- analizând raportul de specialitate al doamnei Găină Valerica, secretarul general al U.A.T. Tulnici, judeţul Vrancea, înregistrat sub nr. 2994 din 23 mai 2023 însoțit de proiectul de hotărâre nr. 54 din 23 mai 2023 cu privire la stabilirea salariilor de baza ale functionarilor publici si personalului contractual din aparatul de specialitate al Primarului comunei Tulnici, precum şi referatul de aprobare, nr. 2984 din 23 mai 2023, emis de primarul comunei Tulnici, în acest sens;
- având în vedere procesul-verbal privind negocierea colectivă a drepturilor salariale, înregistrat sub nr. 2878 din 17.05.2023.
- urmare a avizului favorabil al comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico–sociala, buget–finante, administrarea domeniului public si privat al comunei, agricultura, gospodarie comunala, protectia mediului, servicii si comert cât și a Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor;
- văzând de prevederile art. 3 alin. (3) şi alin. (4), art. 9, art. 10 alin. (1) alin. (4), art. 11, art. 19, art. 36 alin. (1), art. 37 şi art. 38 alin. (3), lit. “e” din Legea nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
- ținând cont de prevederile H.G. nr. 1447/2022 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată în anul 2023.
- în conformitate cu prevederile din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, modificată şi completată;
- în temeiul dispoziţiilor art. 129, alin. 1), alin. 2) lit. „a”, art. 133, alin. (2) lit. a), ale art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 138, art. 139 alin. 1), art. 140, alin. 1), art. 196, alin. 1) lit. „a”, art. 197, alin. 1) alin. 2), alin. 4), și ale art. 198 alin. 1) şi 2) din O.U.G. nr. 57/2019 – Codul Administrativ,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. (1) Stabilirea salariilor de baza ale functionarilor publici si personalului contractual din aparatul de specialitate al Primarului comunei Tulnici, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
2) Salariile de bază prevăzute în anexa 1 pentru funcțiile de execuție sunt la gradația 0 și se determină prin înmulțirea coeficienților prevăzuți pentru fiecare funcție, cu salariul de bază minim brut pe țară, garantat în plată, în vigoare.
Art. 2. (1) Pentru fiecare din cele 5 gradații aferente transelor de vechime în muncă salariul de bază va fi stabilit prin aplicarea cotelor procentuale prevăzute de art. 10 alin. (4) din Legea 153/2017 la salariul de bază gradația 0.
(2) Salariul de baza se determina prin aplicarea succesiva a majorarilor, corespunzator gradației deținute.
Art. 3. În cazul modificării salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, salariile de bază pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Tulnici, Județul Vrancea, se vor stabili prin Dispoziție a primarului, în baza art. 1.
Art. 4. Salariile lunare pentru funcțiile publice și personalul contractual din aparatul de specialitate al Primarului Comunei Tulnici, Județul Vrancea, sunt stabilite de ordonatorul principal de credite, cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri, în condițiile legii.
Art. 5. Salariile de bază pentru funcțiile specifice altor domenii de activitate bugetară, prevăzute în statele de funcții, sunt cele prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017.
Art. 6. Ĩn temeiul art. 197 si art. 199 din Ordonanţa de urgenţă nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ, prezenta hotărâre va fi comunicată Instituţiei Prefectului – judeţul Vrancea pentru exercitarea controlului de legalitate, domnului Boţu Aurel, Primarul comunei Tulnici, şi va fi adusă la cunostinţă publică, conform prevederilor legale de către Secretarul General al U.A.T. Tulnici, judeţul Vrancea, prin afișarea pe site-ul instituției www.primariatulnici.ro: Monitorul Oficial Local.