România

România

Județul Neamț

Comuna Timișești

Comuna Timișești

Referat de aprobare privind trecerea din domeniul privat în domeniul public a terenului în suprafață de 404.200 m.p. (40,42 ha.)

Nr. 5262 din 23.08.2024

Prin adresa nr. 50/ RU 43595/19.08.2024 transmisă de către Consiliul Județean Neamț și înregistrată la instituția noastră cu nr. 5163/19.08.2024 ni se comunică necesitatea realizării obiectivului de investiție “Suplimentarea debitului de apă potabilă pentru zona Nord-Tg. Neamț (Aducțiune Preutești-Tg. Neamț)” prin lucrări lotizate în 4 obiective, dintre care obiectivul nr. 2 fiind - Lucrări propuse pentru aducțiune între captare și rezervor Batalin. 

Pentru realizarea obiectivului nr. 2  se propune, într-o primă etapă transmiterea din domeniul privat în domeniul public a terenului identificat prin nr. cadastral 51369, pe care urmează a fi amplasată conducta de aducțiune în lungime de 880m.

Ulterior ni se solicită aprobarea ocupării temporare și definitive a unei suprafețe de teren de 1232m.p. 

Această cerință este solicitată de finanțatorul proiectului de investiție “Suplimentarea debitului de apă potabilă pentru zona Nord-Tg. Neamț (Aducțiune Preutești-Tg. Neamț)”.

Din aceste considerente proiectul de hotărârea propus este pentru începerea primei etape, trecerea din domeniul privat în domeniul public fiind necesară în scopul operării în cartea funciară existentă a modificării regimului juridic al bunului intabulat ca aparținând domeniului privat al comunei Timișești. 

Ulterior realizării operațiunilor în cartea funciară va fi inițiat proiectul de hotărîre privind atestarea bunurilor privind domeniul public, care urmează a fi înaintat Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în vederea analizării și formulării punctului de vedere la care se face referire în cuprinsul Hotârii Guvernului nr. 392/2020. 

Pentru aceste considerente am initiat proiectul de hotărâre ce va este supus dezbaterii. 

Primar, 

Vasile Mărculeț