Art.1.- Se aprobă Regulamentul privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de hotărâri supuse dezbaterii şi aprobării Consiliului local al comunei Tudor Vladimirescu, conform anexei la prezenta hotărâre, care face parte integrantă din aceasta.
Art.2.- Regulamentul prevăzut la art. 1 va fi adus la cunoştinţa consilierilor locali, compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate şi la cunoştinţă publică, în condiţiile legii.
Art.3.- Secretarul general al comunei Tudor Vladimirescu va asigura publicitatea și comunicarea prevederilor prezentei hotărâri.