PROIECTUL DE HOTĂRÂRE NR. 27 din 23 martie 2026
privind aprobarea aderării U.A.T. Comuna Tănăsoaia la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „VRANCEAQUA”
Primarul comunei Tulnici, judeţul Vrancea,
- în conformitate cu prevederile din Hotărârea Consiliului Local Tulnici, nr. 9 din 12.02.2015 – privind aderarea U.A.T. comuna Tulnici, prin Consiliul Local al Comunei Tulnici la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „VRANCEAQUA";
- văzând adresa nr. 43/03.03.2026 a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „VRANCEAQUA”, solicită Consiliului Local Tulnici, emiterea unei hotărâri privind aprobarea aderării U.A.T. Comuna Tănăsoaia la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Vranceaqua”.
- ţinând cont de prevederile art. 3 din H.G. nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, cu modificările și completările ulterioare;
- în baza prevederilor Hotărârii Consiliului Local al U.A.T. Tănăsoaia nr. 25 din 01 iulie 2025 privind aderarea UAT comuna Tănăsoaia, prin Consiliul Local al Comunei Tănăsoaia la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „VRANCEAQUA”.
- urmare a prevederilor Hotărârii AGA a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „VRANCEAQUA” nr. 62 din 22 decembrie 2025 privind aprobarea transmiterii spre aprobare membrilor ADI "Vranceaqua" a cererii de aderare a UAT Tănăsoaia la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „VRANCEAQUA”.
- urmare a prevederilor art. 13 alin. (1) din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „VRANCEAQUA” conform căruia Adunarea Generală a Asociaţiei, are competența de a decide aderarea unui membru, după aprobarea acestei intenții in autoritățile deliberative ale membrilor Asociației.
- în temeiul dispoziţiilor art. 89 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4) si alin. (7), art. 129, alin. 1), alin. 2) lit. „a”, lit. „b” şi lit. „c”, alin. 6, lit. „c”, alin. 7, lit. „h”, lit. „m”, lit. „p” şi lit. „s”, alin. 14), art. 132, art. 133, alin (2) lit.a), ale art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 138, art. 139 alin. 1), art. 140, alin. 1), art. 196, alin. 1) lit. „a”, art. 197, alin. 1) alin. 2), alin. 4) şi ale art. 198 alin. 1) şi 2) din O.U.G. nr. 57/2019 – Codul Administrativ,
PROPUNE:
Art. 1. Aprobarea aderării U.A.T. Comuna Tănăsoaia la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „VRANCEAQUA”, conform Hotărârii AGA a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „VRANCEAQUA” nr. 62 din 22 decembrie 2025.
Art. 2. Prevederile prezentului proiect de hotărâre vor fi comunicate celor în drept și aduse la cunoștința publică prin grija Secretarului General al U.A.T. Tulnici, judeţul Vrancea.
INIȚIATOR PROIECT DE HOTĂRÂRE,
Primarul comunei Tulnici,
Boțu Aurel
L.S. |
? ____________
CONTRASEMNEAZĂ
Secretar General U.A.T. Tulnici,
Valerica Gǎinǎ
? ___________