- analizând raportul de specialitate, întocmit de doamna Bulimej Lenuţa, şef birou Economic şi Administrativ din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Tulnici, înregistrat sub nr. 4243 din 18 iulie 2023, însoţit de proiectul de hotărâre nr. 67 din 18 iulie 2023 cu privire la rectificarea bugetului local al comunei Tulnici, judeţul Vrancea pe anul 2023, cât şi referatul de aprobare nr. 4243 din 18 iulie 2023, al Primarului comunei Tulnici, judeţul Vrancea, emis în acest sens;
- având avizul favorabil al comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico–sociala, buget–finante, administrarea domeniului public si privat al comunei, agricultura, gospodarie comunala, protectia mediului, servicii si comert;
- în conformitate cu prevederile art. 1, alin. (2) lit. „a”, art. 5, alin. (4) si a art. 19 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare;
- în temeiul dispoziţiilor art. 129, alin. 1), alin. 2) lit. „a”, alin. 4, lit. “a”, alin. 14), art. 138, art. 139 alin. 1), art. 140, alin. 1), art. 196, alin. 1) lit. „a”, art. 197, alin. 1) alin. 2), alin. 4) şi ale art. 198 alin. 1) şi 2) din O.U.G. nr. 57/2019 – Codul Administrativ,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Rectificarea bugetului local al comunei Tulnici, judeţul Vrancea pe anul 2023, astfel:
- La partea de venituri, bugetul local, se majorează cu suma de 20 mii lei, de la 17.751 mii lei, la 17.771 mii lei.
- Sursa de finanțare o reprezintă încasarea sumei de 20 mii lei, peste planul estimat prin bugetul inițial la unii indicatori, după cum urmează:
1.2.1. Impozit pe venituri din transferul proprietăților imobiliare (cod.03.18) - 14,50 mii lei;
1.2.2. Diverse venituri (cod.36.50) – 4,50 mii lei;
Art. 2 La partea de cheltuieli bugetul local, se majorează cu suma de 20 mii lei, de la 17.751 mii lei, la 17.771 mii lei, din care pentru secțiunea de funcționare se alocă 56 mii lei, iar pentru secțiunea de dezvoltare 41 mii lei.
2.1. Pe secțiunea de funcționare, suma de 87 mii lei s-a alocat la următoarele capitole de cheltuieli:
2.1.1. La capitolul 54 - Alte servicii publice generale (S.P.C.L.E.P.) - la titlul 20 - bunuri și servicii, planul s-a majorat cu 5 mii lei, de la 277 mii lei, la 282 mii lei, pentru acoperirea cheltuielilor privind acordul de cooperare încheiat cu Asociația comunelor pentru plata guardului pe trimestrul IV.
2.1.2. La capitol 61 - Ordine publică și siguranță națională - la titlul 20 - bunuri și servicii planul s-a majorat cu suma de 20 mii lei, de la 86 mii lei, la 106 mii lei, pentru acoperirea cheltuielilor privind acordul de cooperare încheiat cu Asociația comunelor pentru plata șoferului P.S.I.
2.1.3. La capitol 70 - Servicii și dezvoltare publică, la titlul 20 - bunuri și servicii planul s-a majorat cu suma de 20 mii lei, de la 555 mii lei, 575 mii lei, din care pentru carburanți buldoexcavator 5 mii lei, iar pentru montarea unor puncte de iluminat la punțile pietonale din satul Coza 15 mii lei.
2.1.4. La capitol 74 - Protecția mediului - la titlul 20 - bunuri și servicii se alocă suma de 11 mii lei, planul majorându-se de la 132 mii lei, la 143 mii lei,pentru acoperirea unor cheltuieli privind contribuia la Asociația Vrancea curată.
2.1.5. La capitol 70 - Servicii și dezvoltare publică, la titlul 20 - bunuri și servicii planul s-a majorat cu suma de 5 mii lei, de la 550 mii lei, 555 mii lei, pt. plata contribuției la Asociația Vranceaqua.
2.2. Pe secțiunea de dezvoltare creditele s-au diminuat cu suma 36 mii lei.
2.2.1. La capitolul 74 — Protecția mediului - la titlul 71 — active nefinanciare — a fost necesară prevederea sumei de 5 mii lei, pentru branșamentul electric la stația de epurare Tulnici, în vederea dării în folosință a acestui obiectiv.
2.2.2. La capitol 84 - Transporturi și comunicații - la titlul 71 - active nefinanciare - planul a fost diminuat cu suma de 41 mii lei, de la 3.770 mii lei, la 3.729 mii lei.
1) În cadrul acestui titlul s-au făcut virări de credite între obiectivele aflate în derulare, astfel:
a) De la obiectivul Modernizare drumuri de interes local, finanțat PNDL, pentru care creditele prevăzute pe acest an însumau 3.148 mii lei, s-au micșorat prevederile cu suma de 768 mii lei, actualizându-se la suma de 2.380 mii lei.
b) Din suma de 768 mii lei s-au alocat la pentru Podețul din beton de la Streiu încă 650 mii lei, pentru Podul din Fundul Cozii 77 mii lei, pentru statie de epurare Tulnici 5 mii lei, iar cu diferența de 36 mii lei, a fost diminuată secțiunea de dezvoltare, conform celor menționate anterior.
Art. 3. Anexa, face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Ĩn temeiul art. 197 si art. 199 din Ordonanţa de urgenţă nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ, prezenta hotărâre va fi comunicată Instituţiei Prefectului – judeţul Vrancea pentru exercitarea controlului de legalitate, domnului Boţu Aurel, Primarul comunei Tulnici, Șefului Biroului Economic și Administrativ, şi va fi adusă la cunostinţă publică, conform prevederilor legale de către Secretarul General al U.A.T. Tulnici, judeţul Vrancea, prin afișarea pe site-ul instituției www.primariatulnici.ro: Monitorul Oficial Local.