- analizând raportul de specialitate, întocmit de doamna Găină Valerica, secretarul General al U.A.T. Tulnici, judeţul Vrancea, înregistrat sub nr. 5862 din 27 septembrie 2023, însoţit de Proiectul de hotărâre nr. 86 din 27 septembrie 2023 cu privire la includerea în domeniul public al U.A.T. Tulnici, judeţul Vrancea, a investiției „Construire Școală cu clasele I-VIII, sat Tulnici” ca urmare a recepției la finalizarea lucrărilor și declararea acesteia de uz și interes public local, cât şi referatul de aprobare nr. 5862 din 27 septembrie 2023, a domnului Boţu Aurel, primarul comunei Tulnici, emis în acest sens;
- având avizul favorabil al comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico–socială, buget–finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărie comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ;
- luând act de prevederile Autorizației de Construire nr. 32 din 24 septembrie 2018 privind executarea lucrărilor de construire a obiectivului de investiție „Construire Școală cu clasele I-VIII, sat Tulnici”.
- analizând prevederile procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 7203 din 15 decembrie 2022.
- având în vedere prevederile art. 7, alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 82/1991 – legea contabilităţii, republicată, cu modificările şi completarile ulterioare;
- luând act de prevederile Legii nr. 213 din 1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- în baza prevederilor art. 554, art. 555, art. 556 şi ale art. 858-870 din Legea nr. 287/2009 – Codul Civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- în conformitate cu prevederile OMFP 2861/2009 privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, republicată, cu modificările şi completarile ulterioare;
- potrivit prevederilor H.G. nr. 2139/2004 din 30 noiembrie 2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- ţinând cont de prevederile H.G. nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al comunelor, al orașelor, al municipiilor și al județelor;
- în temeiul dispoziţiilor art. 87, alin. 5), art. 129, alin. 1), alin. 2) lit. „a” şi „c” coroborate cu prevederile alin. 7 lit. „h” si lit. ,,n”, alin. 14), art. 138, art. 139 alin. 1), alin. 3), lit. „g”, art. 140, alin. 1), art. 196, alin. 1) lit. „a”, art. 197, alin. 1) alin. 2), alin. 4), ale art. 198 alin. 1) şi 2) şi ale art. 298 din O.U.G. nr. 57/2019 – Codul Administrativ,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. (1) Includerea în domeniul public al U.A.T. Tulnici, judeţul Vrancea, a investiției „Construire Școală cu clasele I-VIII, sat Tulnici” ca urmare a recepției la finalizarea lucrărilor, conform anexei, care face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre.
(2) Bunul realizat ca urmare a finalizării obiectivului menționat la aliniatul 1, este declarat ca fiind de uz și interes public local și va face parte din categoria bunurilor care alcătuiesc domeniul public al U.A.T. Tulnici, judeţul Vrancea.
Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de către Comisia specială de inventariere a domeniului public și privat al U.A.T. Tulnici, judeţul Vrancea, nominalizată prin dispoziția primarului nr. 146 din 6 iunie 2020.
Art. 3. Ĩn temeiul art. 197 și art. 199 din Ordonanţa de urgenţă nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ, prezenta hotărâre va fi comunicată Instituţiei Prefectului – judeţul Vrancea pentru exercitarea controlului de legalitate, domnului Boţu Aurel, Primarul comunei Tulnici, Compartiment Urbanism, Compartiment Agricol și Compartiment Impozite și Taxe locale, şi va fi adusă la cunostinţă publică, conform prevederilor legale, de către Secretarul General al U.A.T. Tulnici, judeţul Vrancea, prin afișarea pe site-ul instituției www.primariatulnici.ro: Monitorul Oficial Local.