Art.1. Se aprobă ”Programul lucrărilor de explorare pentru apă geotermală – perimetrul Turceni, județul Gorj”, documentație tehnică necesară obținerii licenței de dare în administrare a lucrărilor miniere de explorare pentru apa geotermală, conform Anexei nr.1 la prezenta hotărîre, parte integrantă din aceasta.
Art.2. Se aprobă ” Proiectul tehnic pentru refacerea mediului afectat de lucrările de explorare din perimetrul Turceni, județul Gorj”, documentație tehnică necesară obținerii licenței de dare în administrare a lucrărilor miniere de explorare pentru apa geotermală, conform Anexei nr.2 la prezenta hotărîre, parte integrantă din aceasta.
Art.3. Se aprobă bugetul total estimat al programului de explorare geotermală în Perimetrul Turceni, județul Gorj, în valoare de 164.335.909 lei (echivalent 32.255.380 euro), defalcat pe ani contractuali conform Programului lucrărilor de explorare pentru apă geotermală – Perimetrul Turceni, județul Gorj, cu următorii indicatori tehnico-economici:
- Anul I contractual: 82.218 lei – documentare lucrări anterioare (20 ore), elaborare documentații avize/autorizații (36.300 lei), întocmire documentații geologice (100 ore), lucrări de ecologizare (4.778,29 lei);
- Anul II contractual: 8.968.942 lei – întocmire proiect de execuție foraj F2 Turceni (120 ore / 29.040 lei), lucrări topografice (50 ore / 12.100 lei), elaborare documentații avize/autorizații (24.200 lei), lucrări de suprafață și mobilizare instalație foraj (2 op. / 3.853.850 lei), săpare foraj F2 Turceni pe interval 0–160 m, tubare și cimentare coloane (160 m / 5.017.531 lei), întocmire documentații geologice (100 ore / 24.200 lei), lucrări de ecologizare (8.021,09 lei);
- Anul III contractual: 137.719.609 lei – săpare foraj F2 Turceni pe interval 160–4.550 m, tubare și cimentare coloane, transport și dispozare detritus și fluid foraj, investigații geofizice, monitorizare parametrii de foraj cu cabină Data Logging (4.390 m / 137.668.512 lei), elaborare documentații avize/autorizații (24.200 lei), întocmire documentații geologice (100 ore / 24.200 lei), lucrări de ecologizare (2.697,09 lei);
- Anul IV contractual: 14.597.899 lei – săpare foraj F2 Turceni pe interval 4.550–5.000 m (450 m / 14.111.807 lei), elaborare documentații avize/autorizații (24.200 lei), operații de stimulare a afluxului de apă și probe de producție (140 ore / 338.800 lei), montare conductă provizorie de deversare în emisar (1 buc. / 7.260 lei), testarea hidrodinamică a sondei F2 Turceni (72 ore / 87.120 lei), exploatare experimentală cu diferite debite și monitorizare zilnică (4 luni / 94.380 lei), recoltare probe de apă și efectuare analize fizico-chimice, microbiologice, radioactivitate, gaze, depuneri (3+1+1+1+1 buc.), construire cabină și împrejmuire sondă (1 op. / 7.260 lei), proiectare și montare degazor la sondă (1 buc. / 60.500 lei), întocmire documentații geologice (100 ore / 24.200 lei), lucrări de ecologizare (4.512,09 lei);
- Anul V contractual: 2.967.241 lei – demobilizare instalație foraj și redare teren (2 op. / 2.698.300 lei), întocmire documentații geologice, rapoarte finale și proiecte tehnice de refacere a mediului (150 ore / 36.300 lei), lucrări de ecologizare (10.000,65 lei), elaborare documentații avize/autorizații (24.200 lei);
Art.4. Se aprobă bugetul lucrărilor de refacere a mediului, în valoare totală de 30.009,21 lei (5.890,05 euro), conform Devizului General anexat ”Proiectului tehnic pentru refacerea mediului afectat de lucrările de explorare din perimetrul Turceni, județul Gorj”, eșalonat pe ani contractuali.
Art.5. Finanțarea bugetului aprobat se va asigura integral din fonduri europene nerambursabile (Programul Tranziție Justă – PTJ/JTF și schema de ajutor de stat din Fondul pentru Modernizare – FM), fără impact asupra bugetului local al orașului Turceni.
Art.6. Bugetul aprobat poate fi actualizat anual prin hotărâre a Consiliului Local, în funcție de evoluția lucrărilor de explorare și a condițiilor de finanțare, cu avizul prealabil al A.N.R.M.P.S.G., conform Legii minelor nr. 85/2003.
Art.7. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul oraşului Turceni şi compartimentele de resort din aparatul de specialitate al Primarului.