România

România

Județul Constanța

Orașul Techirghiol

Anexa la HCL nr. 166/14.11.2022

 

 


STATUTUL ORAȘULUI TECHIRGHIOL, JUDEȚUL CONSTANȚA

  


 

 

 

 

CAPITOLUL I – Prezentare generală a unității administrativ – teritoriale – Orașul Techirghiol, Județul Constanța

Art. 1 – (1) Orașul Techirghiol, Județul Constanța este :

  1. Persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu ;
  2. Subiect juridic de drept fiscal ;
  3. Titulară a drepturilor și obligațiilor ce decurg din contactele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat al acestuia, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii,

(2) Orașul Techirghiol are sediul social pe Str. Dr. Victor Climescu nr.24, Cod SIRUTA 60534, precum și codul de inregistrare fiscală 4300540.

(3) Însemn specific al orașului Techirghiol, județul Constanța, este Stema, aprobată prin HCL nr.215/11.12.2019, modificată cu HCL nr. 182/26.11.2021, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1, la prezentul   Statut.

Art. 2 – (1) Oraşul Techirghiol se găseşte în judeţul Constanţa şi  este aşezat pe malul nord-vestic al lacului cu acelaşi nume, într-o vâlcea înconjurată de mici coline. Beneficiază de un climat continental, în care se simt mai mult efectele brizei de lac decât ale celei marine.      Situată la 18 km sud-est de Municipiul Constanţa şi 15 – 20 m altitudine, este singura staţiune de pe litoral profilată exclusiv pe tratamentul balnear, pentru afecţiunile reumatismale şi ginecologice. Accesul în oraş se poate face dinspre localitatea Agigea pe DN 38, Constanţa – Negru-Vodă, sau dinspre staţiunea Eforie Nord care se găseşte la 2,5 km, pe DN 39 2A. Legătura cu sudul judeţului se poate face şi pe DJ 393, spre localitatea Moşneni. Cea mai apropiată staţie de cale ferată este în localitatea Eforie-Nord.

Art. 3 – (1)Techirghiol. Orașul are o suprafață de 3.838[1] ha, iar intravilanul a evoluat de la 407 ha în 2015 la 585 h[2] în 2018. Lacul Techirghiol are o suprafață de 1.260 ha, este un lac cu apă sărată și nămol sapropelic cu proprietăți terapeutice.

Oraşul Techirghiol se învecinează cu:

- comuna Agigea – la Nord

- comuna Topraisar – la Vest

- comuna Tuzla – la Sud

- oraşul Eforie – la Est

(2) Accesul în oraș se poate face dinspre localitatea Agigea pe DN 38, Constanța – Negru –Vodă, sau dinspre stațiunea Eforie Nord care se găsește la 2,5 km, pe DN 39 2A. Legătura cu sudul județului se poate face şi pe DJ 393, spre localitatea Moșneni. Cea mai apropiată stație de cale ferată este în localitatea Eforie-Nord. 

(3)Techirghiol este singura stațiune de pe litoralul românesc profilată exclusiv pe tratamentul balnear, cu indicații în tratarea afecțiunilor reumatice și ginecologice, ceea ce dictează direcția de dezvoltare a localității. Techirghiol activează în cadrul Asociației Naționale a Stațiunilor Turistice din România, care s-a constituit în anul 2002. 

Capitolul II - ISTORIC

Art. 4 – (1)Legenda a început cu măgarul lui Techir care spune ca un bătrân olog şi orb a ajuns odată cu măgarul său, din greşeală, pe malul acestui lac. S-a chinuit bătrânul ore în şir să iasă din noroiul mirositor, dar bidiviul încăpăţânat nici că voia să se mişte, malul acela exercitând o tainică atracţie asupra sa. Mare a fost însă mirarea şi bucuria bătrânului când, ieşind din lac, şi-a dat seama că ochii săi puteau distinge din nou o geană de lumină, iar picioarele sale, de multă vreme neputincioase, începuseră să-l asculte. Cât despre înţeleptul său bidiviu - plăgile urate de pe spate i se vindecaseră, iar corpul său parcă trăia o nouă tinereţe.

Aflând despre această vindecare, mulţi  oameni au ajuns la Techirghiol, scăldându-se şi ungându-se cu nămol pentru a-şi găsi tămăduire. Şi câte minuni nu se petrec acolo - ologii încep din nou să meargă, oasele înţepenite îşi redobândesc tinereţea, femeile îşi recăpătă fertilitatea, iar bolnavii de piept îşi găsesc tămăduirea.

(2) Viaţa oamenilor pe aceste meleaguri şi mai ales continuitatea ei, se lasă reconstituită prin puţinele, dar constantele mărturii arheologice descoperite mai mult sau mai puţin întâmplător.

Istoria acestor mărturii ajunge până în neolitic, aşezarea Techirghiolului fiind inclusă în faza a doua a culturii Hamangia - Cernavodă. Înca din 1924 cercetări arheologice sistematice efectuate de Vasile Pârvan, au încercat să stabilească trecutul acestor regiuni. Dobrogea, prin posesiunea ei de către romani, cu mult înainte de cucerirea Daciei de către Traian şi mult după retragerea lui Aurelian, reprezintă un leagăn deosebit de formare al poporului român.

(3) Romanii cunoşteau pe vremea aceea calităţile terapeutice ale nămolului. Aşezarea Techirghiol aflându-se la marginea drumului imperial care ducea de la Tomis (Constanţa) la Callatis ( Mangalia ) era oricum o ţintă uşor de atins. Monezile găsite la Techirghiol din această perioadă atestă prezenţa romană şi schimburile cu populaţia autohtonă. La jumatatea secolului următor, Dobrogea intră sub ocupaţie otomană. O primă menţiune documentară a aşezării Techirghiol datează din 1560, când TekfĂźr-kĂśy este numit, în firmane ale sultanului Suleyman Magnificul către domnitorul Moldovei. De acum înainte vom întâlnii numele aşezării sub TekfĂźr-kĂśy sau TekfĂźr-golĂź ( TekfĂźr - vărgat, iar kĂśy/golĂź - lac pe turceşte, lacul apărând deseori sub influenţa vântului şi a sării vărgat ). Primele informaţii scrise legate de efectele terapeutice ale lacului şi nămolului său, datează din 1854. Comandantul otoman Said Paşa poposeşte în tabăra militară de la Techirghiol unde face mai multe băi cu nămol, după sfaturile băştinaşilor. Surprins, remarcă efecte miraculoase în ceea ce priveşte braţul lui bolnav. 

(4) Printre proeminenţii locuitori ai Techirghiolului se numără şi Mircea Eliade, ai cărui părinţi deţineau din 1906, o casă de vacanţă în Techirghiol - Vila Claudia. În anii "20 erau oaspeţi permanenţi vara, Cezar Petrescu , Tudor Arghezi cu familiile. Ionel Teodoreanu şi-a scris o parte însemnată din romanele lui la Techirghiol, unde de asemenea, era vara cu familia. La cumpăna secolelor, la Techirghiol începe " goana dupa aur ". O mulţime de " întreprinzatori " îşi dau seama că, cu puţine investiţii şi improvizaţii, îşi pot numii construcţiile cu " despărţituri ", hoteluri şi stabilimente balneare, şi că pot pretinde sume importante pentru tratamente.

            Capitolul III -  RELIEFUL

 

Art. 5 - Caracteristice în relieful acestei zone sunt grindurile fluvio-maritime (transversale ), ce au o litologie mixtă (fluvială şi maritimă ), dimensiuni mai mari, construite pe vechi linii ale ţărmului de către curenţii marini ce creeaza coordonate litorale; au dune de nisip pe ele ca urmare a mobilităţii nisipurilor superficiale sub acţiunea vântului; dintre grindurile fluvio-maritime din zona litoralului se remarcă: Letea, situat între braţele Chilia şi Sulina, are o formă triunghiulară cu vârful spre nord; suprafaţa reliefului este neregulată datorită dunelor de nisip care ating uneori înălţimi de 12 m.

 

Capitolul IV - Structura geomorfologică

 

Art. 6 – (1)Fundamentul zonei este format din calcar. Peste acestea apar pe arii restrânse strate de argile cafenii şi roşii, uneori cu cuiburi de gips sau congreţiuni calcaroase. Formaţiunea predominantă este loess – ul guaternar depus în regim eolian sau loess remaniat depus în regim torenţial la baza pantelor. În partea de sud loess - ul are grosimi reduse de 0,5 – 1,0 m.

(2) Depozitele actuale sunt formate din umpluturi antropice şi prin depozite mâloase de-a lungul ţărmului lacului şi de-a lungul văii centrale. Ele sunt prafuri mâloase, argile mâloase şi mâluri cu grosimi diferite. Stratul de sol vegetal aflat la suprafaţa terenului are grosimi de 0,30 – 1,50 m.

Capitolul V - Lacul Techirghiol – sit Ramsar 

Art. 7.(1). 

Lacul Techirghiol a devenit sit Ramsar în data de 23 martie 2006 şi a fost încadrat în categoria zonelor umede de importanță internațională prin H.G. 1586/2006. Lacul Techirghiol are triplu statut de conservare: arie naturala protejata de interes național, sit Natura 2000, sit Ramsar (arie naturala de interes internațional). Situat lângă Litoralul Mării Negre, acest lac unic în țară este împărțit în trei zone prin două diguri construite în perioada anilor ‘80. Porțiunea estică a lacului a rămas puternic sărată, cea de mijloc este salmastră, iar cea vestică este cu apă dulce. În aceste condiții atât de diverse, populațiile de plante ca de exemplu Sueda maritima, Puccinelia distans ca şi cele de faună, Triturus dobrogicus, Bombina bombina, câteva specii amenințate de lilieci (ca de exemplu, Miniopterus schreibersii) s-au dezvoltat continuu, habitatele caracteristice de coastă şi cele de zonă umedă asigurând bune condiții de dezvoltare pentru o mare varietate de specii. Situl asigură condiții bune de iernat pentru specii de păsări migratoare, în special gâște şi rațe, unele amenințate la nivel mondial (ca de exemplu, gâsca cu gât roșu şi rața cu cap alb). Vegetația palustră constituie un loc ideal de înmulțire pentru păsările acvatice. Salinitatea caracteristică lacului Techirghiol reprezintă suportul pentru dezvoltarea micului crustaceu Artemia salina care produce nămolul sapropelic de natura biogenă, utilizat în activitățile medical-terapeutice. Suprafața totala a ariei protejate Lacul Techirghiol este de 1,229 kmp.

 

 

  1. Arii protejate desemnate la nivel național 

Denumire 

Lacul Techirghiol

Actul de declarare 

H.G. nr. 1266/2000

Categoria ariei protejate 

Rezervație naturală zoologică – Zonă umedă de importanță internațională

Suprafața 

1226,98

Administrator/custode 

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral-S.O.R. 

Primăria orașului Techirghiol

Asociația Demos

Sursa: Planul Local de Acțiune pentru Mediu – județul Constanța  

  1.  Situri Techirghiol 

Cod Sit

ROSPA0061

Numele sitului 

Lacul Techirghiol

Suprafața totală (ha)

2939

Suprafața aferentă județului Constanța (%)

100

Administrator/custode 

SOR 

Orașul Techirghiol

Sursa: Planul Local de Acțiune pentru Mediu – județul Constanța  

Capitolul VI - POPULAȚIA

Art. 8 - Conform ultimei Statistici, transmisă de către Institutul Național de Statistica, populația orașului este de 8416 persoane, ceea ce înseamnă o densitate a populației de aproape 180 de locuitori pe km2. Datele oficiale arată că populația orașului Techirghiol se situează pe o pantă ascendentă, crescând, în intervalul 2015-2021, cu peste 260 de persoane, creșteri semnificative fiind înregistrate în anii 2017 și 2021.

 

(2) Conform Recensământului populației din 2011, populația majoritară a orașului Techirghiol este reprezentată de români (77,09%), populația de etnie tătară reprezintă 9,22%, iar cea turcă de 5,89%. Așa cum se poate observa din figura alăturată, pentru aproape 7% din totalul populației nu există informații privind apartenența etnică.      

 

                         Fig. 3. Structura etnică

(3) Contribuția orașului Techirghiol în totalul populației județului Constanța, pe categorii de vârstă este redată în tabelul de mai jos. În intervalul de analiză, contribuția Techirghiol la totalul populației constănțene poate fi descrisă, astfel: 

  • Pe categoria de vârstă 0-4 ani, a scăzut numărul persoanelor incluse în această categorie (cu 66 de persoane în 2020 raportat la 2015), ceea ce a determinat și o reducere procentuală a contribuției în totalul populației județului. 
  • Pe categoria 5-9 ani, populația a crescut cu 28 de persoane în intervalul de referință, ceea ce a determinat o creștere procentuală a contribuției. 
  • Pe categoria 10-14 ani, se înregistrează o dinamică pozitivă (+36 de persoane). 
  • Pe categoria 15-19 ani, populația a scăzut în 2020 față de cea din 2015 cu 11 persoane, dar datele din 2020 evidențiază o dinamică pozitivă față de cele înregistrate în 2018 și 2019. 
  • Pe categoria 20-24 de ani, deși populația situată în acest interval s-a redus, totuși a crescut contribuția orașului la totalul populației  județului situată în această categorie de vârstă. 
  • Pe categoria 25-34 de ani, se menține tendința de la categoria anterioară. 
  • Pe categoria 35-49 de ani, se înregistrează o dinamică pozitivă în valoare absolută și procentuală. 
  • Pe categoria 50-59 de ani, se menține tendința categoriei anterioare: crește numărul persoanelor (+119 persoane), dar și contribuția pe această categorie de vârstă în totalul populației județului (+0,10%). 
  • Pe categoria 60-64 de ani, se menține trendul ascendent – valoare absolută +76 de persoane, procentual +0,06. 
  • Pentru ultimele două categorii, deși se înregistrează creștere în valoare absolută, totuși scade contribuția în totalul populației județului.

(4) Indicatori privind dezvoltarea urbană durabilă – populație 

Densitatea UAT Techirghiol, definită ca raport dintre numărul de locuitori și suprafața UAT, este de 189,99 locuitori/km2

În 2018, densitatea populației în funcție de intravilan, definită ca raportul dintre numărul de locuitori și suprafața intravilanului, era de 1.402,91 de locuitori/km2, în creștere cu 156,41 de locuitori/km2 față de valoarea raportată în 2011.

Densitatea suprafeței construite, definită ca raportul dintre numărul de locuitori și suprafața construită, era de 1.567,13 de locuitori/km2în creștere cu 170,46 de locuitori/km2 față de valoarea raportată în 2011. 

Dinamica numărului de locuitori, definit ca procentul cu care populația de la Recensământul din 2011 a crescut sau a scăzut comparativ cu populația de la Recensământul din 2002, a fost una pozitivă, de 2,57%. 

Dinamica numărului de locuitori, definită ca procentul cu care populația din 2019 a crescut sau scăzut comparativ cu populația de la Recensământul din 2011, este pozitivă, egală cu 5,68%.

Rata de creștere a populației în 2018 față de 2017 este pozitivă - 0,40%

 

CAPITOLUL VII – Autoritățile administrației publice locale

Art. 9 (1) Denumirea oraşului

TECHIRGHIOL – oraş  cu statut de autoadministrare şi staţiune balneo-turistică, conform H.G.nr.1122/10.10.2002 privind pentru aprobarea conditiilor si a procedurii de atestare a statiunilor turistice, precum si pentru declararea unor localitati ca statiuni turistice de interes national, respectiv local.

Potrivit prevederilor Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national, sectiunea a IV- Rețeaua de localități, Orașul Techirghiol, este unitate administrativ-teritorială de rangul III.

 

(2) Consiliul Local Techirghiol – str.Dr.V.Climescu, nr.24, Techirghiol, jud.Constanţa, tel.0241/735.622, fax.0241/735.314. Consiliul local oras Techirghiol, s-a constituit prin Ordinul Prefectului Județului Constanța nr 665/27.10.2022.

Consiliul Local al oraşul lui Techirghiol, ca organ deliberativ ales în mod democratic de catre populatia oraşului, are urmatoarele atributii:

  • a)      Consiliul Local are initiativa si hotaraste, în conditiile legii, în toate problemele de interes local, cu exceptia celor care sunt date prin lege în competenta altor autoritati publice, locale sau centrale;
  • b)      alege din rândul consilierilor viceprimarii, stabileste în limitele normelor legale, numarul de personal din aparatul propriu;
  • c)      aproba statutul orasului, precum si regulamentul de organizare si functionare a consiliului;
  • d)      avizeaza sau aproba studii, prognoze si programe de dezvoltare economico-sociala, de organizare si amenajare a teritoriului, documentatii de amenajare a teritoriului si urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare judeteana, regionala, zonala în conditiile legii;
  • e)      aproba bugetul local, împrumuturile, virarile de credite si modul de utilizare a rezervei bugetare, aproba contul de închidere a exercitiului bugetar; stabileste impozitele si taxele locale, precum si taxele speciale, în conditiile legii;
  • f)       aproba, la propunerea primarului, în conditiile legii, organigrama, statul de functii, numarul de personal si regulamentul de organizare si functionare al aparatului propriu de specialitate, ale institutiilor si serviciilor publice, precum si ale regiilor autonome de interes local;
  • g)      administreaza domeniul public si privat al orasului si exercita drepturile prevazute de lege cu privire la regiile autonome pe care le-a înfiintat;
  • h)      poate înfiinta institutii si agenti economici de interes local; hotaraste asupra concesionarii sau închirierii de bunuri sau servicii publice de interes local, participarii la societatile comerciale, locatiei de activitati sau serviciu ale administratiei publice;
  • i)       numeste si elibereaza din functie membrii consiliilor de administratie ale regiilor autonome si membrii consiliilor împuternicitilor statului de la societatile comerciale cu capital integral de stat, de interes local;
  • j)       numeste si elibereaza din functie pe conducatorii societatilor comerciale si ai institutiilor publice de interes local care se afla sub autoritatea sa;
  • k)      instituie norme specifice pentru societatile comerciale si institutii publice de interes local care se afla sub autoritatea sa;
  • l)       organizeaza serviciile de gospodarie comunala, transport local, retele edilitare, etc.
  • m)   aproba si asigura realizarea programelor de organizare si de dezvoltare urbanistica a localitatii, precum si de amenajare a teritoriului;
  • n)      asigura realizarea lucrarilor de investitii de interes local;
  • o)      asigura conditiile necesare bunei functionari a institutiilor locale de învatamânt, sanitare, de cultura, de tineret si sport - potrivit legii;
  • p)      ia masuri pentru crearea conditiilor necesare petrecerii timpului liber al cetatenilor si asigura desfasurarea activitatilor stiintifice, culturale, artistice, sportive si de agrement;
  • q)      actioneaza pentru refacerea si protectia mediului înconjurator în scopul cresterii calitatii vietii, contribuie la protectia si conservarea monumentelor istorice si de arhitectura, a parcurilor si rezervatiilor naturale;
  • r)       contribuie la realizarea masurilor de protectie si asistenta sociala;
  • s)      asigura libertatea comertului si a concurentei loiale si încurajeaza libera initiativa, în conditiile legii;
  • t)       înfiinteaza si asigura functionarea unor institutii de binefacere de interes local;
  • u)      asigura apararea ordinii publice, respectarea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale cetatenilor;
  • v)      organizeaza târguri, piete, oboare, locuri si parcuri de distractii si asigura buna functionare a acestora;
  • w)    confera persoanelor fizice române sau straine cu merite deosebite titlul de cetatean de onoare al orasului;
  • x)      hotaraste asocierea cu alte consilii locale si judetene, precum si colaborarea cu agenti economici din tara si din strainatate, în scopul realizarii si exploatarii unor lucrari de interes comun;
  • y)      sprijina activitatea cultelor religioase, în conditiile legii;
  • z)      hotaraste stabilirea legaturilor de colaborare, cooperare si înfratire cu localitati din strainatate;
  • aa)  alte atributii stabilite prin lege si prin hotarâri ale Consiliului;

(3)Consiliul local ales în 2020 are următoarea structura politică :

Lista aleșilor locali din cadrul formațiunilor politice – Alegeri iunie 2020

Nr. Crt

Formațiune politică

Nr. Membrii

  1.  

PNL 

8

  1.  

PMP

5

  1.  

PER

1

  1.  

PSD

1

  1. Apartenența politică a celor 15 consilieri locali este urmatoarea :

Nr. Crt

Nume și prenume consilier local

Denumire partid politic

1

Florin ZISU

PNL

2

Adrian-Teodor PICOIU

PNL

3

Doina-Marinela BABANICA

PNL

4

Edvin ABDULA

PNL

5

Dan BOGOI

PNL

6

Dănuț-Dumitru PUCICHI

PNL

7

Niculae BERBEACĂ

PNL

8

Tanher CURTACAI

PNL

9

Viorel-Adrian STAN

PMP

10

Semat FENIN

PMP

11

Victor PICOIU

PMP

12

Laurențiu PAPU

PMP

13

Marcel CHIRAN

PMP

14

Adriana ŞLINCU

PER

15

Ciprian-Marian FLOREA

PSD

 

  1. Comisiile Consiliului Local :
    • Comisia nr. 1 Buget - Finanțe, Dezvoltare - Economică, Comerț - Turism, Protecția Mediului Şi Juridică, formată din Niculae Berbeacă, Tahner Curtacai, Dănuț-Dumitru Pucichi, Viorel Adrian Stan, Laurențiu Papu.
    • Comisia nr. 2 – Amenajarea Teritoriului, Urbanism, Gospodărie Comunală, formată din: Doina Marinela Babanica, Adrian Picoiu, Edvin Abdula, Marcel Chiran. Victor Picoiu.
    • Comisia nr. 3 – Sănătate, Familie, Învățământ, Cultura și Sport, Activități sociale, Protecția cetățeanului, Culte și Drepturile Minorităților, formată din: Florin Zisu, Dan Bogoi, Adriana Șlincu, Semat Fenin, Florea Ciprian.
  2. Sediul Primăriei Orașului Techirghiol este în orașul Techirghiol, Str. Dr. Victor Climescu nr. 24.
  3. În prezent, primarul orașului Techirghiol, județul Constanța este domnul Soceanu iulian – Constantin, care se află la al doilea mandat.

(3)Primarul orașului Techirghiol este ales prin vot direct al cetățenilor Techirghiol, o dată la patru ani. Validarea sa în funcție se săvârșeste cu respectarea prevederilor OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Atribuțiile primarului :

Primarul îndeplinește următoarele atribuții principale :

  1. asigura respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, a prevederilor Constitutiei si ale legilor tarii; celorlalte acte normative, precum si a hotarârilor Consiliului Judetean;
  2. asigura executarea hotarârilor Consiliului Local. În cazul în care apreciaza ca o hotarâre a acestuia este ilegala, în termen de 3 zile de la data luarii la cunostinta sesizeaza pe prefect;
  3. poate propune Consiliului Local consultarea populatiei prin referendum, cu privire la problemele locale de interes deosebit si pe baza hotarârii consiliului, ia masuri pentru organizarea acestei consultari;
  4. prezinta consiliului, anual sau ori de câte ori este necesar, rapoarte privind starea economica si sociala a orasului;
  5. întocmeste proiectul bugetului local si contul de încheiere a exercitiului bugetar si le supune aprobarii consiliului;
  6. exercita drepturile si asigura îndeplinirea obligatiilor ce revin oraşului în calitate de persoana juridica civila;
  7. exercita functia de ordonator principal de credite;
  8. verifica din oficiu sau la cerere încasarea si cheltuirea sumelor din bugetul local si comunica de îndata consiliului cele constatate; 
  9. ia masuri pentru prevenirea si limitarea urmarilor calamitatilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor, împreuna cu organele specializate ale statului. În acest scop, poate mobiliza populatia, agentii economici si institutiile publice din oraşul , acestea fiind obligate sa execute masurile stabilite;
  10.  asigura ordinea publica si linistea locuitorilor, prin intermediul gardienilor publici si cu ajutorul jandarmeriei, politiei, pompierilor si apararii civile, care au obligatia sa raspunda solicitarilor sale în conditiile legii; 
  11. îndruma si supravegheaza activitatea gardienilor publici; 
  12. ia masurile prevazute de lege cu privire la desfasurarea adunarilor publice; 
  13. ia masuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentatiilor sau a altor manifestari publice care contravin ordinii de drept ori atenteaza la bunele moravuri, la ordinea si linistea publica;
  14. controleaza igiena si salubritatea localurilor publice si a produselor alimentare puse în vânzare pentru populatie cu sprijinul organelor de specialitate;
  15. ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale; 
  16. asigură elaborarea regulamentului local de urbanism si a documentatiilor de urbanism si amenajare a teritoriului si le supune aprobarii Consiliului Local, cu respectarea prevederilor legii; 
  17. asigura întretinerea drumurilor publice din oraşul , implantarea semnelor de circulatie, desfasurarea normala a traficului rutier si pietonal;
  18. supravegheaza pietele, târgurile, oboarele, locurile si parcurile de distractii si ia masuri operative pentru buna functionare a acestora;
  19. conduce serviciile publice locale; asigura functionarea serviciilor de stare civila si de autoritate tutelara;
  20. supravegheaza realizarea masurilor de asistenta si ajutor social; 
  21. îndeplineste functia de ofiter de stare civila; 
  22. emite avizele, acordurile si autorizatiile prevazute de lege; 
  23. elaboreaza proiectul de statut al personalului, propune structura organizatorica, numarul de personal si salarizarea acestuia si le supune spre aprobare Consiliului Local; 
  24. numeste si elibereaza din functie personalul serviciilor publice locale, cu exceptia secretarului;
  25. controleaza activitatea angajatilor serviciilor consiliului; 
  26. propune Consiliului Local eliberarea din functie a conducatorilor agentilor economici si ai institutiilor publice de interes local care se afla sub autoritatea Consiliului;
  27. supravegheaza inventarierea si administrarea bunurilor care apartin oraşul lui;
  28. prezinta semestrial Consiliului situatia rezolvarii cererilor si petitiilor cetatenilor, institutiilor si altor persoane juridice, situatia îndeplinirii hotarârilor Consiliului Local;
  29. urmareste ca în fiecare sedinta de Consiliu sa fie propus cel putin un proiect de hotarâre;
  30. îndeplineste si alte atributii prevazute de lege sau încredintate prin mandat Consiliului Local.

Art. 11 - Viceprimarul 

  1. Consiliul local alege din rândul membrilor săi viceprimarul, respectiv viceprimarii, cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie. Durata mandatului viceprimarului este egala cu cea a mandatului consiliului local.
  2. Schimbarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliul local, la propunerea motivată a unei treimi din numărul consilierilor sau a primarului, prin hotărâre adoptată cu votul a doua treimi din numărul consilierilor în funcţie.
  3. Viceprimarul exercita atribuţiile ce îi sunt delegate de către primar, în condiţiile prevăzute de lege.

La nivalul UAT Orașul Techirghiol, Consiliul Local al orașului Techirghiol a ales viceprimar, pe domnul Zisu Florin. Atât primarul și viceprimarul au candidat pe listele Partidului Național Liberal.

Art. 12 - Secretarul general al orașului Techirghiol

  1. Secretarul îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii principale:
  2. participa în mod obligatoriu la şedinţele consiliului local;
  3. coordonează compartimentele şi activităţile cu caracter juridic, de stare civilă, autoritate tutelara şi asistenta socială din cadrul aparatului propriu de specialitate al consiliului local;
  4. avizează proiectele de hotărâre ale consiliului local, asumându-şi răspunderea pentru legalitatea acestora, contrasemnand hotărârile pe care le considera legale;
  5. avizează pentru legalitate dispoziţiile primarului;
  6. urmăreşte rezolvarea corespondentei în termenul legal;
  7. asigura îndeplinirea procedurilor de convocare a consiliului local şi efectuarea lucrărilor de secretariat;
  8. pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local;
  9. asigura comunicarea către autorităţile, instituţiile şi persoanele interesate a actelor emise de consiliul local sau de primar, în termen de cel mult 10 zile, dacă legea nu prevede altfel;
  10. asigura aducerea la cunostinta publica a hotărârilor şi dispoziţiilor cu caracter normativ;
  11. eliberează extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului local, în afară celor cu caracter secret, stabilit potrivit legii;
  12. legalizează semnături de pe înscrisurile prezentate de părţi şi confirma autenticitatea copiilor cu actele originale, în condiţiile legii.
  13. Secretarul poate coordona şi alte servicii ale aparatului propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, stabilite de primar. Secretarul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliul local ori de primar.
  14. La nivelul UAT oras Techirghiol, Secretar General al orașului este doamna Paroșanu Niculina.

 

CAPITOLUL VIII - CĂILE DE COMUNICAŢIE EXISTENTE ŞI CATEGORIA ACESTORA

 

Art. 13 - Reteaua stradala a oraşului Techirghiol are următoarea structura :

  • drumuri asfaltate: 35 km;
  • drumuri pietruite, macadam: 35 km. 

Art. 14 - Servicii publice existente :

  1. Serviciile comunitare de utilități publice furnizate la nivelul orașului Techirghiol, județul Constanța sunt :
  2. Serviciul de alimentare cu apă și canalizare este asigurat de furnizorul SC RAJA S.A.
  3. Serviciul public de transport în comun este asigurat de TIMONA SRL și TRANSEVREN SRL ;
  4. Transportul aerian - Cel mai apropiat aeroport este Mihail Kogălniceanu – Constanța, situat la o distanță de 26 km în partea de nord-vest a orașului Constanța, îşi are numele legat de localitatea din apropiere Mihail Kogălniceanu. 
  5. Transportul naval - În acest moment nu este utilizat transportul pe apă între orașele Techirghiol şi Eforie, ceea ce ar facilita mai ales turiștilor accesul pe plaja Mării Negre.
  6. Serviciul public de salubrizare este asigurat de S.C. IRIDEX SALUBRIZARE SRL ;
  7. Serviciul public de iluminat este asigurat de către Electromagnetica SRL, conform Cobtractului de delegare prin concesiune nr. 18101/01.11.2018;
  8. Alte servicii, cum ar fi cel de dezinsecție/deratizare prin Sc ANY Farmavet SRL ;
  9. Distribuția energiei electrice de pe raza orașului Techirghiol, este furnizate de către Sc Enel Energie S.A. ;
  10. Administrarea domeniului public al orașului Techirghiol este asigurată de către Direcția Publică de Gospodărire Comunală, fără personalitate juridcă din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
  11. j)       Serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor este organizat la nivel de compartiment, având ca principale atribuţii : evidenţa persoanelor şi eliberarea cărţilor de identitate şi a celor de alegător, eliberarea paşapoartelor simple, permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare, înregistrarea actelor şi eliberarea certificatelor de stare civilă, informatică, analiză-sinteză, secretariat-arhivă şi relaţii cu publicul.
  12. Clubul Sportiv “Sparta” Techirghiol

 Clubul Sportiv Sparta Techirghiol, instituție de dept public, înființat în anul 2016, se află în subordinea Consiliului Local Techirghiol și este profilat pe selecția, pregătirea și instruirea copiilor și juniorilor,cat si a echipelor de seniori. Activitatea este finanțată de la bugetul local și din venituri extrabugetare,donatii,sponsorizari.

Clubul este organizat în prezent în 4 secții sportive, astfel: 

1. FOTBAL;

2. SAH;

3. JUDO ;

4. RUGBY; 

Activitatea sportivă se desfășoară in baza sportiva din Techirghiol,bdul Victoriei, nr 15. 

Principalele obiective de activitate ale Clubului Sportiv Sparta Techirghiol   sunt:

1. selecția, pregătirea și participarea la competițiile interne;

2. promovarea spiritului de fair-play, combaterea violenței și dopajului în activitatea proprie; 

3. promovarea mai multor dișcipline sportive;

4. participarea si organizarea de competiții sportive în conformitate cu statutele și regulamentele federațiilor sportive naționale.

(2) Autorităţile administraţiei publice locale au competenţă exclusivă, în condiţiile legii, în tot ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea şi controlul funcţionării serviciilor de utilităţi publice, precum şi în ceea ce priveşte crearea, dezvoltarea, modernizarea, administrarea şi exploatarea bunurilor proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale, aferente sistemelor de utilităţi publice.

(3) Gestiunea serviciilor de utilităţi publice reprezintă modalitatea de organizare, funcţionare şi administrare a serviciilor de utilităţi publice în scopul furnizării/prestării acestora în condiţiile stabilite de autorităţile administraţiei publice locale.
(4) Gestiunea serviciilor de utilităţi publice se organizează şi se realizează în următoarele modalităţi:
a) gestiune directă;
 b) gestiune delegată.

 

Capitolul IX - INSTITUȚII DE INVĂȚĂMÂNT, CULTURĂ ȘI SĂNĂTATE

Art. 15 - Educatie

  1. Învatamânt preuniversitar
    • prescolar - 3 gradinite
    • gimnazial scoli I - VIII – 2 şcoli, dintre care una aparţinând de Sanatoriul Balnear şi de recuperare Techirghiol –    secţia recuperare copii deficienţi neuropsihomotori
    • liceal - 1 liceu
    • de ucenici - 1 unitate
    • (2)   Datele oficiale, evidențiază că populația școlară a Techirghiol reprezintă 0,65% din totalul județului Constanța. Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică populația școlară a Techirghiol în 2021, distribuită astfel: 
      • 19,5% din populația școlară este înscrisă în grădinițe, iar 80,5% în învățământul preuniversitar; 
      • Peste 60% dintre elevi sunt înscriși în învățământul primar; 
      • 16% dintre elevii din orașul Techirghiol sunt înscriși la liceu. 
        • (3)   În oferta școlară a orașului Techirghiol regăsim doar instituții publice. Astfel, preșcolarii se pot înscrie într-una dintre cele trei grădinițe cu program normal, în timp ce în cadrul Liceului Teoretic Emil Racoviță  este organizat învățământul primar, gimnazial și liceal. Din datele solicitate, rezultă că la nivelul orașului Techirghiol nu există servicii de tip Școală după Școală.  

        1. Infrastructura educațională a orașul Techirghiol
    • Casa de Cultură “Constantin Tănase” Techirghiol
    • Biblioteca Orăşenească Techirghiol
    • Teatrul de Vară ”Jean Constantin” Techirghiol
    • Gradina Botanică din orașul Techirghiol
    • Mănăstirea “Sf.Maria”
    • Biserica Sf.Ioan Botezătorul
    • Biserica Sf.Ilie
    • Biserica Adventistă
    • Biserica Apostolică

    1. Casa de Cultura ”Constantin Tănase” Techirghiol

Casa de cultură ”Constantin Tănase” a fost prinsă într-un amplu program de reparații capitale, prin lucrări de consolidare dar și de extindere, modernizare și dotare la standarde moderne și reinterat în funcțiune în cursul anului 2016. 

  1. Teatru de Vară Jean Constantin 

În cadrul proiectului „Modernizare si extindere Teatrul de Vara si reabilitare trotuare din zona adiacenta in oras Techirghiol, jud. Constanta”, proiect finanțat din fonduri europene, au fost realizate următoarele obiective specific:

  1. Modernizarea cladirii existente a Teatrului de Vara „Jean Constantin” si extinderea capacitatii de vizionare la 612 locuri pentru spectatori, fata de cele 490 existente, in vederea cuprinderii unui numar mai mare cu 25% de beneficiari ai spectacolelor gazduite de institutia culturala, precum si cu doua cladiri, din care o cladire cu functiunea de centru multifunctional, in suprafata construita desfasurata de 218,40 mp, destinata activitatilor cultural-recreative si expozitionale, si o cladire, in suprafata construita desfasurata de 70,00 mp, cu functiuni tehnice.
  2. Echiparea si dotarea Teatrului de Vara extins, atat din perspectiva numarului de beneficiari ai spectacolelor si actelor de cultura, cat si din perspectiva tipului de servicii culturale oferite, adaugand la spectacole de teatru si muzica, activitati cultural-recreative si de promovare culturala.
  3. Reabilitarea zonei pietonale adicente Teatrului de Vara „Jean Constantin”, in suprafata de 1.312 mp, pentru imbunatatirea traseelor pietonale si a conditiilor de deplasare nemotorizate.
  4. Revitalizarea si imbunatatirea aspectului amplasamentului de proiect si a vecinatatilor prin transformarea unei cladiri de la sfarsitul anilor 1940 si a unei zone degradate intr-un spatiu public modern, stimulativ si incluziv care va oferi servicii cultural-recreative inovative, adecvate comunitatii locale a orasului Techirghiol.

 

  1. Grădina Botanica

Proiectul s-a finalizat în anul 2016 și a fost coordonat de Consiliul Local Techirghiol, în calitate de Leader. 

Bugetul total al proiectului:  1.228.217,86 euro, din care valoare eligibilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională este de 1.041.774,39 euro, cea aferentă bugetului naţional de 159.668,32  euro si 26,775,15 euro reprezentand contributia partenerilor din cadrul proiectului.

Durată de implementare este de 32 luni si 19 zile, perioada iulie 2013 – martie 2016. 

Prin proiect s-a propus să dezvolte turismul transfrontalier prin diversificarea atracțiilor naturale și culturale din zonele Techirghiol, România, și Balcic, Bulgaria, prin finanțarea unei investiții în Grădina Botanică Techirghiol, prin modernizarea Grădinii Botanice și a facilităților pentru turiști de la Balcic, Bulgaria, în paralel urmând să fie încurajate inițiativele comune transfrontaliere și strategiile în domeniul turismului. 

 

Art. 17 - Manifestari artistice:

  • Zilele Lacului Techirghiol, desfășurate in fiecare an in luna august,
  • Activităţi legate de diferite evenimente ale etniilor,
  • Festivalul Naţional de Muzică Uşoară “Techirghiol” Techirghiol,
  • Acţiuni şi întâlniri periodoce cu scriitori şi poeţi,
  • Concursuri şi expoziţii de desene cu participarea copiilor din localitate,
  • Expoziţii de pictură şi sculptură,

 

Art. 18 – SĂNĂTATE

  1. Rețeaua sanitară din orașul Techirghiol este compusă din ;

            a) Cabinete Medicale individuale;

                    -  4 cabinete medicină generală

                    -  5 cabinete stomatologie

           b) Farmacii;

                   - 4 farmacii

                  - 1 drogherie

        c) Centre de Recuperare și Reabilitare; 

                  - Sanatoriul Balnear de Recuperare Techirghiol 

                  - Sanatoriul Balnear de Recuperare – secția recuperare copii cu deficiențe neuropsihomotorii;

                  - Complex Balnear și de recuperare C.A.A „ Corpore Sano”

                  - Baza de Tratament „Sfântul Pantelimon” a Mânăstirii Sf.Maria

                 - Centru de recuperare si reabilitare neuropshihiatrică

                - Locuințe protejate

                 - CIA Armonia

               - CRRNP Artemia 

               - C.S.C Sparta Rotterdam

         d)  Medici de familie 

                 - 4 medici

        e)  Medici specialiști 

                 - 5 medici stomatologie

                 - 53  medici diferite specializări

         f) Cadre medii -  294

 

ART. 19 - ASISTENȚĂ SOCIALĂ

  1.   Direcția de asistență socială , inființată în baza HG nr.797/2017, funcționează în cadrul aparatului de specialitate al primarului,este structura specializată în administrarea și acordarea beneficiilor de asistență socială  și a serviciilor sociale.
  2.  Scopul Direcției de Asistență Socială este de a asigura aplicarea politicilor sociale în domeniul protecției copilului,familie,persoanelor vârstnice ,persoanelor cu dizabilități,precum și a altor persoane ,grupuri sau comunități aflate în nevoie socială.
  3. Direcția de Asistență socială își desfașoară activitatea în baza Regulamentului de Organizare și funționare și a prevederilor legale în vigoare.
  4.  Direcția de Asistență Socială  elaborează politici și strategii ,programe de dezvoltare,deruleaza proiecte de dezvoltare comunitară în vederea prevenirii stării de nevoie a unor grupuri precum și a oricăror persoane aflate în nevoie.
  5.   Direcția de Asistență Socială întocmește proiecte de hotărâri,însoțite de rapoarte de specialitate,pe care le prezintă în vederea supunerii spre aprobare autorității locale competente.

 

Capitolul X - ECONOMIE

Art. 20. (1) În orașul Techirghiol, funcționează 882 de agenți economici, reprezentând 1,065 din totalul agenților economici înregistrați la nivelul județului Constanța. 

  1. Datele colectate evidențiază că principalii 20 de agenți de economici din Techirghiol însumează o cifră de afaceri de 17 milioane de euro, în timp ce profitul înregistrat se cifrează la 2,85 milioane de euro.  
  2. Principalii agenți economici, în funcție de cifra de afaceri: 

Agent economic 

Cifra de afaceri

Mil. de lei

COMPLEX BALNEAR ȘI DE RECUPERARE C.A.A. S.R.L.

9,8

FLORMEN S.R.L.

8,9

SEASOURCE INTERNATIONAL LOGISTICS S.R.L.

6,5

B.M.C. ACTUAL LOGISTICS S.R.L.

6,1

GOLDEN MEAT SUPPLIER S.R.L.

4,5

KOKKAI COMIMPEX S.R.L.

4,1

KARINA SEA 98 S.R.L.

3,7

HELVITAS-78 S.R.L.

3,6

EUROMAR CONSTRUCT S.R.L.

3,3

VICOMAT S.R.L.

2,7

  1. Cel mai mare profit a fost raportat în domeniul lucrărilor de demolare a construcțiilor, cu o diferență de 100.000 de euro în plus față de următorul clasat în topul realizat în funcție de profit. 
  2.  Clasamentul în funcție de profit

Agent economic 

Profit (Lei) 

TAN STEEL INTERNATIONAL S.R.L.

2,2 milioane

IORY'S TRAVEL WORLD S.R.L.

1,7 milioane

SALVAMAR SERVICE S.R.L. 

1,1 milioane

KOKKAI COMIMPEX S.R.L.

967.458

EUROMAR CONSTRUCT S.R.L.

960.396 

HELVITAS-78 S.R.L.

930.436

HARBOUR COAST SERVICES S.R.L.

659.276

CABINET STOMATOLOGIC LADENT S.R.L.

492.400

SIM ELDI CONSTRUCT S.R.L.

404.967

BAUFEST GRUPPE S.R.L.

392.980

MTW LATHE S.R.L.

381.179

MARCELO TYRES S.R.L.

376.096

EXTRUDE STUDIO S.R.L.

301.955

MECCON MOBIL S.R.L.

289.795

LIDRIOS COMIMPEX S.R.L.

284.296

DORNIK TOTAL SERVICES S.R.L.

254.359

ALECRIS TRANS S.R.L.

245.280

MEDICSERV BUCUR S.R.L.

231.230

BORA TRUCKS S.R.L.

208.129

PRO FERO SYSTEMS S.R.L.

205.181

  1. Potrivit datelor colectate, în 19 dintre agenții economici de Techirghiol lucrează 424 dintre angajații orașului, ceea ce reprezintă raportat la datele privind numărul mediu de angajați în 2019, aproximativ 30% din populația ocupată. 

Agent economic

Număr de angajați

KOKKAI COMIMPEX S.R.L.

113

COMPLEX BALNEAR ȘI DE RECUPERARE C.A.A. S.R.L.

93

HARBOUR COAST SERVICES S.R.L.

44

SALVAMAR SERVICE S.R.L.

31

TAKE 5 CONCEPT S.R.L.

24

METAL MAN PERFECT S.R.L.

17

IULMAR FASHION S.R.L.

14

GENERAL IRAGREEN S.R.L.

12

MOBI-KIDS S.R.L.

11

HELVITAS-78 S.R.L.

11

 

Capitolul XI - Turismul – sursă de creștere locală

Art. 21 (1) Turismul reprezintă principalul factor de creștere locală. Acesta se dezvoltă în jurul principalelor resurse naturale ale orașului, și anume: 

  1. factorii naturali de cură sunt reprezentați de climatul continental de stepă cu influențe marine (cu veri călduroase şi ierni blânde), bioclimatic excitant şi solicitant pentru organism, apa sărată şi nămolul sapropelic ale lacului Techirghiol. 
  2. lacul Techirghiol - este situat între localitățile Techirghiol, Eforie Nord şi Eforie Sud. Acesta se deosebește fundamental de celelalte lacuri prin aspectele sale fizico-geografice, cu toate că geneza este aceeași (liman fluvio-marin). Este lacul cel mai bogat în nămol terapeutic şi cel mai întins lac salin (11,7 km2) din România. Pe fundul lacului există nămol sapropelic de origine animală şi vegetală, bogat în substanțe minerale și hormonale. Nămolul și apa sărată a lacului au efecte terapeutice de excepție.
  3. Plaja stațiunii Techirghiol se desfășoară pe malul nordic al lacului, acolo unde este amplasată întreaga așezare. Cunoscuta sub denumirea de „Băi reci”, plaja localității are dimensiuni reduse și este acoperită cu nisip. Pe timpul sezonului estival, plaja este populată de turiștii care se bucură de efectele terapeutice ale nămolului extras din lac, dar și de relaxare, zona fiind liniștită și ferită de aglomerația specifică litoralului. Nămolul poate fi achiziționat pentru sume modice de la vânzătorii ambulanți care îşi desfășoară activitatea în zona plajei.
  • (2)   Reprezentând creația umană, resursele turistice antropice sunt rodul eforturilor tehnice, culturale şi economice, cât şi elementele materiale şi spirituale tradiționale ale oamenilor, manifestate de-a lungul timpului, într-o îmbinare armonioasă cu natura. În activitățile turistice, bunurile culturale sunt importante prin locul unde se găsesc, mijlocele artistice sau tehnice utilizate de creatori, etapele de evoluție ale civilizației cărora le aparțin, curentele artistice pe care le reprezintă. Dintre acestea amintim: 
    1. Schitul Sfânta Maria – a fost construit în 1750 de meșteri mureșeni, din goruni bătrâni şi împodobit cu pictură naivă, în tempera. În 1920, biserica a fost adusă din județul Mureș la Stâna Regală Sf. Ana din Bucegi, iar de aici la Techirghiol, în 1951. Aici i s-a modificat silueta, adăugându-i-se un pridvor şi două turle. Bârnele de gorun îmbinate tradițional în cuie de lemn, împrejmuite de un brâu răsucit, dau întregii construcții o notă personală, plină de autenticitate.
    2. Teatrul de vară ”Jean Constantin”.
    3. statuia lui Techir împreună cu măgarul – care stă la baza mitului privind potențialul vindecător al resurselor naturale din Techirghiol.
  • (3)   Turiștii care aleg stațiunea Techirghiol pentru tratamentele pe care le are de oferit pot să beneficieze de acestea în bazele de tratament balnear: Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, Baza de tratament Sf. Pantelimon din cadrul Centrului Social-pastoral Sf. Maria, Secția pentru Copii a Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol, Complexul Balnear de Recuperare C.A.A., Băile Reci Techirghiol.
  • (4)   În cadrul Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol, turiștii au acces la una dintre cele mai moderne baze de tratament fizio-terapeutic din România. Aici se asigură tratamentul balneofizic al pacienților/turiștilor internați în cele trei secții ale sanatoriului, precum și tratamente ambulatorii. Fiind dispusă pe două niveluri, baza de tratament poate găzdui până la 800 pacienți și poate furniza, zilnic, peste 2.500 de proceduri. 

 

  • (5)   Tipuri de afecțiuni tratate la Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol

I. Afecțiunile reumatismale degenerative

Stările preartrozice

II. Afecțiuni reumatismale de tip inflamator

Sechele dureroase articulare și abarticulare post reumatism acut; etc.

III. Sechele posttraumatice

Stările postortopedico-chirurgicale (artroplastii, osteotomii, tenotomii etc.); Stări (status) post traumatism vertebro-medular; Atrofii, hipotrofii, contracturi musculare, redori articulare, anchiloze, pseudoartroze.

IV. Afecțiuni ale sistemului nervos central și periferic

Nevralgii de orice cauză și cu orice localizare; Radiculopatii de cauză vertebrală, discală; Leziuni ale plexurilor nervoase (plex brahial, plex lombosacrat); Parapareze, tetrapareze; Scleroza multiplă; Boala Parkinson etc.

V. Afecțiuni ginecologice

Cervicite, anexite, metrite, parametrite, douglasite cronice sau subacute, sterilietate etc. 

VI. Afecțiuni dermatologice

Dermatoze scuamoase; Sindromul seboreic; Alergodermii; Neurodermite limitate sau difuze; Prurit, prurigouri, eczeme profesionale sau constituționale.

VII. Afecțiunile vasculare periferice

Sindromul Raynauld, livedo reticularis, acrocianoza; Insuficiență circulatorie venoasă periferică de stadiul I sau II; etc.

VIII. Boli asociate 

Boli respiratorii; Boli profesionale; Boli endocrine; Boli de nutriție și metabolism.

 

  • (6)   Secția pentru Copii a Sanatoriului Balnear furnizează servicii de tratament pentru copiii cu vârsta între 3 și 18 ani, care prezintă dizabilități psihomotorii. Unitatea poate să găzduiască între 90 și 100 de copii pe serii de câte 30 de zile. Datele publicate pe pagina de internet a stațiunii balneare (statiuneatechirghiol.ro) arată că, anual, 1.400 de copii beneficiază de tratamente în cadrul secției. 
  • (7)   Tipuri de servicii furnizate în cadrul Secției pentru Copii a Sanatoriului Balnear Techirghiol

BTS NIRVANA – sistem terapeutic unic și inovativ, care utilizează stimularea multisenzorială (stimuli audio-vizuali) prin imersia în realitatea virtuală, implicând participarea cognitivă și perceptivă a pacientului, de care pot beneficia bolnavii cu afecțiuni neuromotorii. 

Aparate de kinetoterapie: mese pentru masajul terapeutic, verticalizatoare, scaune de poziționare, biciclete (ergonomică, eliptică, de recuperare, orizontală), aparat de vâslit, benzi de alergat, stepper, ministepper, placă balans rotundă, roată de umăr (fixă și mobilă), bare paralele, spaliere, seturi de gantere, mingi medicinale, benzi elastice etc. 

Art. 22 – (1) Centrul Social Pastoral Sf. Maria este organizat ca subunitate a Patriarhiei Române. Baza de tratament Sf. Pantelimon din cadrul Centrului Social-Pastoral a fost deschisă în anul 2000 și dispune de 135 de locuri de cazare, organizate în 70 de camere duble și simple, dotate cu grup sanitar propriu, frigider și TV. În perioada 2007-2009, baza de tratament a fost modernizată și dotată cu aparatură medicală de ultimă generație. Tratamentele sunt realizate cu apă sărată și nămol terapeutic extrase din lacul Techirghiol, fiind posibil tratamentul profilactic, curativ și recuperator. 

  1. Tipuri de tratamente și servicii disponibile în cadrul bazei de tratament Sf. Pantelimon 
  • reumatologie, neurologie, tulburări circulatorii (varice), afecțiuni ale aparatului respirator; 
  • proceduri: electroterapie, magnetoterapie, kinetoterapie, băi sărate și de nămol, băi galvanice, băi de plante și masaj. 

Art. 23 – (1) Complexul Balnear și de Recuperare C.A.A. oferă servicii de cazare (4 stele), restaurant și bază de tratament. Complexul dispune de 55 de camere twin și apartamente. 

  1. Tipuri de tratamente și servicii disponibile în cadrul Complexului Balnear și de Recuperare C.A.A.
  • afecțiuni reumatice degenerative (artroze);
  • reumatisme abarticulare (periartrită scapulo-humerală, coxo-femurală);
  • afecțiuni reumatice inflamatorii (spondiloartropatii sero-negative, poliartrită reumatoidă);
  • afecțiuni musculare (miopatii, distrofii musculare);
  • afecțiuni neurologice (sechele post accident vascular cerebral, mono-pareze/plegii, para-pareze/plegii, tetra pareze/plegii).
  • afecțiuni ale coloanei vertebrale (hernie de disc, scolioze, cifoze, torticolis, maladia Schuermann, spondilodiscartroza);
  • recuperare postoperatorie (hernie de disc operată, artroplastii de șold, de genunchi, leziuni musculare, ligamentare, tendinoase);
  • recuperare posttraumatica (entorse, luxații, fracturi);
  • recuperare sportivă (rupturi musculare).

 

Capitolul XII – FONDUL LOCATIV

Art. 24 (1) La sfârșitul anului 2020, fondul locativ al orașului Techirghiol era de 3.281 de locuințe, peste 96% din total aflându-se în proprietate privată. 

Fondul funciar (terenuri agricole, suprafeţe împădurite).

Terenuri agricole: = 1.788,2 ha, din care :

  • arabil =   13,58 ha;
  • vii şi pepiniere viticole =   1,50 ha;
  • livezi şi pepiniere pomicole =   16.80 ha.

Suprafeţe împădurite:

Păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră:   = 8,98 ha

Ape = 1271,25 ha

 Creşterea animalelor:

  • bovine: 123 capete;
  • ovine: 1300 capete;
  • caprine: 400 capete;
  • cabaline: 19 capete;
  • porcine: 40 capete;
  • familii de albine: 400 familii;
  • păsări: 2980 buc;

 

 

Capitolul XIII - PATRIMONIUL ORAȘULUI TECHIRGHIOL 

Art. 25 – (1) Patrimoniul orașului Techirghiol este alcătuit din bunurile mobile şi imobile care aparţin domeniului public şi domeniului privat al orașului. Domeniul public este atestat prin Hotărârea Guvernului nr. 904/2002, Anexa nr.12, cu modificările şi completările ulterioare.

  1. În calitate de persoană juridică de drept public, orașul Techirghiol exercită, prin Consiliul Local, posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat, în limitele şi în condiţiile legii.
  2. Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, iar cele din domeniul privat sunt supuse regimului juridic de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel.
  3. Concesiunea sau închirierea bunurilor din domeniul public, precum şi vânzarea, concesionarea şi închirierea bunurilor din domeniul privat al orasului se fac prin licitaţie publică, organizată în condiţiile legii, prin hotărâre a Consiliului Local al orașului Techirghiol. 
  4. Prin excepţie, prevăzută de lege, terenurile destinate construirii se pot concesiona, fără licitaţie publică, pentru realizarea de obiective de utilitate publică şi pentru extinderea unor construcţii pe terenuri alăturate, la cererea proprietarului construcţiilor.
  5. Contractele de concesionare şi închiriere vor cuprinde, cu obligativitate, clauze privind exploatarea bunurilor potrivit specificului acestora, fără posibilitatea subconcesionării sau subînchirierii, drepturile şi obligaţiile părţilor, termenele de plată a redevenţei ori chiriei, condiţiile de încetare a contractelor şi răspunderea contractuală.
  6. Bunurile din domeniul public şi privat pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome şi altor instituţii publice de interes local şi, totodată, pot fi date în folosinţă gratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice fără scop lucrativ care desfăşoară activităţi de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice, prin hotărâre a Consiliului Local, singurul în măsură să aprecieze asupra necesităţii şi oportunităţii dării bunurilor în administrare sau folosinţă.

 

Capitolul XIV - TITLUL DE “CETĂŢEAN DE ONOARE”

 

Art. 26 - Titlul de “Cetatean de Onoare”

  1. OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ si Regulamentul de Organizare si Functionare al Consiliului Local al Oraşului Techirghiol, determina posibilitatea de acordare a titlului de “Cetatean de Onoare” al Oraşului Techirghiol, persoanelor cu merite deosebite.
  2. Hotarârea Consiliului Local nr. 23 din 25 martie 1999 privind instituirea titlului de “Cetăţean de onoare al oraşului Techirghiol” aproba Regulamentul de acordare a titlului de „Cetatean de Onoare” al Oraşul lui Techirghiol.
  3. Titlul de “Cetatean de Onoare” al Oraşului Techirghiol se poate acorda persoanelor fizice, cetăţean român sau străin, potrivit criteriilor şi procedurii stabilite în anexa la H.C.L. nr.23/1999, completată de H.C.L. nr.100/15.09.2008., completata cu HCL 61/2012.
  4. Dreptul de a propune acordarea titlului de cetatean de onoare îl au:
    • primarul oraşului;
    • consilierii locali (individual sau în grup).
      1. Titlul de „Cetatean de Onoare” al oraşul lui Techirghiol se acorda în sedinţă ordinară sau extraordinară şi se va aduce la cunostinta cetatenilor prin afişarea Hotararii Consiliului Local.
      2. Toti cetatenii distinsi cu titlul de „Cetatean de Onoare” al oraşul lui Techirghiol vor înscrisi în CARTEA DE ONOARE a Consiliului Local Techirghiol.
      3. Acordarea titlului de „Cetatean de Onoare” al Oraşul lui Techirghiol, confera titularului urmatoarele drepturi:
        • înscrierea în CARTEA DE ONOARE a oraşului;
        • scutirea de plată a taxelor speciale stabilite de Consiliul Local;
        • invitarea la solemnităţi, recepţii, ceremonii publice, spectacole, reprezentaţii sau alte manifestări publice.
          1. Titlul se acordă, după caz, din iniţiativa:
            a) Primarului;
            b) Consilierilor locali;
            c) Persoanelor juridice care desfăşoară activitate în domeniu/domeniile în care s-a afirmat cel propus
            d) Cetatenilor cu drepturi electorale, individual sau in grup.
          2. Titlul de Cetăţean de Onoare al orașului Techirghiol poate fi conferit, în condiţiile de mai sus şi post-mortem.
          3. Art. 27 –(1)  Retragerea Titlului de Cetățean de Onoare se poate face în următoarele situaţii:
            - condamnare, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa privativă de libertate;
             - pentru fapte dezonorante, altele decât cele prevăzute mai sus care aduc prejudicii morale statului;
          4. Retragerea Titlului de Cetățean de Onoare se face prin HCL.

Art. 28 - Consiliul Local a acordat titlul de “Cetăţean de onoare” al oraşului următorilor cetățeni:

  1. Dr Moraru Petru Vlad - 1999 
  2. Arhimandrit Papacioc Anghel Arsenie - 1999
  3. Profesor Petre Nicolae – 2001
  4. Artist Ion Tițoiu - 2002
  5. Invățător Abdula Aiedin - 2002
  6. Domnul Laif Kristensen (Cetățean Danez) – 2002  
  7. Doctor Mazilu Liliana –  2003
  8. Domnul Mitrache Ion - 2003
  9. Primar Colagero Impostato Montevago – Italia – 2003 
  10. Primar Kadâr Cebi Tekirdag – Turcia – 2003 
  11. Fost Primar Tekirdag - Turcia Isman Tabac – 2003
  12. Domnul Wim Van Deventer (Presedinte Fundatia Metamorphose Rotterdan – Olanda) – 2003 
  13. Sfinției Sale Preafericitul Părinte Patriarh – Daniel Ciobotea – 2009  
  14. Marelui actor Jean Constantin – 2010
  15. Domnul Mircea Pavlov – 2010 
  16. Majestatea Sa, Regele Mihai I al României – 2011   
  17. Maica Stareță Semfora Gafton – 2012 
  18. Domnilor Lăpușan Aurelia și Ștefan – 2012 
  19. Înaltpreasfintitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului – Petrescu Macedon – 2013 
  20. Post-mortem Domnul Balabuti Gheorghe – 2016 
  21. Domnul Georgescu Vasile – Florian – 2017 
  22. Doamna Georgescu Olga – Despina – 2017 
  23. Domnul Rădulescu Gheorghe - 2018. 
  24. Profesor Dumitru Galavu – 2019
  25. Preacucernicul Părinte Popa Timoteiu – HCL nr. 174/21.10.2021,
  26. Post Mortem – Preacucernicul Părinte Iacov Antohi – HCL nr. 173/21.10.2021,
  27. Post Morten – Profesorului Ion Zaharia Boboc – HCL 59/28.04.2022

Capitolul XV - CONVOCAREA ŞI ORGANIZAREA ADUNĂRII CETĂŢENEŞTI

Art. 29 – (1) Cetăţenii orașului au dreptul de a participa la viaţa politica, economică socială şi cultural-sportiva. Drepturile cetăţenilor de a participa la viaţa orasului sunt exercitate în mod democratic prin următoarele instrumente:
• referendum local
• adunare cetățenească
• petitii
• iniţiative
• audiente
 • consultări

  1. Atribuirea sau schimbarea de denumiri pentru oraș și străzi se face prin Hotărâri ale Consiliului Local. Consiliul Local asigura menţinerea evidenţei denumirii instituţiilor 
  2. Potrivit Legii nr.52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica locală, in cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea locala a orașului Călimănești are obligaţia sa publice un anunţ referitor la aceasta acţiune în site-ul propriu, sa-l afişeze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului, şi sa-l transmită către mass-media centrala sau locală, după caz. Autoritatea transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informaţii.
  3. Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ este adus la cunoştinţa publicului, cu cel puţin 30 de zile înainte de supunerea spre analiza, avizare şi adoptare de către autorităţile publice. Anunţul cuprinde o nota de fundamentare, o expunere de motive sau, după caz, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, textul complet al proiectului actului respectiv, precum şi termenul limita, locul şi modalitatea în care cei interesaţi pot trimite, în scris, propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ.
  4. Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ cu relevanta asupra mediului de afaceri se transmite de către initiator asociaţiilor de afaceri şi altor asociaţii legal constituite, pe domenii specifice de activitate.
  5. La publicarea anunţului autoritatea administraţiei publice va stabili o perioada de cel puţin 10 zile pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice.
  6. La nivelul orașului Techirghiol este desemnata o persoana din cadrul instituţiei, responsabilă pentru relaţia cu societatea civilă, care sa primească propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la proiectul de act normativ propus.
  7. Proiectul de act normativ se transmite spre analiza şi avizare autorităţilor publice interesate numai după definitivare, pe baza observaţiilor şi propunerilor formulate.
  8. Primaria orasului Techirghiol organizează intalniri în care se dezbate public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o alta autoritate publica. In toate cazurile în care se organizează dezbateri publice, acestea trebuie sa se desfăşoare în cel mult 10 zile de la publicarea datei şi locului unde urmează sa fie organizate. Autoritatea publica în cauza analizează toate recomandările referitoare la proiectul de act normativ în discuţie.
  9. Participarea persoanelor interesate la lucrările şedinţelor publice se face în următoarele condiţii:
    a) anunţul privind şedinţa publica se afişează la sediul primaraiei, inserat în site-ul propriu şi se transmite către mass-media, cu cel puţin 3 zile înainte de desfăşurare;
    b) acest anunţ trebuie adus la cunoştinţa cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite care au prezentat sugestii şi propuneri în scris, cu valoare de recomandare, referitoare la Statutul Orașului Techirghiol la unul dintre domeniile de interes public care urmează sa fie abordat în şedinţa publica;
     c) anunţul va conţine data, ora şi locul de desfăşurare a şedinţei publice, precum şi ordinea de zi.
  10. Difuzarea anunţului şi invitarea specială a unor persoane la şedinţa publica sunt în sarcina responsabilului desemnat pentru relaţia cu societatea civilă. Participarea persoanelor interesate la şedinţele publice se va face în limita locurilor disponibile în sala de şedinţe, în ordinea de precădere data de interesul asociaţiilor legal constituite în raport cu subiectul şedinţei publice, stabilită de persoana care prezidează şedinţa publica. Ordinea de precădere nu poate limita accesul massmedia la şedinţele publice.

 

Capitolul XVI - ÎNFRĂŢIRILE 

 

Art. 30 – (1)Înfratirile ofera un cadru privilegiat pentru stabilirea de relatii cu unul sau mai multe orase din alte tari. Chiar daca nu este singurul mijloc prin care se realizeaza schimburi si cooperari internationale, înfratirile prezinta avantajul consolidarii legaturilor de prietenie în diferite domenii.

Înfratirile sunt ocazii unice, desfasurate într-o ambianta speciala de sarbatoare.

În scopul realizarii unui Protocol de Înfratire sunt necesare urmatoarele etape:

  1. Corespondenţa între autorităţile celor doua municipalitati, schimb de informatii referitoare la asezarea geografica, economie, industrie, populatie, posibilitati de cooperare;
  2. Obtinerea avizului Ministerului Afacerilor Externe asupra Proiectului - Cadru de înfratire;
  3. Aprobarea în Consiliile Locale ale celor doua municipalitati a proiectului de hotarâre referitor la înfratirea oraselor (Primarul este împuternicit sa semneze Acordul Oficial de Înfratire, conform OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ);
  4. Semnarea oficiala a Acordului de Înfratire, în cadrul unei sedinte festive; participa reprezentantii autoritatilor locale ale celor doua parti semnatare, conducatori ai celor mai reprezentative companii si institutii, mass-media;
  5. Derularea cooperarii, în baza acordului de înfratire prin:
  • sprijinirea la nivel local a colaborarii în domeniul industrial, comercial, inclusiv investitii, precum si cooperarea directa intre intreprinderi (in mod deosebit intreprinderile mici si mijlocii);
  • participarea la targuri si expozitii;
  • sprijinirea relatiei de cooperare in domeniul cultural si sportiv, prin efectuarea de schimburi intre echipe sportive si ansambluri culturale, inclusiv a celor de amatori;
  • sustinerea colaborarii intre teatre, cinematografe, biblioteci, grupuri de presa;
  • sprijinirea organizarii de cursuri comune, teoretice si practice, pentru specialistii si expertii din cele doua orase, in diverse domenii;
  • planificarea si organizarea unor evenimente, in contextul relatiei de cooperare reciproca;
  • efectuarea de eforturi comune pentru a crea conditii favorabile cooperarii economice.
  • Denumire orașe înfratite:
  1. UAT/Locallitate din județ

Localitate din străinătate

Țara cu care s-a dezvoltat relațiile bilaterale

Tipul relațiilor

Tipul documentului nr. Si data incheierii acestuia

HCL de aprobare

Techirghiol

Tekirdag actuală Suleyman Pașa

Turcia

Înfrățire

 HCL nr. 80/09.09.1999 

HCL nr. 80/09.09.1999

Techirghiol

Montevago 

Italia

Acord de infratire

Acord de înfrățire(anexă la HCL nr. 64/10.05.2001)

HCL nr. 64/10.05.2001)

Techirghiol

Rotterdam

Olanda

Infratire

HCL nr. 8/19.01.1998

HCL nr. 8/19.01.1998

Techirghiol

Acqui Terme

Italia

Acord de înfrățire

Acord de înfrățire (anexa la HCL nr. 188/22.08.2009)

Acord de înfrățire (anexa la HCL nr. 188/22.08.2009)

Techirghiol

Ciftlikkoy

Turcia

Infratire

HCL nr. 133/04.10.2012

HCL nr. 133/04.10.2012

Techirghiol

District Fengxian, Shanghai

China

Acord de infratiere

Acord de infratire (anexa la HCL nr. 164/11.11.2014

Acord de infratire (anexa la HCL nr. 

164/11.11.2014)

Techirghiol

Tocuz -Raionul Căușeni

Republica Moldova

Acord de înfrățire

Acord de înfrățire

(anexă la HCL nr. 78/19.04.2018)

Acord de înfrățire

(anexă la HCL nr. 78/19.04.2018)

 

Capitolul XVII - Asociații și fundații care își desfășoară activitatea în orașul Techirghiol:

Articolul 31

  1. Asociația Grand Show;

  2. Asociația Creștină Shalom;
  3. Asociația Cultural Artistică Art Nova;
  4. Asociația Clubul Nautic Român;
  5. Asociația Culturalî Nopți de Sânziene;
  6. Asociația Părinții și Bunici Nostri Techirghiol 2015;
  7. Asociația Suporter Spirit Club Sportiv Farul Constanța;
  8. Asociația Autistik;
  9. Asociația GAL Dobrogea Verde;
  10. Asociația Cultural Educativa AS;
  11. Asociația MER;
  12. Asociația Interculturală și Interetnică TEKIR;
  13. Asociația de Proprietari Moldovei nr. 12;
  14. Asociația Club Sportiv Blue Border – Frontiera Albastră;
  15. Asociația Culturala Jean Constantin;
  16. Asociația Lacul;
  17. Asociația Drag de Artă.
  18. Fundația Breath România;
  19. Fundația ”Centrul Român de Studii Transculturale”
  20. Fundația Română de Servicii Islamice și a Culturii Naționale.


Capitolul XVIII -  Partide politice care îşi desfăşoară activitatea pe raza orașului Techirghiol 

Articolul 32

  1. Partidul Social Democrat (PSD);
    2. Partidul Național Liberal (PNL);
    3. Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR);
     4. Mișcarea Populară (MP);
  2. Partidul Ecologist Roman (PER);
  3. Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
  4. Uniunea Democratica a Tatarilor Turco Musulmani din România (UDTTMR);
  5. Uniunea Salvati Romania (USR);
  6. PRO Romania și altele.

 

Capitolul XIX – Dispoziții finale

Art. 33 – Anexele 1,2,3 și 4 fac parte integrantă din prezentul Statut

Art. 34 – Oricare modificare a Statutului și anexelor acestuia, se realizează prin Hotărâre de Consiliu Local.

Art. 35 – Prezentul Statut se actualizează în funcție de modificările si completările acestuia. 

Anexa 1 la Statutul Orașului Techirghiol 

“STEMA  ORAȘULUI  TECHIRGHIOL”

Descrierea și semnificaţiile elementelor însumate ale stemei orașului Techirghiol, 

judeţul Constanța

 

DESCRIEREA   STEMEI:

Stema orașului Techirghiol, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, despicat. În dreapta, în camp roșu, este redat un personaj masculin ducând în mâna stângă căpăstrul unui măgar, privind trei sferturi spre stânga, iar în mâna dreapta având un baston. Persoajul este îmbrăcat cu o cămașă cu nasturi, brâu și șalvari, pe cap poartă fes și este desculț. În stanga, pe camp albastru un soare heraldic, figurat, cu 8 raze mari şi 8 raze mici de aur, iar vârful scutului are un brâu undat negru.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu trei turnuri crenelate.

 

SEMNIFICAŢIA   ELEMENTELOR  ÎNSUMATE:

Personajul este Tekir. Acesta și măgarul său fac aluzie la legenda lacului Techirghiol, care spune că un turc olog și orb a fost condus spre lac de măgarul său rănit. Cei doi s-au vindecat miraculos  imediat ce s-au scăldat în lac. Statuia lui Tekir și a măgarului sunt amplasate în mijlocul localității Techirghiol.

Propietățile terapeutice ale lacului, dar și culoarea acestuia sunt redate de brâul negru, soarele este viața, în timp ce albastru este culoarea apei, a mării. 

Coroana murală cu trei turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraș.

 

DESCRIEREA   DRAPEULULUI  HERALDIC:

Modelul drapelului reprezintă o pânză dreptunghiulară cu proporția între lățimea și lungimea drapelului de 2/3 compus astfel: pe câmp alb stema orașului, care se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite şi denumirea unității administrativ teritoriale ”Orașul Techirghiol” cu litere albe.

Combinația cromatică folosită corespunde regulilor heraldice, iar culorile ce se regăsesc sunt: alb( sau argint)- desemnează atât absenţa, cât şi suma tuturor culorilor. De aceea se asociază vieţii, luminii, divinităţii, purităţii;  

rosu - reprezinta focul, simbolizeaza mărirea, bravura și generozitatea, dar și sângele vărsat în lupte, puterea de viață și energia strămoșească.

albastru- reprezintă apa dar și aerul, cel mai nobil element după foc și simbolizează blândețea, frumusețea, noblețea și buna credință.

galben(sau aurul) - reprezintă pământul, este simbolul forţei şi bogăţiei. 

negru- este asociat durabilităţii, încrederii,înţelepciunii.

 

  Preşedinte de şedinţă,                                                                   Contrasemnează,

         Consilier local,                                                                        Secretar General

Dănuţ – Dumitru PUCICHI                                                Dr.Jr. Niculina PAROŞANU

 

 


Documente

Părți integrante ale actului administrativ