Având în vedere Dispoziţia Primarului nr. 11 din 21 ianuarie 2022 prin care primarul comunei Tăuteu propune Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al Comunei Tăuteu, din data de 31 ianuarie 2022, orele 10.00, Convocatorul nr. 555/21.01.2022 și Referatul de aprobare nr. 554/21.01.2022 aferent proiectului de hotărâre, întocmit de secretarul general al comunei Tăuteu, județul Bihor,
Luând în considerare avizul favorabil al Comisiei de specialitate pentru învățământ, sănătate, familie, juridică și disciplină, din cadrul Consiliului Local al comunei Tăuteu,
În conformitate cu prevederile art. 135 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la aprobarea Ordinii de zi a şedinţelor de către consiliul local, la propunerea celui care, în condiţiile art. 133, a cerut întrunirea consiliului local,
Respectând prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 133 alin. 1, coroborate cu cele ale art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulteriorare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 Se aprobă Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al Comunei Tăuteu, din data de 31 ianuarie 2022, orele 10.00, după cum urmează:
1. Proiect de hotărâre privind alegerea Președintelui de ședință:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 7078/24.12.2021, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 21/03.01.2022, întocmit de secretarul general al comunei Tăuteu
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Procesului-verbal al ședinței ordinare din 21 decembrie 2021:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 7079/24.12.2021, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 22/03.01.2022, întocmit de secretarul general al comunei Tăuteu
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării Organigramei și a Statului de funcții pentru aparatul de specialitate al primarului comunei Tăuteu, județul Bihor:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 23/03.01.2022, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 403/18.01.2022, întocmit de secretarul general al comunei Tăuteu
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție al bugetului local al comunei Tăuteu, județul Bihor, pe anul 2021:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 24/03.01.2022, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 94/07.01.2022, întocmit de șef Serviciu Financiar Contabil
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea execuției bugetare pe anul 2021, pentru S.C. Serviciul Public de Interes Comunal Tăuteu S.A.:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 92/07.01.2022, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 95/07.01.2022, întocmit de șef Serviciu Financiar Contabil
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea solicitării de prelungire a Scrisorii de garanție din partea Fondului de Garantare a Creditului Rural – IFN SA pentru obiectivul “Modernizare Cămin Cultural în localitatea Ciutelec, comuna Tăuteu”:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 93/07.01.2022, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 116/10.01.2022, întocmit de șef Serviciu Financiar Contabil
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea organizării şi funcţionării reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat la nivelul comunei Tăuteu, județul Bihor, pentru anul şcolar 2022-2023:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 6445/24.11.2021, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 6457/25.11.2021, întocmit de secretarul general al comunei
8. Proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept, prin demisie, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier local al domnului Peto Gavril:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 307/17.01.2022, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 441/19.01.2022, întocmit de secretarul general al comunei
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației cadastrale pentru imobile – terenuri situate în intravilanul comunei Tăuteu, județul Bihor –, cu propunerea de constituire de numere cadastrale pentru aceste imobile:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 308/17.01.2022, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 404/18.01.2022, întocmit de consilierul – topograf
10. Proiect de hotărâre privind aprobarea delegării serviciului public de alimentare cu apă către S.C. SERVICIUL PUBLIC DE INTERES COMUNAL TĂUTEU S.A.:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 400/18.01.2022, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 440/19.01.2022, întocmit de secretarul general al comunei
11. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022, pentru S.C. SERVICIUL PUBLIC DE INTERES COMUNAL TĂUTEU S.A.:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 401/18.01.2022, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 442/19.01.2022, întocmit de secretarul general al comunei
12. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației cadastrale pentru imobile – terenuri situate în intravilanul localităților Ciutelec și Chiribiș, comuna Tăuteu, județul Bihor –, cu propunerea de constituire de numere cadastrale pentru aceste imobile:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 402/18.01.2022, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 525/20.01.2022, întocmit de consilierul – topograf
13. Proiect de hotărâre privind aprobarea constituirii Grupului de lucru local (GLL), a Grupului de iniţiativă locală (GIL) şi a Planului Local de Acţiune la nivelul comunei Tăuteu pe anul 2022, în vederea implementării măsurilor de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 662/27.01.2022, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 714/27.01.2022, întocmit de consilierul – topograf
14. Diverse: soluționarea unor cereri ale cetățenilor și alte probleme curente.