Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 42 / 16.09.2024
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, conform OUG nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal - bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Forma inițiatorului

România

România

Județul Botoșani

Consiliul Local al comunei Todireni

Proiect de hotărâre

Nr. 42 din 16.09.2024

privind anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, conform OUG nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal - bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1.  art. 15 alin. (2), art. 56, art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și (2) și art. 139 alin. (2) din Constituția României, republicată;
  2. art. 4 și art. 9 paragraful 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3. art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;
  4. art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. c), art. 139 alin. 3 lit. c), art. 87 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ; 
  5. art. 5 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (1) lit. b), art. 27, art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  6. art. I - X din OUG nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal - bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
  7. Titlul IX Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completaăile ulterioare;
  8. Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;
  9. art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică;

Luând act de:

a) referatul de aprobare elaborat de primarul comunei Todireni, în calitatea sa de inițiator nr. 335/16.09.2024;

b) raportul Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local;

c) raportul compartimentului impozite și taxe înregistrat cu nr. 336/16.09.2024;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei todireni

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. Se aprobă anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 august 2024,  datorate bugetului local al Comunei Todireni, conform O.U.G nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal - bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Art. 2. Se aprobă Procedura de acordare a anulării accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31 august 2024, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3. Se aprobă formularele necesare aplicării Procedurii de acordare a anulării accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31 august 2024 datorate bugetului local de către debitorii persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, asocieri și alte entităţi fără personalitate juridică, persoane fizice care desfăşoară activități economice în mod independent sau exercită profesii liberale, conform Anexelor nr. 1 - 5 la Procedura de acordare a anulării accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31 august 2024 , care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4. Orice dispoziţii contrare prezentei hotӑrâri îşi înceteazӑ aplicabilitatea.

Art. 5. Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul UAT Comuna Todireni, prin aparatul său de specialitate. 

Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului general al UAT Comuna Todireni în termenul prevăzut de lege, Primarului UAT Comuna Todireni și Prefectului județului  Botoșani și se aduce la cunoștință publică prin afișarea la Primărie, în spațiul accesibil publicului, precum și pe pagina de internet www.comunatodireni.ro.   

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI TODIRENI

Petru TOMA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI TODIRENI

Maria-Magdalena ANDRIȘ

Rezultate voturi