Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile:
- art. 8 alin. 3) lit. d^2) , art. 10 alin. 5) și 51), art. 28 alin.1) și art. 43 alin. 8) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 12 alin.1) lit. e), art.19 din Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apa si de canalizare, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea Statutului cadru a Asociațiilor de dezvoltare intercomunitare cu obiect de activitate servicii de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 129 alin. (2) lit. d) si alin.7 lit. n) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările si completările ulterioare,
Luând în considerare prevederile:
- art. 8 alin. 4), art. 17 alin. 2) și alin. 27) art. 18 alin. 9), art. 27, art. 36 alin. 4) și art. 59 din Contractul de delegare a gestiunii serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare nr. 28/10.08.2009 cu modificările și completările ulterioare;
- art. 5 alin. 2) lit. b1), art. 17) alin. 2 lit. d) din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Aqua Neamț”,
Văzând conținutul:
- Adresei nr. 31/12.02.2025 a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „AQUA NEAMȚ” de solicitare a mandatelor speciale necesare aprobării documentațiilor înaintate de către Compania Județeană Apa Serv S.A., respectiv de aprobare a Actului Adițional nr. 17 de modificare a Contractului de Delegare a Gestiunii Serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare nr. 28/2009;
- Adresei nr. 642/15.01.2025 a Companiei Județene Apa Serv S.A. prin care solicită aprobarea planului anual de evoluție a tarifelor din cadrul Analizei Cost Beneficiu aferentă Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Județul Neamț în perioada 2021-2027;
- Adresei nr. 2346 din 06.02.2025 a Companiei Județene Apa Serv S.A. prin care ne solicită aprobarea tarifelor pentru serviciile conexe la apă și canalizare, în temeiul art. 16.1 din Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare nr. 28/2009;
Având in vedere referatul de aprobare nr. 730/12.02.2025 al primarului comunei Tupilați și raportul compartimentului de resort nr. 730/2025 pentru proiectul de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului Comunei Tupilați pentru a vota în Adunarea Generală a Asociației A.D.I. AQUA NEAMȚ;
In temeiul art. 139 si ale art. 196 alin.1 lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările si completările ulterioare,
ADOPTĂ PREZENTA HOTĂRÂRE:
Art. 1. Se acordă mandat special reprezentantului Comunei Tupilați să voteze în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Aqua Neamț”, în numele și pe seama Consiliului Local al Comunei Tupilați „PENTRU” aprobarea Planului anual de evoluție a tarifelor din cadrul Analizei Cost Beneficiu aferentă Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Județul Neamț în perioada 2021-2027, conform Anexei 1.
Art. 2. Se acordă mandat special reprezentantului Comunei Tupilați să voteze în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Aqua Neamț”, în numele și pe seama Consiliului Local al Comunei Tupilați „PENTRU” aprobarea tarifelor pentru serviciile conexe la apă și canalizare, în temeiul art. 16.1 din Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare nr. 28/2009, conform Anexei 2.
Art. 3. Se acordă mandat special reprezentantului Comunei Tupilați să voteze în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Aqua Neamț”, în numele și pe seama Consiliului Local al Comunei Tupilați „PENTRU” actualizarea Listei bunurilor de retur la 31.12.2024, parte integrantă a Contractului de Delegare a Gestiunii Serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare nr. 28/2009 , conform Anexei 3.
Art. 4. Se acordă mandat special reprezentantului Comunei Tupilați să voteze în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Aqua Neamț”, în numele și pe seama Consiliului Local al Comunei Tupilați „PENTRU” aprobarea modificării prin Actul Adițional nr. 17 a Contractului de Delegare a Gestiunii Serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare nr. 28/2009, conform art. 1, art. 2 și art. 3 din prezenta hotărâre, respectiv aprobarea Contractului de delegare a Gestiunii Serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare nr. 28/2009 actualizat cu modificările indicate mai sus.
Art. 5. Se aprobă semnarea, prin reprezentantul legal al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Aqua Neamț”, Președintele Asociației – dl. Harpa Daniel Vasilică, a Actului Adițional nr. 17 la Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare nr. 28/2009, respectiv semnarea Contractului de Delegare a Gestiunii Serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare nr. 28/2009, actualizat.
Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei și prefectului județului Neamț, precum si A.D.I. ”Aqua Neamț” și se aduce la cunoștință publică prin afișarea la sediul primăriei, precum și pe pagina de internet www.primaria-tupilati.ro .
* Refuzul de aprobare se va justifica în Nota de fundamentare anexată prezentei.
** Fiind vorba de un mandat special, rugăm ca votul să fie exprimat expres, în sensul:
- votării PENTRU ;
- votării ÎMPOTRIVĂ.