Având în vedere temeiurile legale, respectiv prevederile art. 355, 362, art. 363 și art 364 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
Văzând referatul de aprobare a inițiatorului, GHERGHEL Petru-primar, înregistrată la nr. 2588/2025 si Raportul compartimentului de resort din aparatul de specialitate al Primarului comunei Tupilați, înregistrat la nr. 2588/2025 ;
Luând act de:
- Raportul de evaluare nr. 48 din data de 25.04.2025, întocmit de Birou Expertize si Evaluări
Costin Ionuț din Iași, prin evaluatorul autorizat ANEVAR ing. Costin Ionuț, legitimația nr. 11760, având sediul in Iași, str. Roșiori nr. 2, județul Iași;
- Hotărârea Consiliului local Tupilați, nr. 19/2021, privind aprobarea Regulamentului privind procedura de vânzare a bunurilor imobile din domeniul privat al comunei Tupilați, județul Neamț, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului local Tupilați, nr. 30/2023 privind completarea listei bunurilor care aparțin domeniului privat al comunei Tupilați, județul Neamț;
În temeiul art. 129 alin. (2) lit. c), art. 139 alin. (2) si ale art. 196 alin. (1) lit. (a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
ADOPTĂ PREZENTA HOTĂRÂRE :
Art. 1 Se aprobă vânzarea prin licitație publică, in conditiile legii, a unui imobil teren arabil intravilan sat. Tupilati, aparţinând domeniului privat al comunei Tupilati, in suprafață de 1008 m.p., carte funciara nr. 52823, numar cadastral 52823/UAT Tupilați.
Art. 2 (1) Se aprobă studiul de oportunitate si necesitate privind vânzarea prin licitație publică a terenului identificat la art. 1, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.
(2) Caietul de sarcini constituie anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.
Art. 3 Se însușește Raportul de evaluare nr. 48 din data de 25.04.2025, întocmit de Birou Expertize si Evaluări Costin Ionuț din Iași, prin evaluatorul autorizat ANEVAR ing. Costin Ionuț, legitimația nr. 11760, având sediul in Iași, str. Roșiori nr. 2, judetul Iași, conform anexei nr. 3
Art. 4 (1) Se aprobă suma de 27.200 lei ca preț de pornire a licitației publice pentru terenul in suprafață de 1008 m.p., carte funciara nr. 52823, număr cadastral 52823/UAT Tupilați.
(2) Taxa de participare la licitație și achiziționare a caietului de sarcini este de 200 lei si va fi inclusă in anunțul privind organizarea licitației.
(3) Garanția de participare este în cuantum de 10% din prețul de pornire al licitației, este valabilă pentru o singură licitație și se va constitui in forma prevăzută in cadrul caietului de sarcini.
(4) Prețul de adjudecare al bunului imobil se achită integral, până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare; câștigătorul licitației este obligat să semneze contractul de vânzare-cumpărare, în forma autentică, în termen de maximum 30 zile de la data adjudecării licitației;
(5) Cumpărătorul are obligația de a suporta cheltuielile ocazionate cu perfectarea contractului de vânzare precum si pentru evidențierea și transcrierea dreptului de proprietate în CF.
Art. 5 ((1) Comisia de licitație se constituite prin Dispoziția primarului comunei Tupilați.
(2) Se desemnează din partea Consiliului Local Tupilați ca membrii în comisia de licitație, următorii consilieri locali:
a) Doboș Petrea - membru titular, avand ca supleant pe Tuvichi Vasile;
b) Avădănii Gabriel - membru titular, avand ca supleant pe Mihalcuț Florin-Cezar.
Art. 6 Primarul comunei Tupilați, domnul Gherghel Petru va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri si se împuternicește să reprezinte Comuna Tupilați la Biroul notarului public în vederea semnării contractului de vânzare a bunului prevăzut la art. 1 al prezentei hotărâri.
Art. 7 Anexele nr. 1, 2 si 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 8 Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoștință publică și comunicată primarului comunei Tupilați și Instituției Prefectului județului Neamț, prin grija secretarului general al comunei.