- analizând raportul de specialitate întocmit de domnul Danciu Ioan-Adrian, înregistrat sub nr. 1571 din 16 martie 2021, însoţit de proiectul de hotărâre nr. 21 din 17 martie 2021 cu privire aprobarea indicatorilor tehnico-economici la faza P.T. şi Detalii Execuţie, pentru obiectivul de investitie “Modernizare Drumuri de Interes Local în comuna Tulnici, judeţul Vrancea”, precum refertaul de aprobare, nr. 1571 din 17 martie 2021, emis de primarul comunei Tulnici, în acest sens;
- urmare a avizului favorabil al comisiei pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget – finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărie comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ din cadrul Consiliului Local Tulnici nominalizată prin Hotărârea Consiliului Local Tulnici, nr. 44 din 26 octombrie 2020;
- ţinând cont de prevederile art. 20 alin. (1) lit. “i”, art. 44 alin. (4) şi art. 45 din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
- în conformitate cu prevederile art. 9, alin. (4), art. 10, alin. (4), lit. „a” din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul - cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice;
- în temeiul dispoziţiilor art. 129, alin. 1), alin. 2) lit. „a” şi „b”, alin. 7, lit. „i”, alin. 14), art. 138, art. 139 alin. 1), art. 140, alin. 1), art. 196, alin. 1) lit. „a”, art. 197, alin. 1) alin. 2), alin. 4) şi ale art. 198 alin. 1) şi 2) din O.U.G. nr. 57/2019 – Codul Administrativ,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Aprobă indicatorii tehnico-economici la faza P.T. şi Detalii Execuţie, pentru obiectivul de investitie “Modernizare Drumuri de Interes Local în comuna Tulnici, judeţul Vrancea”, după cum urmează:
- valoarea totala a investitiei, inclusiv TVA este 6.038.710,08 lei, din care C+M: 5.464.572,16 lei;
- Valoarea eligibila a proiectului (buget de stat) inclusiv T.V.A., este 5.440.233,56 lei, din care C+M: 4.962.699,60 lei;
Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul Comunei Tulnici, judeţul Vrancea prin aparatul de specialitate şi comunicate celor interesaţi de către secretarul Comunei Tulnici, judeţul Vrancea.
INIȚIATOR PROIECT:
Aurel BOȚU,
Primarul
AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI TULNICI,
Valerica GĂINĂ