- având în vedere raportul de specialitate întocmit de domnul Danciu Ioan-Adrian, consilier Achiziţii Publice, în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Tulnici, județul Vrancea, înregistrat sub nr. 1823 din data 19 martie 2025, însoţit de proiectul de hotărâre nr. 26 din data de 19 martie 2025, cu privire la aprobarea depunerii cererii de finanţare prin Programul multiannual de construcții locuințe sociale/locuințe de necesitate derulat conform Legii NR. 114/1996, pentru obiectivul de investiții „Construire locuințe sociale și de necesitate, 24 UL în comuna Tulnici, judeţul Vrancea”, precum şi referatul de aprobare, nr. 1823 din 19 martie 2025, emis de primarul comunei Tulnici, în acest sens;
- văzând normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- ținând cont de prevederile art. 5 alin. (3), art. 20 alin. (1) lit„ i”, art. 34 alin. (2), art. 44 alin. (4) şi art. 45 din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- luând act de prevederile din Legea nr. 114/1996 – Legea locuinței, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
- analizând Raportul de avizare al comisiei pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget – finanțe, administrarea domeniului public și privat al comunei, agricultură, gospodărie comunală, protecția mediului, servicii și comerț cât și al comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, ambele constituite prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Tulnici nr. 66 din 21 octombrie 2024.
- în conformitate cu prevederile art. 7, alin. (6), art. 9, alin. (4), art. 10, alin. (4), lit. „a” din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice;
- potrivit prevederilor art. 221 alin. (1), lit. „e” din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- în temeiul dispoziţiilor art. 129, alin. 1), alin. 2) lit. „a”, lit. „b” şi lit. „c”, alin. 4, lit. „b” şi lit. „c”, alin. 7, lit. „i” şi lit. „m”, alin. 14), art. 138, art. 139 alin. 1), art. 140, alin. 1), art. 196, alin. 1) lit. „a”, art. 197, alin. 1) alin. 2), alin. 4) şi ale art. 198 alin. 1) şi 2) din O.U.G. nr. 57/2019 – Codul Administrativ,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă depunerea cererii de finanţare prin Programul multiannual de construcții locuințe sociale/locuințe de necesitate derulat conform Legii NR. 114/1996, pentru obiectivul de investiții „Construire locuințe sociale și de necesitate, 24 UL în comuna Tulnici, judeţul Vrancea”.
Art. 2. Se aprobă indicatorii tehnico-economici la faza S.F. pentru obiectivul de investiții „Construire locuințe sociale și de necesitate, 24 UL în comuna Tulnici, judeţul Vrancea”, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează:
a) Valoarea totală a investiţiei inclusiv T.V.A., este de: 17.513.237,72 lei din care C+M: 15.589.570,80 lei.
b) Valoarea eligibilă a proiectului (buget de stat) inclusiv T.V.A., este de 15.844.707,07 lei, finanţată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
c) Valoarea neeligibilă a proiectului (buget local) inclusiv T.V.A., este de 1.668.530,64 lei.
Art. 3. Se aprobă devizul general estimativ pentru obiectivul de investiții „Construire locuințe sociale și de necesitate, 24 UL în comuna Tulnici, judeţul Vrancea”, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. În temeiul art. 197 si art. 199 din Ordonanţa de urgenţă nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ, hotărârea va fi comunicată Instituţiei Prefectului – judeţul Vrancea, în vederea efectuării controlului de legalitate, d.lui Boţu Aurel, Primarul comunei Tulnici, Compartimentului Achiziții Publice – consilier Danciu Ioan-Adrian, doamnei Bulimej Lenuța – inspector la Compartimentul financiar contabil, impozite și taxe locale, şi va fi adusă la cunostinţă publică, conform prevederilor legale de către d.na. Găină Valerica - Secretarul General al U.A.T. Tulnici, judeţul Vrancea, prin afișarea la afișierul local și pe site-ul instituției www.primariatulnici.ro.