Având în vedere Referatul de aprobare nr. 3913/07.08.2023 al primarului comunei Tăuteu și Raportul de specialitate nr. 3914/07.08.2023 întocmit de secretarul general al comunei, aferente Proiectului de hotărâre privind încheierea unui Acord de colaborare între unitatea administrativ-teritorială județul Bihor – Consiliul Județean Bihor și unitățile administrativ-teritoriale din județul Bihor, în vederea realizării unor lucrări de interes public pentru creșterea siguranței rutiere,
Luând în considerare avizul favorabil comun al Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al comunei Tăuteu,
În baza prevederilor:
- art. 120 și art. 121 alin. 1 și 2 din Constituția României, republicată;
- art. 8 și 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
- art. 7 alin. 2 și art. 1166 și următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenții;
- art. 20 și 21 din Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006;
- art. 35 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 230/2006 a serviciului de iluminat public;
- Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanta Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată cu modificările și completările ulterioare;
- art. 129 alin. 2 lit. d și e alin. 7 lit. s și alin. 9 lit. a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de Ghidul Solicitantului - Soluții pentru creșterea siguranței traficului - Investiții în siguranța infrastructurii rutiere - Programul Operațional Nord-Vest 2021-2027,
Respectând prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. 1, art. 133 alin. 2, lit. a, art. 134 alin. 1 lit. 1 și alin. 4, art. 139 alin. 1, coroborate cu prevederile art. 196 alin. 1 lit. a și ale art. 200 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 Se aprobă încheierea unui Acord de colaborare între UAT județul Bihor – Consiliul Județean Bihor și UAT comuna Tăuteu, în vederea realizării unor lucrări de interes public pentru creșterea siguranței rutiere prin realizarea iluminatului public al trecerilor pentru pietoni, conform anexei la prezenta hotărâre, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se mandatează primarul unității administrativ-teritoriale comuna Tăuteu, domnul Vincze Nandor-Ștefan, cu semnarea Acordului de colaborare în numele și pe seama unității administrativ-teritoriale comuna Tăuteu, inclusiv eventuale modificări ale acestuia și a tuturor documentelor necesare în vederea punerii în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează primarul comunei Tăuteu, prin aparatul de specialitate.
Art. 4 Prezenta hotărâre devine obligatorie de la data aducerii la cunoștința publică și se comunică, prin grija secretarului general al comunei Tăuteu, cu:
- Instituţia Prefectului – Judeţul Bihor
- Consiliul Județean Bihor
- Primarul Comunei Tăuteu
- Compartimentele de specialitate
- Site: www.comunatauteu.ro