Art.1. Se stabilesc situațiile deosebite pentru care se pot acorda ajutoare de urgență și ajutoare comunitare din bugetul local, altele decât cele prevăzute de art. 85 din Legea nr. 196/2016, privind venitul minim de incluziune, cu modificările si completările ulterioare, conform anexei nr.1.
Art.2. Se aprobă metodologia de acordare a ajutoarelor de urgență și a ajutoarelor comunitare familiilor și persoanelor care se află în situații de necesitate, prevăzute la art.1 din prezenta hotărâre, conform anexei nr.2.
Art.3. Compartimentul de Asistență Socială va lua toate măsurile necesare în vederea ducerii la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.4. Începând cu data adoptării prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea orice altă prevedere contrară.
Art.5. Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoștință instituțiilor/persoanelor îndreptățite și transmisă spre publicare în Monitorul Oficial Local prin grija secretarului general.