ANEXA NR. 1 la proiectul de hotărâre nr. 64 din 22.07.2021

REGULAMENT

pentru stabilirea metodologiei de atribuire a terenurilor în baza Legii 15/2003, republicată, privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală

 

CAP. I      Consideratii generale

 

         Art. 1. Obiectul prezentului regulament il constituie stabilirea metodologiei cadru de repartizare si atribuire a terenurilor in baza Legii nr. 15/2003.

        Art. 2. La elaborarea prezentului regulament au fost respectate prevederile urmatoarelor acte normative:

  • Lega nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinte proprietate personala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
  • H.G nr. 896/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinte proprietate personala;
  • Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii,  republicata;
  • OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare;
  • Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil.

 

       Art. 3. In sensul prezentului regulament se definesc urmatorii termeni:

  • Situatia terenurilor disponibile – cuprinde suprafete de teren din intravilanul unitatii administrativ-teritoriale aflate in domeniul privat al comunei Tulnici, identificate prin numere cadastrale , carti funciare,  care, la propunerea Comisiei de analiza, prin hotarare a consiliului local sunt destinate in vederea atribuirii pentru construirea de locuinte in conditiile Legii nr. 15/2003, republicata;
  • Solicitant – persoana care a depus un dosar complet in vederea atribuirii unui teren in baza Legii nr. 15/2003, republicata;
  • Beneficiar – persoana eligibila careia i s-a atribuit prin Hotararea Cconsiliului Local al comunei Tulnici o suprafata de teren destinata construirii in conditiile Legii nr. 15/2003, republicata;
  • Consiliul Local al comunei Tulnici – organul abilitat potrivit Legii nr. 15/2003, republicata, sa analizeze dosarul fiecarui solicitant si sa hotarasca aprobarea cererii si atribuirea terenului sau, dupa caz, respingerea acesteia;
  • Comisie de analiza – comisie alcatuita din 3 membrii numita prin Dispozitia primarului comunei Tulnici;
  • Data preluarii terenului – data la care are loc predarea-primirea efectiva a terenului urmata de semnarea Procesului – verbal de predare-primire incheiat;
  • Data inceperii constructiei- data anuntata prin Procesul verbal de incepere a lucrarilor de constructie a locuintei ( nu va depasi 12 luni de la data preluarii terenului prin proces verbal de predare-primire);

 

CAP. II.  Constituirea fondului de terenuri disponibile in vederea aplicarii Legii nr. 15/2003, republicata

 

 Art. 4. In vederea spijinirii tinerilor pentru construirea unei locuinte proprietate personala, Consiliul Local al Comunei Tulnici, prin hotarare, atribuie cu titlu gratuit suprafetele de teren cuprinse in Situatia terenurilor disponibile aflate in domeniul privat al comunei, la propunerea Comisiei pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 15/2003, numita prin Dispozitia primarului.

 

 Art. 5. Situatia terenurilor disponibile se actualizeaza anual, prin Hotarare a Consiliului local, la propunerea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 15/2003.

 

       Art. 6. Situatia terenurilor disponibile pentru atribuire in folosinta gratuita in vederea construirii de locuinte de catre tineri in baza Legii nr. 15/2003 se analizeaza si se valideaza prin hotarare a consiliului local si se aduce la cunostinta publica prin afisare la sediul Consiliului Local al Comunei Tulnici si pe site-ul www.primariaTulnici.ro

 

          CAP. III Conditii de eligibilitate 

 

         Art. 7.  De prevederile art. 3 beneficiaza, o singura data, persoanele care indeplinesc conditiile de eligibilitate stabilite prin Legea nr. 15/2003 si prin prezentul Regulament.

 

        Art. 8. Atribuirea in folosinta gratuita a terenurilor destinate construirii se face prin hotararea Consiliului Local al Comunei Tulnici, in functie de criteriile prevazute la art. 3 alin. 1 din Legea nr. 15/2003,R, in functie de punctajul obtinut prin aplicarea criteriilor suplimentare stabilite de Consiliul Local al Comunei Tulnici, Anexa nr. 2 la  hotarare.

 

       Art. 9. Atribuirea in folosinta gratuita a terenului se face pe durata existentei locuintei proprietate personala,  prin hotarare a consiliului local.

 

      Art. 10. Dosarele privind solicitarile de terenuri se vor depune la sediul Primariei Comunei Tulnici , sat Tulnicijudetul Vrancea –Registratura.

 

      Art.11. Dosarul va contine obligatoriu urmatoarele documente:

  • a)   Cerere ( modelul prevazut in Anexa nr. 1 la Regulament);
  • b)  Copie de pe certificatul de nastere al solicitantului (sotului/sotiei/copiilor, daca este cazul);
  • c)    Copie de pe certificatul de casatorie, daca este cazul;
  • d)   Copie de pe actul de identitate al solicitantului ( sotului/sotiei/copiilor, daca este cazul);
  • e)    Declaratia solicitantului, pe propria raspundere, ca nu detine sau ca nu a detinut in proprietate o locuinta ori un teren destinat construirii unei locuinte atat in Comuna Tulnici cat si in alte localitati, data la momentul depunerii dosarului ( Anexa nr. 2 la Regulament);
  • f)     Declaratia sotului/sotiei, dupa caz, pe propria raspundere, ca nu detine sau ca nu a detinut in proprietate o locuinta ori un teren destinat construirii unei locuinte atat in Comuna Tulnici cat si in alte localitati, data la momentul depunerii dosarului ( Anexa nr. 2 la Regulament);
  • g)   Declaratia parintilor, pe propria raspundere, ca nu detin sau ca nu au detinut in proprietate, in ultimii 10 ani,  un teren in suprafata mai mare de 500 m in mediul urban si 5.000 m2 in mediul rural, indiferent de localitatea in care este situat terenul; 
  • h)   Acte de studii ale solicitantului;
  • i)      Certificat de incadrare in grad de handicap ( unde este cazul);
  • j)     Certificatul fiscal ca nu figureaza in evidente cu datorii.

 

        Art. 12. In conditiile prezentului Regulament, sunt considerate eligibile solicitarile persoanelor (casatorite sau necasatorite) care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

 

  1. Solicitantul sa aiba o singura cerere depusa, in nume propriu sau cu sotia;
  2. Solicitantul sa aiba varsta cuprinsa intre 18 ani (impliniti) si 35 ani ( neimpliniti)  la data   depunerii cererii;
  3. Solicitantul sa aiba cetatenie romana si domiciliul in comuna Tulnici;
  4. Solicitantul sa nu detina sau sa nu fi detinut in proprietate, singur sau impreuna cu sotul/sotia,  o lucuinta sau un teren destinat construirii unei locuinte;
  5. Parintii solicitantului sa nu detina sau sa nu fi detinut in proprietate, in ultimii 10 ani,  un teren in suprafata mai mare de 500 m in mediul urban si 5.000 m2 in mediul rural, indiferent de localitatea in care este situat terenul;
  6. Certificatul fiscal ca nu figureaza in evidente cu datorii.

 

        Art. 13. (1) Preluarea cererilor pentru atribuirea de terenuri in conditiile Legii nr. 15/2003, R, nu este conditionata de existenta sau inexistenta terenurilor disponibile. 

 

            (2) Cererile se inregistreaza si se centralizeaza la secretarul Comisiei de aplicare a Leegii nr. 15/2003.

 

      Art. 14. Solicitarile impreuna cu toate documentele depuse la dosar se prezinta Comisiei de aplicare a Legii nr. 15/2003, de catre secretarul acesteia, in vederea formularii propunerii motivate de admitere sau respingere prin hotarare a consiliului local. 

 

CAP. IV. Atributiile Comisiei de aplicare a prevederilor

Legii nr. 15/2003

 

       Art. 15. Comisia de aplicare a prevederilor Legii nr. 15/2003, denumita in continuare  Comisie, este constituita prin dispozitia primarului si este formata din 3 membrii, consilieri locali, functionari publici si personal contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului.

 

       Art. 16. Comisia stabileste data sesiunilor de analiza a dosarelor  depuse de solicitanti, avand urmatoarele atributii:

 

  1. Analizeaza lista terenurilor disponibile si propune alocarea unor suprafete noi aflate in inventarul comunei, in vederea actualizarii situatiei terenurilor disponibile pentru aplicarea Legii nr. 15/2003 prin hotarare de consiliu privind aprobarea destinatiei de terenuri disponibile spre a fi atribuite conform Legii nr. 15/2003;
  2. Verifica documentatia tehnica pusa la dispozitie de Compartimentul Cadastru pentru realizarea parcelarii terenurilor in vederea constituirii de noi loturi cu destinatia de „loc de casa”;
  3. Monitorizeaza modul de executare a hotararilor de atribuire;
  4. Analizeaza solicitarile depuse la primaria comunei Tulnici, inregistrate in evidentele comisiei, in vederea formularii propunerii de admitere sau respingere , sub forma unui raport de specialitate, care va face obiectul unui proiect de hotarare, supus aprobarii Consiliului Local al Comunei Tulnici;
  5. Analizeaza sesizarile beneficiarilor de parcele privind conditiile si factorii care blocheaza posibilitatea realizarii investitiilor si propune solutii pentru rezolvarea situatiilor create;
  6. Someaza beneficiarii terenurilor, prin grija secretarului, pentru respectarea   obligatiilor stabilite prin hotararea de consiliu si asumate prin procesul-verbal de predare-primire a terenului;
  7. Analizeaza corespondenta avuta de proprietar  si beneficiar cu privire la modul de executie si respectare a obligatiilor insusite prin procesul-verbal de predare-primire a terenului.
  8. In cazul nerespectarii la termen a prevederilor hotararii de atribuire, propune consiliului local revocarea/incetarea dreptului de folosinta a terenului, rezilierea, si atribuirea terenului altui beneficiar din lista.

 

      Art. 17. Pentru fiecare sedinta se intocmeste un proces-verbal de sedinta, prin grija secretarului comisiei, prin care:

 

  1. Se valideaza ordinea de inregistrare a solicitarilor in baza de date;
  2. Valideaza/invalideaza cererile in baza criteeriilor d eligibilitate stabilite pri prezentul regulament;
  3. Comunica lista solicitarilor eligibile si neeligibile;
  4. Propune ordinea atribuirii parcelelor disponibile solicitantilor declarati eligibili in ordinea punctajului obtinut;
  5. Propuneri de completare a situatiei terenurilor disponibile , nou create sau reintrate in posesia comisiei ca urmare a nerespectarii prevederilor impuse prin H.C.L. de atribuire.

 

CAP. V. Procedura de atribuire a parcelelor

 

       Art. 18. In baza propunerii motivate (raport de specialitate ) semnat de mebrii comisiei de analiza (privind aprobarea sau respingerea   cererii de atribuire teeren in conditiile Legii nr. 15/2003), primarul comunei Tulnici, prin compartimentele de specialitate, intocmeste si inainteaza Consiliului Local al Comunei Tulnici un proiect de hotarare insotit de raportul de specialitate  cu propunerea de aprobare  sau respingere a cererii privind atribuirea de teren in folosinta gratuita pentru edificarea unei locuinte proprietate personala.

 

       Art. 19. Punerea in aplicare a hotararii de atribuire se face prin predarea-primirea amplasamentului, moment în care are loc transferul dreptului de folosinta si asumarea drepturilor si obligatiilor convenite de parti.

       

      Art. 20. La data stabilita, partile semnatare vor proceda la predarea-primirea amplasamentului, prin tarusarea parcelei si semnarea procesului-verbal de predare-primire (Anexa nr. 3 la Regulament).

 

      Art. 21. Punerea in aplicare a hotararii de respingere se face prin comunicarea hotararii cu confirmare de primire si va avea la baza neindeplinirea conditiilor prevazute de lege.

 

CAP. VI. Drepturile si obligatiile partilor pe durata folosinţei gratuite a terenului

 

      Art. 22.  Beneficiarul are următoarele drepturi:

 

a)- să folosească terenul preluat ca un adevărat proprietar; 

b)- să obţină Autorizaţia de construire; 

c)- să utilizeze terenul atribuit pentru realizarea unei locuinţe; 

d)- să ipotecheze locuinţa (condiţionat de obţinerea acordului prealabil al proprietarului); 

f)- să utilizeze locuinţa singur sau împreuna cu familia; 

g)- să anunţe proprietarul de fiecare dată când apar situaţii obiective care împiedică respectarea celor impuse de lege sau H.C.L. 

 

       Art. 23. Proprietarul are următoarele drepturi: 

 

a)- să verifice respectarea obligaţiilor asumate de beneficiar şi a stadiului de realizare a investiţiei; 

d)- să întreprindă toate măsurile care se impun, pentru realizarea de către beneficiar a împrejmuirii parcelei atribuite în termen de maxim trei luni de la data predării terenului; 

f)- să revoce atribuirea terenului, în cazul în care beneficiarul nu îndeplineşte obligaţiile ce îi revin; 

h)- să retragă parcela atribuită în cazul în care beneficiarul nu semnează procesul verbal de predare primire a terenului în termen de 30 zile de la data primirii invitaţiilor pentru semnarea documentelor. 

 

      Art. 24. Beneficiarul are următoarele obligaţii:

 

a)- să semneze procesul-verbal de predare-primire a amplasamentului în maxim 30 zile de la data comunicării invitaţiei. 

b)- să se prezinte la preluarea terenului, la data stabilită de Administratorul terenului şi să conserve tăruşii până la construirea gardului. 

c)- să semneze procesul verbal de predare primire a terenului. 

d)- să se îngrijească de întreţinerea şi amenajarea terenului preluat în folosinţă ca un adevărat proprietar; 

e)- să împrejmuiască parcela în termen de 3 luni de la data semnării Procesul Verbal de predare-primire a terenului. 

g)- să obţină Autorizaţia de construire pentru terenul atribuit şi să transmită Compartimentului urbanism ,dovada depunerii Procesului verbal de începere a lucrărilor în termen de max. un an de la preluarea terenului ;

i)- să execute pe cheltuială proprie toate lucrările necesare punerii în aplicare a Autorizaţiilor de construcţie legal emise. 

j)- să finalizeze lucrările de construcţie a locuinţei în condiţiile stabilite Autorizaţia de construcţie. 

k)- să nu închirieze terenul şi locuinţa altor persoane fizice sau juridice şi să nu utilizeze construcţia în alt scop decât cea de locuinţă pentru el şi familia sa. 

l)- beneficiarul nu poate ceda folosinta terenului, gratuit sau oneros unor terti.

m)- in cazul înstrăinării locuinţei realizate  pe   terenul deţinut în folosinţă   gratuită, beneficiarul are obligaţia să solicite acordul proprietarului terenului.  

n)- dreptul de folosinţă   gratuită  a  terenului   nu  se  transmite   noului  proprietar,  acesta   având  obligaţia  să reglementeze folosinţa terenului în conformitate cu prevederile legale în vigoare (prin concesionarea sau cumpărarea terenului, cu aprobarea Consiliului Local).

 

          Art. 25. Proprietarul are următoarele obligaţii:

 

a) - să transmita invitatia si să predea pe bază de proces verbal de predare - primire a parcelei atribuite prin Hotărîre a consiliului local.

 

CAP VI. Contraventii si sanctiuni


     Art. 26. Nerespectarea prevederilor prezentului regulament sau neindeplinirea obligatiilor stabilite prin aceste atrage dupa sine raspunderea materiala, contraventionala si penala, astfel:

 

  1. Neefectuarea lucrarilor de intretinere a vegetatiei si curateniei pe parcela atribuita, amenda contraventionala  de la 300 lei la 1000 lei;
  2. Ocuparea abuziva a parcelelor de teren destinate atribuirii, amenda contraventionala de la 300 la 1000 lei;
  3. Nerespectarea amplasamentului, a suprafetei atribuite prin procesul-verbal de predare-primire duce la revocarea hotararii de atribuire a terenului destinat construirii;
  4. Efectuarea de lucrari neautorizate pe parcela atribuita duce la aplicarea santiunilor prevazute de Legea nr. 50/1991;
  5. Neinceperea lucrarilor autorizate in termen de 1 an de la data atribuirii prin proces-verbal duce la retragerea dreptului de folosinta;

 

       Art. 27. Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se va face de persoane imputernicite din cadrul compartimentelor de specialitate ale autoritatilor publice locale.

 

CAP.VII. Reglementari fiscal

 

      Art. 28. Beneficiarii atribuirii in folosinta gratuita a parcelelor vor achita anual la Compartimentul impozite si taxe locale impozitul pe teren, calculat conform Hotararii Consiliului Local privind impozitele si taxele locale.

 

CAP. VIII. Metodologia de vanzare a terenurilor atribuite in temeiul Legii nr. 15/2003

 

       Art. 29. Consiliul Local al Comunei Tulnici, in temeiul art. 8 din Legea nr. 15/2003, la cererea benficiarilor, poate aproba vanzarea directa a terenurilor care au fost atribuite in folosinta gratuita pentru construirea unei locuinte proprietate personala, conform Legii nr. 15/2003,R; 

 

       Art. 30. Pretul de vanzare se stabileste prin expertiza tehnica intocmita de un expert evaluator autorizat si aprobata de consiliul local. 

 

       Art. 31. Vanzarea terenurilor atribuite in folosinta gratuita   in temeiul Legii nr. 15/2003 se va face numai catre proprietarii locuintelor care indeplinesc umaatoarele conditii:

  1. Au edificat constructii definitive cu destinatia de locuinta, respectand autorizatia de construire elibrata de Primaria comunei Tulnici, conform Legiinr. 50/1991, R;
  2. Locuinta a fost intabulata in cartea funciara;
  3. Locuinta a fost inregistrata cu rol fiscal;
  4. Solicitantul nu inregistreaza debite la bugetul local.

 

      Art. 32. Proprietarii locuintelor depun la registratura Primariei Tulnici o solicitare privind intentia de cumparare a acestor terenuri, insotita de urmatoarele documente:

 

  1. Copie a hotararii consiliului local prin care a fost atribuita in folosinta gratuita suprafata de teren, in baza Legii nr. 15/2003;
  2. Copie proces-verbal de predare-primire a suprafetei de teren;
  3. Documentatie cadastrala;
  4. Autorizatia de construire a locuintei si procesul-verbal de incheiere a lucrarilor;
  5. Certificat de atestare fiscala din care sa reiasa ca locuinta  a fost luata in evidenta la Compartimentul impozite si taxe locale;
  6. Extras CF din care sa rezulte inscrierea constructiei, nu mai vechi de 30 de zile;
  7. Copie acte de identitate sot/sotie, daca este cazul.

 

        Art. 33. Analizarea cererilor se face de catre Comisia de analiza.

 

       Art. 34. Solicitarile de cumparare vor fi dezbatute in cadrul sedintei Comisiei de analiza in termen de 30 de zile de la data depunerii, discutiile sunt consemnate intr-un proces-verbal.

 

       Art. 35. Comisia va intocmi un raport de analiza pentru fiecare solicitare in parte si va concluziona privind admiterea cererii de vanzare sau respingerea motivata a acesteia.

 

        Art. 36. Comisia va comunica solicitantului concluziile raportului de analiza, respectiv admiterea sau respingerea acesteia.

 

       Art. 37. Contractul de vanzare-cumparare se incheie in termen de 60 de zile de la data comunicarii hotararii privind aprobarea vanzarii , in forma autentificata la notarul public.

 

       Art. 38. Taxele de autentificare si intabulare vor fi suportate de catre solicitant.

 

      CAP.IX. Dispozitii finale

 

       Art. 39. Beneficiarii terenurilor atribuite conform Legii nr. 15/2003 se obliga ca intermen de 1 an de la data preluatii terenului sa inceapa lucrarile de construire a locuintei. In acest sens, se va depune la dosar copia formularului de incepere a lucrarilor depus la Inspectoratul de Stat in Constructii. 

 

       Art. 40. Este interzisa schimbarea destinatiei locuintei construita pe terenul atribuit conform Legii nr. 15/2003.

 

       Art. 41. Instrainarea sau schimbarea destinatiei de locuinta se poate face de catre bneficiar numai cu acordul Consiliului Local Tulnici.

 

       Art. 42. Beneficiarilor terenurilor atribuite conform Legii nr. 15/2003 li se retrage dreptul de folosinta gratuita ca urmare a nefinalizarii constructiilor in termen de 3 ani de la data semnarii procesului verbal de predare-primire a terenului.

 

       Art. 43. Incalcarea prevederilor art. 3  din Legea nr. 15/2003, R, de catre solicitant, prin declararea in fals ca nu detin sau nu au detinut in proprietate o locuinta sau un teren destinat construirii de locuinte se pedepseste conform Codului Penal. 

 

 

 

 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

         Consilier local,

          Marian MITICĂ

  ?  ____________                                                              

            

 

 

                                                     CONTRASEMNEAZĂ

                                      sECRETARUL GENERAL u.a.t. tulnici ,

                                                                  Valerica Gǎinǎ 

  

                                          ?  ____________