- analizând raportul de specialitate al doamnei Găină Valerica, secretarul general al U.A.T. Tulnici, judeţul Vrancea, înregistrat sub nr. 481 din 23 ianuarie 2024, însoţit de proiectul de hotărâre nr. 14 din 23 ianuarie 2024, privind participarea U.A.T. comuna Tulnici, ca membru fondator al organizației non-guvernamentale „Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Țara Vrancei”, precum şi referatul de aprobare al Primarului comunei Tulnici, înregistrat sub nr. 481 din 23 ianuarie 2024.
- în baza prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- ținând cont de dovada disponibilității denumirii cu nr. 211330/16.01.2024 eliberată de Serviciul Relații Cu Publicul din cadrul Ministerului Justiției prin care se certifică valabilitatea rezervării denumirii „Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Țara Vrancei” până la data de 16.07.2024;
- în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (13) al Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare;
- văzând Raportul de avizare al comisiei pentru programe de dezvoltare economico –sociala, buget – finante, administrarea domeniului public si privat al comunei, agricultură, gospodărie comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ precum și al comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor constituite prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Tulnici nr. 52 din 29 octombrie 2020.
- în temeiul dispoziţiilor art. 89, alin. (1)-(3), art. 90, art. 91, art. 92, art. 93, art. 123, alin. 1), art. 129, alin. 1), alin. (2) lit. „b” și lit. „d”, alin. (7) lit. „k”, alin. 14), art. 138, art. 139 alin. 1), art. 140, alin. 1), art. 196, alin. 1) lit. „a”, art. 197, alin. 1) alin. 2), alin. 4) şi ale art. 198 alin. 1) şi 2) din O.U.G. nr. 57/2019 – Codul Administrativ,
HOTĂRĂȘE:
Art. 1. Se aprobă participarea U.A.T. Tulnici, județul Vrancea, ca membru fondator al organizației non-guvernamentale „Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Țara Vrancei”, persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ și de utilitate publică.
Art. 2. Se aprobă proiectul de Statut al organizației non-guvernamentale „Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Țara Vrancei”, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 „Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Țara Vrancei” va avea sediul în România, județul Vrancea, comuna Năruja, str. Principală.
Art. 4 Se împuterniceşte Primarul U.A.T. Tulnici, domnul Boțu Aurel, să semneze Statutul organizației non-guvernamentale „Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Țara Vrancei”.
Art. 5 (1) Domnul Boțu Aurel, Primar al U.A.T. Tulnici este desemnat ca reprezentant al U.A.T. Tulnici în Adunarea Generală a Asociației precum și la ședința constitutivă având drepturi depline în desemnarea cenzorului/ cenzorilor precum și a persoanei împuternicite să îndeplinească procedurile prevăzute de lege pentru înregistrarea Asociaţiei la Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de pe lângă grefa Judecătoriei Focșani.
(2) Domnul Boțu Aurel, Primar al U.A.T. Tulnici este împuternicit să desemneze reprezentantul U.A.T. Tulnici în Consiliul Director al Asociației.
Art. 6. În temeiul art. 197 si art. 199 din Ordonanţa de urgenţă nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ, hotărârea va fi comunicată Instituţiei Prefectului – judeţul Vrancea pentru exercitarea controlului de legalitate, d.lui Boţu Aurel, Primarul comunei Tulnici, şi va fi adusă la cunoștinţă publică, conform prevederilor legale de către Secretarul General al U.A.T. Tulnici, judeţul Vrancea, prin afișarea la afișierul local și pe site-ul instituției www.primariatulnici.ro.