Având în vedere Referatul de aprobare nr. 2074/09.04.2021 al primarului comunei Tăuteu la Proiectul de hotărâre privind completarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al comunei Tăuteu, județul Bihor,
Luând în considerare avizul favorabil comun al Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Comunei Tăuteu,
Ținând cont de Hotărârea Consiliului Local al comunei Tăuteu nr. 35/30 aprilie 2020 privind completarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al comunei Tăuteu, județul Bihor și de Procesul-verbal nr. 1892/31.03.2021 întocmit de Comisia specială întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al comunei Tăuteu, județul Bihor,
În baza prevederilor art. 859 alin. 2 și ale art. 876 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de cele ale art. 6 din Legea nr. 18/1991 a Fondului Funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 357 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. 3 lit. a, coroborate cu prevederile art. 133 alin. 1 și ale art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Primarul Comunei Tăuteu iniţiază următorul:
P R O I E C T D E H O TĂ R Â R E
Art. 1 Se însușește inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al comunei Tăuteu, județul Bihor, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Primarul comunei Tăuteu, prin compartimentele de specialitate, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică cu:
- Instituţia Prefectului – Judeţul Bihor
- Consiliul Județean Bihor
- Primarul comunei Tăuteu
Site: www.comunatauteu.ro
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Iudit SOLYOM
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI TĂUTEU,
Adela-Maria SILAGHI