România

România

Județul Brăila

Comuna Tudor Vladimirescu

Referat de aprobare

Bertesteanu Mircea Tudorel — Primar al comunei Tudor Vladimirescu, județul Brăila, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre privind aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale acordate la  nivelul comunei Tudor Vladimirescu , județul Brăila pentru anul 2025  

În temeiul prevederilor art.30 alin.(1) lit.c) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în anul 2010, cu modificările și completările ulterioare, adresez rugămintea comisiei de specialitate să avizeze și consiliului local să aprobe proiectul de hotărâre în forma prezentată și fundamentată prin prezentul referat.

Necesitatea/oportunitatea promovării/adoptării acestei hotărâri, o argumentez astfel:

Planul anual de acțiune privind serviciile sociale, se elaborează de către autoritățile administrației publice locale, prin Compartimentul de Asistență Socială în conformitate cu prevederile art.5 din Anexa nr.3 la Hotărârea de Guvern nr.797/2017,  măsurile și acțiunile prevăzute în Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale, a județului Brăila, prevăzute în Legea nr. 229/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare. 

            Planul anual de acțiune cuprinde măsuri specifice de îmbunătățire a sistemului de asistenta socială, date detaliate privind numărul și categoriile de beneficiari, serviciile sociale existente, serviciile sociale propuse a fi înființate, programul de subvenționare, bugetul estimat și sursele de finanțare, propuneri elaborate de serviciul public de asistenta socială reprezentând transpunerea în obiective a tuturor factorilor analizați în procesul de realizare și dezvoltare a unui sistem de asistenta socială coerent adaptat nevoilor locale ale comunei Tudor Vladimirescu.

            Planul local de acțiune urmărește dezvoltarea serviciilor promovate precum și crearea altora noi, pentru acoperirea unor cerințe tot mai crescânde.

            Acordarea serviciilor de asistenta socială se realizează ca un sistem de acțiuni specifice care trebuie să asigure:

  • Realizarea obiectivului său major;
  • Asistarea persoanelor care, din cauza unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea  să-și asigure nevoile sociale, să-și dezvolte propriile capacități și competente pentru integrarea socială.

     Prin acest Plan  SPAS urmărește realizarea scopului prin acordarea de beneficii și servicii sociale. Scopul definește cele mai importante realizări pe care le propune SPAS și stabilirea unor obiective, propunerile fiind concrete pentru a ajuta la îndeplinirea unui scop.

Grupul persoanelor defavorizate cu nevoi speciale care fac obiectul măsurilor propuse în planul local de acțiune sunt:

  • Copii și familii aflate în dificultate
  • Persoane vârstnice
  • Persoane cu handicap 
  • Persoane fără adăpost
  • Copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate
  • Alte persoane aflate în situații de risc;

Implementarea măsurilor și acțiunilor stabilite în cadrul Planului presupune un proces de planificare bazat pe obiectivele și nevoilor locale, dar mai ales pe resursele materiale, financiare și umane disponibile.

Implementarea Planului se va realiza de către Compartimentul  de asistenta socială din cadrul Primăriei comunei Tudor Vladimirescu în parteneriat cu principalele instituții de la nivel local, central și cele din sectorul guvernamental, asociații, fundații și alți furnizorii și alți furnizori acreditați de servicii sociale.

Pe parcursul procesului de monitorizare și evaluare se vor avea în vedere următorii indicatori:

  • Prevenirea și combaterea sărăciei și a riscului de excluziune socială
  • Stabilirea unor măsuri de îmbunătățire a calității vieții, a unor proceduri flexibile de lucru cu cetățenii în funcție de nevoile fiecăruia;

Fată de cele expuse mai sus, propun Consiliului local aprobarea Proiectului de hotărâre privind Planul anual de acțiune privind serviciile sociale acordate la nivelul comunei Tudor Vladimirescu, județul Brăila pentru anul 2025.

 

 

 

 

INITIATOR

PRIMAR

Bertesteanu Mircea Tudorel