- analizând referatul întocmit de doamna Găină Valerica, dinsecretarul general al U.A.T Tulnici, înregistrat sub nr. 2980 din 21 mai 2024, însoţit de proiectul de hotărâre nr. 42 din 21 mai 2024, cu privire la aprobarea Regulamentului privind supravegherea prin mijloace video în comuna Tulnici, județul Vrancea, precum și de referatul de aprobare, nr. 2980 din 21 mai 2024, emis în acest sens de către dl. Boțu Aurel - primarul comunei Tulnici, județul Vrancea;
- urmare a avizului favorabil al comisiei pentru programe de dezvoltare economico – sociala, buget – finante, administrarea domeniului public si privat al comunei, agricultura, gospodărie comunală, protectia mediului, servicii și comerț, precum și a Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor – ambele constituite prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Tulnici nr. 52 din 29 octombrie 2020;
- având în vedere prevederile din Legea nr. 333 din 8 iulie 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- ținând cont de prevederile din Hotărârea Guvernului nr. 301 din 11 aprilie 2012 pentru aprobarea Normelor Metodologice a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- potrivit prevederilor din Regulamentul nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).
- conform prevederilor din Legea nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al parlamentului european şi al consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a directivei 95/46/CE (regulamentul general privind protecţia datelor).
- în baza prevederilor din Ordinul nr. 52 din 18 aprilie 2002 privind aprobarea Cerinţelor minime de securitate a prelucrărilor de date cu caracter personal;
- în conformitate cu Decizia ANSPDCP nr. 52 din 31 mai 2012 privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea mijloacelor de supraveghere video;
- examinând Instrucțiunile Autorității Europene de Protecție a Datelor Personale privind supravegherea video, publicate la data de 17 martie 2020, Bruxelles;
- văzând prevederile din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, coroborată cu OMAI nr. 60/2010, privind organizarea si executarea activităților de menținere a ordinii și siguranței publice republicate, cu modificările și completările ulterioare;
- luând act Ordonanța Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, republicată cu modificările și completările ulterioare;
- luând în considerare procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor înregistrat sub nr. 2856 din 16 mai 2024 privind executarea lucrărilor de construcții aferente investiției „Sistem se supraveghere video, în comuna Tulnici, județul Vrancea”, lucrări executate în cadrul Contractului de proiectare și execuție lucrări nr. 3764 din 26 iunie 2023, încheiat între Comuna Tulnici și S.C. Agress Service S.R.L.
- în temeiul dispoziţiilor art. 129, alin. 1), alin. 2) lit. „a-d”, alin. 4, lit. „d”, alin. 7) lit. „c” și lit. „k”, alin. 14), art. 138, art. 139 alin. 1), art. 140, alin. 1), art. 196, alin. 1) lit. „a”, art. 197, alin. 1) alin. 2), alin. 4) şi ale art. 198 alin. 1) şi 2) din O.U.G. nr. 57/2019 – Codul Administrativ,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Aprobarea Regulamentului privind supravegherea prin mijloace video în comuna Tulnici, județul Vrancea, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. În temeiul art. 197 si art. 199 din Ordonanţa de urgenţă nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ, hotărârea va fi comunicată Instituţiei Prefectului – judeţul Vrancea, d.lui Boţu Aurel, Primarul comunei Tulnici, şi va fi adusă la cunostinţă publică, conform prevederilor legale de către Secretarul General al U.A.T. Tulnici, judeţul Vrancea, prin afișarea la afișierul local și pe site-ul instituției www.primariatulnici.ro.