al proiectului de hotărâre privind prelungirea mandatelor administratorilor provizorii ai SC TURCENISAL SRL
Conform prevederilor O.U.G. nr. 57 / 2019 privind Codul administrativ, printre atributiile Consiliului local, de o importanta deosebita este si aceea că, autoritatea publica locala poate hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, la înfiinţarea, funcţionarea şi dezvoltarea unor organisme prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, în condiţiile legii.
Societatea Comerciala TURCENISAL S.R.L, este o societate cu asociat unic Orasul Turceni, prin Consiliul local Turceni, judetul Gorj.
Potrivit art. 29^4 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice: ’’În cazul întreprinderilor publice aflate în subordinea unităţilor administrativ-teritoriale, administratorii provizorii se numesc de către autoritatea publică tutelară competentă, potrivit dispoziţiilor art. 29^1 alin. (1) - (3) privind durata mandatului provizoriu. AMEPIP supraveghează respectarea normelor legale privind numirea administratorilor provizorii. Documentaţia aferentă procedurii de selecţie se înaintează către AMEPIP în termen de cel mult 10 zile de la finalizarea procedurii, pentru ca aceasta să îşi poată îndeplini atribuţiile de supraveghere conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă’’.
Conform prevederilor art. 29^1 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice: ”(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), durata mandatului administratorului provizoriu este de maximum 5 luni, cu posibilitatea prelungirii, o singură dată, pentru încă 2 luni, pentru motive întemeiate. În cazul în care procedura de selecţie şi nominalizare a administratorilor permanenţi este finalizată înainte de expirarea perioadei pentru care a fost numit administratorul provizoriu, administratorul sau administratorii permanenţi sunt desemnaţi de îndată de către adunarea generală a acţionarilor, iar mandatul administratorilor provizorii încetează.”
De asemenea, potrivit prevederilor art. 29^1 alin.(6) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice: ”Fără a încălca prevederile alin. (4), depăşirea perioadei maxime de 12 luni de mandat provizoriu pentru o poziţie de administrator constituie contravenţie, dacă fapta nu constituie infracţiune, şi se sancţionează cu amendă pentru conducătorul autorităţilor publice tutelare, potrivit prevederilor art. 59^1 alin. (1). Mandatul administratorului provizoriu încetează de drept la împlinirea perioadei de 7 luni, dacă mandatul său provizoriu nu a fost prelungit conform prevederilor alin. (3), şi în orice caz la expirarea celor 12 luni pentru interimatul aceleiaşi poziţii. Autoritatea publică tutelară solicită adunării generale a acţionarilor să constate încetarea mandatului, în condiţiile legii.”
Prin HCL nr.76/15.05.2026 privind numirea administratorilor provizorii la SC TURCENISAL SRL au fost desemnați ca administratori provizorii domnul Pop - Manta Remus - Cătălin și doamna Pencu Iulia - Cristina, ambii desemnați pentru o perioadă de 5 luni, cu posibilitatea de prelungire a mandatelor cu încă 2 luni și domnul Ungureanu Nicolae, desemnat pentru o perioadă de 5 luni, fără posibilitatea de prelungire a mandatului deoarece anterior a deținut interimatul aceleiași poziții pentru o perioadă de 7 luni.
Conform Adresei nr.13124/09.10.2026 a SC TURCENISAL SRL, mandatul de administrator provizoriu al domnului Pop - Manta Remus - Cătălin și doamnei Pencu Iulia - Cristina încetează începând cu 15.10.2026, iar mandatul domnului Ungureanu Nicolae încetează de drept la expirarea celor 12 luni pentru interimatul aceleiaşi poziţii.
Având în vedere că nu a fost finalizată procedura de selecţie şi nominalizare a administratorilor permanenţi, pentru continuarea activității și funcționarea societății Turcenisal SRL este necesară prelungirea mandatului domnului Pop - Manta Remus - Cătălin și al doamnei Pencu Iulia - Cristina pentru încă 2 luni, iar pentru postul rămas vacant ca urmare a încetării de drept a mandatului domnului Ungureanu Nicolae este necesară aprobarea propunerii unui nou administrator provizoriu, respectiv desemnarea altei persoane de către autoritatea tutelară.
Pentru a se putea constata încetarea de drept a mandatului domnului Ungureanu Nicolae și a se încheia actul adițional la contractele de mandat ale administratorilor provizorii, este necesară mandatarea reprezentantului consiliului local în Adunarea Generală a Asociaților SC Turcenisal SRL să semneze toate documentele necesare.
Ca urmare a celor prezentate anterior, în vederea asigurării bunei funcționări a SC Turcenisal SRL, consider oportuna aprobarea proiectului de hotărâre în forma prezentată.
Primar,
Constantin Popescu