consilier financiar contabil;
- Son Alexandru– referent – registrul agricol;
- Budacă Marilena – referent – registrul agricol;.
Art.2 Pentru îndeplinirea atribuțiilor cu care a fost investită prin lege, comisia specială va fi sprijinită de către ceilalți specialiști din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Tașca.
Art.3 Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei speciale pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Tașca, județul Neamț, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4 Membrii Comisiei speciale numiți la art.1, împreună cu compartimentele din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Tașca, vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.5 Secretarul general al comunei Taşca va comunica prezenta hotărâre primarului comunei Tașca, tuturor membrilor Comisie numiți la art. 1, tuturor compartimentelor din aparatul de specialitate al primarului comunei Tașca şi Instituției prefectului județul Neamț, în vederea verificării legalității, în termenul legal în vigoare.
Art.6 La data intrării în vigoare a prevederilor prezentei hotărâri, se abrogă orice alte prevederi contrare.