al proiectului de hotărâre privind aprobarea grilelor de salarizare pentru personalul
care deserveşte activitatea sportivă din cadrul Clubului Sportiv Orășenesc Turceni
Potrivit prevederilor art.129 alin.2 litera d coroborat cu prevederile alin. 7 litera f din OUG nr.53/2019 privind Codul administrativ, consiliul local asigură, potrivit competentelor sale și în condițile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind….sportul, iar Primarul ia măsuri pentru organizarea executării și executarea în concret a activităților din domeniile acestora.
Înființarea și funcționarea cluburilor sportive este reglementată prin acte normative. Astfel, Legea nr.69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, prevede necesitatea și modul de implicare a autorității publice locale în dezvoltarea generală a activității sportive, și în special a sportului de performanță, prin prisma interesului public local și național.
Conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, autorităţile administraţiei publice (......) au obligaţia să sprijine sportul pentru toţi şi sportul de performanţă şi să asigure condiţiile organizatorice şi materiale de practicare a educaţiei fizice şi sportului în comunităţile locale.
În conformitate cu prevederile art. 181 din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului”Prin hotărâre a autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale se pot aloca sume din bugetul local pentru finanţarea activităţii sportive a structurilor sportive care au calitatea de ordonator de credite aflate în subordinea acestora.
(2) Prin hotărâre a autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale se pot aloca sume din bugetul local pentru:
a) finanţarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept public înfiinţate pe raza unităţii administrativ-teritoriale;..............................................
.... f) premierea, în condiţiile legii, a performanţelor deosebite obţinute la competiţiile sportive interne şi internaţionale oficiale;
g) finanţarea programelor sportive ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ, înfiinţate pe raza autorităţii administrativ-teritoriale, derulate prin asociaţiile sportive şcolare şi universitare;
h) finanţarea programelor sportive derulate de Federaţia Sportului Şcolar şi Federaţia Sportului Universitar pe raza unităţii administrativ-teritoriale.
(3) Autorităţile administraţiei publice locale pot aloca sume pentru finanţarea infrastructurii şi activităţii sportive, potrivit alin. (1) şi (2), din bugetul aprobat......”
Conform prevederile art.XXVIII din Legea nr.296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, cheltuielile cu activităţile sportive realizate de autorităţile publice locale trebuie să aibă bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate prin hotărâre de către autorităţile publice locale, precum şi grilele de salarizare pentru întreg personalul care deserveşte activitatea sportivă, cuantumul onorariilor/remuneraţiilor finanţate din fonduri publice, stabilite prin contractele de activitate sportivă încheiate, neputând depăşi nivelul a două indemnizaţii brute stabilite, potrivit legii, pentru funcţia de preşedinte al consiliului judeţean.
Avand in vedere cele menționate anterior și Adresa nr.8014/16.06.2026 a Clubului Sportiv Orășenesc Turceni, initiez si propun spre aprobare proiectul de hotarare in aceasta forma.
Primar,
Constantin Popescu