- analizând raportul domnului Danciu Ioan-Adrian, consilier la compartimentul Achiziții Publice în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Tulnici, înregistrat sub nr. 6935 din 9 noiembrie 2023, însoţit de proiectul de hotărâre nr. 94 din 9 noiembrie 2023 cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico - economici la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul de investiție “Înființare Centrală Fotovoltaică, comuna Tulnici, județul Vrancea”, precum și refertaul de aprobare, nr. 6935 din 9 noiembrie 2023, emis de primarul comunei Tulnici, în acest sens;
- urmare a avizului favorabil al comisiei pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget – finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărie comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ din cadrul Consiliului Local Tulnici nominalizată prin Hotărârea Consiliului Local Tulnici, nr. 44 din 26 octombrie 2020;
- având în vedere prevederile articolului 10d din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, cu modificările și completările ulterioare (Directiva ETS) pentru constituirea Fondului pentru Modernizare.
- potrivit prevederilor Ghidul de finanțare privind Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice în cadrul Programului-cheie 1: Surse regenerabile de energie finanțat din Fondul pentru Modernizare;
- în conformitate cu prevederile art. 221 alin. (1), lit. „e” din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice,
- în baza prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionarea a fondurilor alocate României prin Fondul pentru Modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
- luând act de prevederile din Legea nr. 122/2015 pentru aprobarea unor măsuri în domeniul promovării producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie și privind modificarea și completarea unor acte normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
- luând în considarare prevederile din Legea 121/2014 privind eficiența energetică, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
- ţinând cont de prevederile art. 5 alin. (3), art. 20 alin. (1) lit. „i”, art. 34 alin. (2), art. 44 alin. (4) şi art. 45 din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- în conformitate cu prevederile art.7, alin. (6), art. 9, alin. (4), art. 10, alin. (4), lit. „a” din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul - cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- în temeiul dispoziţiilor art. 129, alin. 1), alin. 2) lit. „a” şi „b”, alin. 7, lit. „i”, alin. 14), art. 138, art. 139 alin. 1), art. 140, alin. 1), art. 196, alin. 1) lit. „a”, art. 197, alin. 1) alin. 2), alin. 4) şi ale art. 198 alin. 1) şi 2) din O.U.G. nr. 57/2019 – Codul Administrativ,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Aprobarea indicatorilor tehnico-economici la faza SF, pentru obiectivul de investiție „Înființare Centrală Fotovoltaică, comuna Tulnici, județul Vrancea”, după cum urmează:
- a) valoarea totală a investitiei, inclusiv T.V.A. este: 2.578.849, inclusiv T.V.A.
- b) Valoarea eligibilă a proiectului (buget de stat) este: 2.578.849, inclusiv T.V.A.
Art. 2. Se numește dl. Boțu Aurel, primarul comunei Tulnici, județul Vrancea, declarat ales, la data de 27 septembrie 2020, conform încheierii din data de 14 octombrie 2020 în dosarul nr. 12698/231/2020 având ca obiect validare primar - Responsabil de proiect.
Art. 3. Se aprobă denumirea proiectului „Înființare Centrală Fotovoltaică, comuna Tulnici, județul Vrancea”
Art. 4. Se aprobă perioada de implementare a proiectului „Înființare Centrală Fotovoltaică, comuna Tulnici, județul Vrancea” - 2024-2025.
Art. 5. Se aprobă indicatorii de proiect, astfel:
- Indicator 1.1 – realizare – Capacitate nou instalata de producere a energiei din surse regenerabile – Valoare 0,3960, Unitate de masura MW.
- Indicator 1.2 – rezultat - Reducerea anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră (scăderea anuală estimată a emisiilor de gaze cu efect de seră), Valoare 295,14, Unitate de Masura - Echivalent tone de CO2/an.
- Indicator 1.3 – rezultat - Producţia medie de energie electrică din surse regenerabile, Valoare 482.16, Unitate de masura MWh/an.
- Indicator 1.4 – rezultat - Producția totală de energie electrică din surse regenerabile pentru perioada de referință, Valoare 9643,19, Unitate de masura – MWh.
- Indicator 1.5 – rezultat - Factorul de capacitate al centralei electrice, Valoare 13,90, Unitate de masura - %.
- f) Aprobarea asigurarii cofinantarii Proiectului “Infiintare Centrala Fotovoltaica, Comuna Tulnici, Judetul Vrancea” și asigurarea fluxului financiar pentru implementarea proiectului si acoperirea contravalorii cheltuielilor neeligibile, Valoarea totala a investitiei, conform Devziului General/Bugetului este de 2.578.849 lei cu TVA inclus, din care cheluilei eligibile 2.578.849 lei cu TVA inclus si cheltuieli neeligibile 0.00 lei, în conformitate cu anexa 4 la Ghidul Solicitantului.
Art. 6. În temeiul art. 197 si art. 199 din Ordonanţa de urgenţă nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ, hotărârea va fi comunicată Instituţiei Prefectului – judeţul Vrancea, în vederea efectuării controlului de legalitate, d.lui Boţu Aurel, Primarul comunei Tulnici, Compartimentului Achiziții Publice – consilier Danciu Ioan-Adrian, Șef Birou Economic și Aministrativ – Bulimej Lenuța, şi va fi adusă la cunostinţă publică, conform prevederilor legale de către d.na. Găină Valerica - Secretarul General al U.A.T. Tulnici, judeţul Vrancea, prin afișarea la afișierul local și pe site-ul instituției .