Art.1. Se aprobă Regulamentul de Organizare și Funcționare al serviciului social „Centrul de zi pentru copiii din orașul Turceni, județul Gorj”, cod serviciu social 8891 CZ-C, situat în Turceni, str. Sfântul Nicolae nr. 181, județul Gorj, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Serviciile sociale furnizate în cadrul centrului de zi sunt destinate copiilor școlari și preșcolari cu vârsta de peste 3 ani care au în mod obligatoriu domiciliul sau reședința pe raza orașului Turceni și se acordă în regim de gratuitate totală, finanțarea fiind asigurată din bugetul local al orașului Turceni, conform regulilor stabilite în regulament.
Art.3. Cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, își încetează aplicabilitatea Hotărârea Consiliului Local Turceni nr. 6/25.01.2023 privind înființarea ,,Centrului de zi pentru copiii din orașul Turceni, județul Gorj” în cadrul Direcției Asistență Socială din subordinea Consiliului Local Turceni, precum și aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului social înființat, precum și orice alte dispoziții contrare.
Art.4. Primarul orașului Turceni, prin Direcția Asistență Socială și compartimentele de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.