Având în vedere Dispoziţia Primarului nr. 17 din 21 februarie 2022 prin care primarul comunei Tăuteu propune Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al Comunei Tăuteu, din data de 28 februarie 2022, orele 10.00, Convocatorul nr. 1188/21.02.2022 și Referatul de aprobare nr. 1187/21.02.2022 aferent proiectului de hotărâre, întocmit de secretarul general al comunei Tăuteu, județul Bihor,
Luând în considerare avizul favorabil al Comisiei de specialitate pentru învățământ, sănătate, familie, juridică și disciplină, din cadrul Consiliului Local al comunei Tăuteu,
În conformitate cu prevederile art. 135 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la aprobarea Ordinii de zi a şedinţelor de către consiliul local, la propunerea celui care, în condiţiile art. 133, a cerut întrunirea consiliului local,
Respectând prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 133 alin. 1, coroborate cu cele ale art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulteriorare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 Se aprobă Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al Comunei Tăuteu, din data de 28 februarie 2022, orele 10.00, după cum urmează:
1. Proiect de hotărâre privind Procesului-verbal al ședinței ordinare din 31 ianuarie 2021:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 848/04.02.2022, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 1003/10.02.2022, întocmit de secretarul general al comunei Tăuteu
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului local de venituri şi cheltuieli al comunei Tăuteu, județul Bihor, pe anul 2022:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 77161/30.12.2021, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 230/13.01.2022, întocmit de șef Serviciu Financiar Contabil
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea normativelor proprii de cheltuieli pentru comuna Tăuteu, județul Bihor:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 849/04.02.2022, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 1004/10.02.2022, întocmit de șef Serviciu Financiar Contabil
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de asigurare cu resurse umane, materiale şi financiare pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă în comuna Tăuteu, județul Bihor, pe anul 2022:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 850/04.02.2022, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 1018/11.02.2022, întocmit de secretarul general al comunei Tăuteu
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Analiză şi Acoperire a Riscurilor în comuna Tăuteu, judeţul Bihor, pe anul 2022:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 890/08.02.2022, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 1064/15.02.2022, întocmit de secretarul general al comunei Tăuteu
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea reorganizării Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comuna Tăuteu şi aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, pe anul 2022:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 891/08.02.2022, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 1019/11.02.2022, întocmit de secretarul general al comunei Tăuteu
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea Analizei apărării împotriva incendiilor pe anul 2021 și a Planului de măsuri în domeniul apărării împotriva incendiilor pe raza comunei Tăuteu, județul Bihor, pe anul 2022:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 892/08.02.2022, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 1060/15.02.2022, întocmit de secretarul general al comunei Tăuteu
8. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor pentru domeniul public şi privat din comuna Tăuteu, județul Bihor, pe anul 2022:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 893/08.02.2022, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 1061/15.02.2022, întocmit de secretarul general al comunei Tăuteu
9. Proiect de hotărâre privind stadiul de înscriere a datelor în Registrul agricol al comunei Tăuteu, județul Bihor, pentru semestrul II al anului 2021 și stabilirea măsurilor pentru eficientizarea acestei activități în anul 2022:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 894/08.02.2022, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 1062/15.02.2022, întocmit de secretarul general al comunei Tăuteu
10. Proiect de hotărâre privind însuşirea Raportului anual al Primarului privind starea economică, socială şi de mediu a comunei Tăuteu, județul Bihor, pe anul 2021.
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 1000/10.02.2022, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 1063/15.02.2022, întocmit de secretarul general al comunei Tăuteu
11. Proiect de hotărâre privind aprobarea Raportului Primarului comunei Tăuteu cu privire la ducerea la îndeplinire a Hotărârilor Consiliului Local al comunei Tăuteu în anul 2021:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 1001/10.02.2022, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 1065/15.02.2022, întocmit de secretarul general al comunei Tăuteu
12. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de măsuri pentru prevenirea incendiilor pe raza comunei Tăuteu, județul Bihor, pe anul 2022:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 1002/10.02.2022, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 1066/15.02.2022, întocmit de secretarul general al comunei Tăuteu
13. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului în vederea constituirii Comisiei de evaluare a probei de interviu pentru Concursul de ocupare a funcției de director la Școala Gimnazială nr. 1 Tăuteu, comuna Tăuteu județul Bihor:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 1054/15.02.2022, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 1067/15.02.2022, întocmit de secretarul general al comunei Tăuteu
14. Proiect de hotărâre privind aprobarea procedurii de selecție a membrilor în Consiliul de Administrație la Societatea Serviciul Public de Interes Comunal S.A. Tăuteu:
- Inițiator: Primarul comunei Tăuteu
- Referat de aprobare nr. 1100/16.02.2022, întocmit de Primarul comunei Tăuteu
- Raportul de specialitate nr. 1179/21.02.2022, întocmit de secretarul general al comunei Tăuteu
15. Diverse:
- depunerea rapoartelor de activitate pe anul 2021 de către viceprimarul comunei Tăuteu și consilierii locali;
- informare cu privire la desfășurarea și organizarea Recensământului Populației și a Locuințelor Runda 2021;
- soluționarea unor cereri ale cetățenilor și alte probleme curente.