România

România

Județul Gorj

Orașul Turceni

Orașul Turceni

Raport de specialitate

la proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea HCL nr.72/15.05.2026 privind aprobarea documentațiilor tehnice necesare obținerii licenței de dare în administrare a lucrărilor miniere de explorare pentru apa geotermală și a bugetului estimat al lucrărilor de explorare geotermală și al lucrărilor de refacere a mediului în Perimetrul Turceni, Județul Gorj

 

 

      Prin HCL nr.72/15.05.2026 au fost aprobate documentațiile tehnice necesare obținerii licenței de dare în administrare a lucrărilor miniere de explorare pentru apa geotermală și bugetul estimat al lucrărilor de explorare geotermală și al lucrărilor de refacere a mediului în Perimetrul Turceni, Județul Gorj.

      Articolul 5 din hotărârea menționată prevede că „finanțarea bugetului aprobat se va asigura integral din fonduri europene nerambursabile (Programul Tranziție Justă – PTJ/JTF și schema de ajutor de stat din Fondul pentru Modernizare – FM), fără impact asupra bugetului local al orașului Turceni”.

      Această formulare imperativă nu corespunde situației de fapt și nu permite angajarea din bugetul local a sumelor aferente Anului I contractual, deși obligațiile ce decurg din licență sunt exigibile independent de momentul contractării finanțării europene, iar titularul are obligația de a face dovada asigurării surselor de finanțare la data solicitării licenței. 

      Prin urmare se impune modificarea art. 5 din H.C.L. nr. 72/15.05.2026, în sensul eliminării caracterului exclusiv al finanțării din fonduri europene și al prevederii posibilității finanțării din fonduri europene nerambursabile și/sau din bugetul local, în funcție de sursele efectiv disponibile pentru fiecare an contractual.

      Având în vedere că bugetul total estimat al programului de explorare a fost aprobat prin art. 3 din H.C.L. nr. 72/15.05.2026, iar sumele se angajează anual, soluția legislativă adecvată, conform normelor de tehnică legislativă, este aceea de modificare și completare a hotărârii menționate, respectiv modificarea art. 5 privind sursele de finanțare și introducerea unui articol nou, art. 5^1, prin care se aprobă cuprinderea în bugetul de venituri și cheltuieli al Orașului Turceni pe anul 2026 a sumei aferente Anului I contractual, urmând ca sumele aferente anilor contractuali II–V să fie aprobate prin hotărâri distincte de completare.

      Având în vedere proiectul de hotărâre inițiat de primarul orașului Turceni, cu privire la modificarea și completarea HCL nr.72/15.05.2026 privind aprobarea documentațiilor tehnice necesare obținerii licenței de dare în administrare a lucrărilor miniere de explorare pentru apa geotermală și a bugetului estimat al lucrărilor de explorare geotermală și al lucrărilor de refacere a mediului în Perimetrul Turceni, Județul Gorj și ținând cont de prevederile legislației în vigoare, consider că îndeplinește condițiile pentru aprobarea lui de către Consiliul Local Turceni.

 

 

Compartiment juridic,

Marinescu- Nălucă Adina-Ramona