- analizând raportul de specialitate nr. 7010 din 15 decembrie 2021, întocmit de şeful Biroului economic şi administrativ din cadrul Primăriei comunei Tulnici, împreună cu proiectul de hotărâre nr. 107 din data de 15 decembrie 2021, privind aprobarea anulării creanţelor fiscale restante, mai mici de 40 lei, care se vor afla în sold, la data de 31 decembrie 2021, cât şi referatul de aprobare al Primarului comunei Tulnici;
- luând în considerare avizul favorabil al Comisiei pentru programe de dezvoltare economico–socială, buget–finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărie comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ;
- în conformitate cu prevederile art. 266 alin. (1), (5), (6) şi (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- în temeiul dispoziţiilor art. 129, alin. 1), alin. 2) lit. „a”, alin. 4, lit. “a”, alin. 14), art. 138, art. 139 alin. 1), art. 140, alin. 1), art. 196, alin. 1) lit. „a”, art. 197, alin. 1) alin. 2), alin. 4) şi ale art. 198 alin. 1) şi 2) din O.U.G. nr. 57/2019 – Codul Administrativ,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1: Se aprobă anularea creanţelor fiscale restante, care se vor afla în sold, la data de 31 decembrie 2021, mai mici de 40 lei, înregistrate în evidenţele fiscale ale Compartimentului contabilitate, impozite şi taxe locale, pentru contribuabilii persoane fizice şi juridice.
(2) Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitori.
Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul Comunei Tulnici, judeţul Vrancea prin aparatul de specialitate şi comunicate celor interesaţi de către secretarul General al U.A.T. Tulnici, judeţul Vrancea.