Nr. 11 / 25.01.2024
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind constituirea culoarului de frontieră şi fâşia de protecţie a frontierei de stat în comuna Ţuţora, judeţul Iaşi pentru anul 2024

Inițiator proiect

Cristinel ALBU

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Iași

Consiliul Local al comunei Țuțora

Comuna Țuțora

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 11 din 25.01.2024

privind constituirea culoarului de frontieră şi fâşia de protecţie a frontierei de stat în comuna Ţuţora, judeţul Iaşi pentru anul 2024

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

-prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 104/2001, privind  organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră a României, cu modificările şi completările ulterioare ;

  -prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 105/ 2001 , privind frontiera de stat a României , cu modificările şi completările ulterioare;

  -prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 16 din 3 martie 2010 privind unele măsuri de eficientizare a activităţii de întreţinere a culoarului de frontieră , fâşia de protecţie şi a semnelor de frontieră;

  -prevederilor Legii nr. 280 din 7 decembrie 2011 , privind modificările Legii nr. 265/2010 pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 104/ 2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române şi pentru abrogarea art. 4 alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 105 /2001 privind frontiera de stat a României , precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 104 /2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române şi a Ordonanţei de  urgenţă a Guvernului nr. 105 /2001 privind frontiera de stat a României ;

În baza Hotărârii nr. 1.207 din 14 octombrie 2003 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul protecţiei resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului în râul Prut şi în lacul de acumulare Stanca-Costeşti, semnat la Stanca la 1 august 2003;

În baza prevederilor art.5, alin.(1) din Legea nr.18/1991 privind fondul funciar si al Legii nr.1/2000, cu modificările și completările ulterioare;

În baza protocolului de predare-primire a fâșiiei de protecție și a semnelor de frontieră;

          -Ordonanţei de Guvern nr. 2 /2001, cu completările şi modificările ulterioare ;

Ținând cont de:

  1. proiectul de hotărâre cu nr.13 din 17.01.2024, proiect iniţiat de domnul Primar în temeiul dispozițiilor art.136, alin.(1) din OUG nr.57 din 2019 privind Codul Administrativ și referatului de aprobare al proiectului de hotărâre – ca instrument de prezentare și motivare întocmit de inițiatorul proiectului de hotărâre în temeiul art.136, alin.(8), lit.a) din OUG nr.57 din 2019 privind Codul Administrativ ;

Luând act de:

  1. prevederile art. 129, alin. (2), lit.d coroborate cu alin.(7), lit. s) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, republicat cu modificările și completările ulterioare; Hotărârea Consiliului local Țuțora nr. 4/28.01.2022 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si funcţionare al Consiliului local Țuțora;
  2. Avizul Comisia pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, precum şi de urbanism şi amenajarea teritoriului, înregistrat sub nr.____din 23.01.2024, aviz emis în temeiul prevederilor art.136, alin.(8), lit.c) și art.141, alin.(12) din OUG nr.57 din 2019 privind Codul Administrativ;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei țuțora

întrunit în a 35-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

         Art.1. (1)  Cu data emiterii prezentei hotărâri, pentru protecţia frontierei de stat şi a semnelor de frontieră, se constituie culoarul de frontieră şi fâşia de protecţie a frontierei de stat pentru anul 2024.

            (2) Activitatea  pentru constituirea şi întreţinerea culoarului de frontieră şi a fâşiei de protecţie servesc scopurilor apărării ordinii publice şi siguranţei naţionale.

            (3)  Se constituie culoarul de frontieră – fâşia de teren situată de o parte şi de alta a frontierei de stat, stabilită în baza acordurilor şi convenţiilor de frontieră încheiate de România cu organele Republicii Moldova în scopul evidenţieii, vizibilităţii şi protejării semnelor de frontieră .

          (4)  Fâşia de protecţie a frontierei de stat -  fâşia de teren constituită de-a lungul frontierei de stat în scopul protejării semnelor de frontieră şi asigurării controlului accesului în apropierea liniei de frontieră.

          (5) Fâşia de protecţie a frontierei de stat se stabileşte de la linia de frontieră către interior şi are o lăţime de 20 metri. La frontiera de apă sau în locurile din imediata apropiere a frontierei de stat în care terenurile sunt mlăştinoase, supuse erodărilor sau avalanşelor , fâşia de protecţie a frontierei de stat se constituie mai în adâncime.

          (6) Fâşia de protecţie a frontierei de stat se constituie şi se marchează prin grija structurilor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Române . Fâşia arată având în medie o lăţime de 6 – 8 m , este amenajată între S.F. 1082  -  S.F. 1093, de-a lungul malului râului Prut .

        Art.2. (1) Regimul juridic al frontierei de stat cuprinde totalitatea normelor prevăzute de legislaţia internă care privesc frontiera de stat şi desfăşurarea diferitelor activităţi în zona de frontieră.

          (2) Asigurarea respectării regimului juridic al frontierei de stat revine autorităţilor care au atribuţii privind controlul la trecerea frontierei de stat şi autorităţilor administraţiei publice locale.

       Art.3. (1) Culoarul de frontieră  şi fâşia de protecţie a frontierei de stat face parte din domeniul public al statului şi se administrează de către Ministerul Afacerilor Interne , prin Poliţia de Frontieră Română , în condiţiile stabilite prin Normele metotologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României , aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 455/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

        (2) Structurile teritoriale ale poliţiei de frontieră  asigură curăţarea şi întreţinerea culoarului de frontieră , întreţinerea şi repararea semnelor de frontieră, sau la nevoie înlocuirea acestora, aratul şi discuitul, conform prevederilor documentelor bilaterale încheiate cu statele vecine. Aceste activităţi se desfăsoară la termenele stabilite prin acordurile , convenţiile ori înţelegerile de frontieră încheiate cu statele vecine sau  ori de câte ori este nevoie.

        (3) În fâşia de protecţie a frontierei de stat , poliţiştii de frontieră au dreptul să instaleze mijloace de semnalare a trecerilor peste frontieră şi de supraveghere a liniei de frontieră. Dacă situaţia o impune, pentru termene limitate, până la dispariţia stării care determină necesitatea, în fâşia de protecţie a frontierei de stat se pot face şi alte lucrări necesare în vederea îndeplinirii atribuţiilor de către poliţiştii de frontieră.

         (4) Suprafeţele de teren cuprinse între fâşia de protecţie a frontierei de stat şi culoarul de frontieră sau malul apelor, după caz, se administrează de către persoanele fizice sau juridice cărora le aparţin, cu respectarea prevederilor Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105 /2001 privind frontiera de stat a României aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 455/2002 , cu modificările şi completările ulterioare.

         (5) Accesul persoanelor în fâşia de protecţie a frontierei de stat până la culoarul de frontieră sau malul apelor , după caz, este permis în baza documentelor de identitate ,cu aprobarea şefului formațiunii locale a Poliţiei de Frontieră.

         (6) Accesul persoanelor pentru efectuarea unor activităţi dincolo de fâșia de protecţie a frontierei de stat, în situaţia în care acesta se constituie mai în adâncime, precum şi în insulele şi ostroavele aparţinând statului român, situate în apele de frontieră, este permis numai prin locurile şi în condiţiile stabilite de şeful formaţiunii locale a Poliţiei de Frontieră.

        (7) Accesul persoanelor în fâşia de protecţie a frontierei de stat, este permis numai de la răsăritul soarelui şi până la apusul soarelui, numai prin porţile de acces stabilite de Consiliul local al comunei Ţuţora, de comun acord cu persoanele solicitante şi cu aprobarea şefului Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora.

 

              Se amenajează următoarele porţi de acces :

a.    pe  zona Priza Prut  -  la S.F. 1083 ;

                                        -  la S.F.   1085 aval 600 m, lângă gardul din partea stâgă a staţiei    de pompare Priza Prut;

                                        -  pe direcţia S.F.1086 , aval 300 metri ;

                                        -  pe direcţia S.F. 1087 , amonte 700 metri , la intrarea în Cotu lui  Timaru;

 

b.  pe zona loc. Ţuţora  

            -  la S.F. 1088 amonte  900 m. la grădina Nistor Costică;

           -   la S.F. 1088 amonte   800 m. la fermă;

           -   la S.F. 1088 amonte     50 m. la grădina Victor Petrescu;

           -   la S.F. 1088  aval    400m. la grădina  Pînzaru Ioan;

           -  la S.F. 1089 amonte      15m. la grădina Bohan Iulian;

 

c.     pe zona loc. Oprişeni  

            -  la S.F. 1090 amonte     900m. la grădina Vlad   

                         -  la S.F. 1090 aval          200 m.;            

            -    la S.F. 1092 aval          200 m.;

                        -   la S.F. 1093 amonte     300m. la grădina Micu Vasile 

         (8) Locurile stabilite pentru accesul în fâşia de protecţie a frontierei de stat, peste fâşia arată sau stratul de zăpadă de control, vor fi amenajate cu bariere de acces, prevăzute cu lacăt, mijloace pentru refacerea fâşiei arate şi panoul cu numele persoanei care răspunde de respectarea regulilor de trecere prin locul respectiv, stabilită de Consiliul local al comunei Ţuţora.

          Art.4. În zona de frontieră, pe adâncimea de 500 m de frontieră către interior, cu avizul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, se pot executa activităţi cum sunt: mineritul, exploatările de ţiţei, de gaze, de ape minerale, de ape termale, exploatările forestiere, balastiere sau de cariere, lucrările de îmbunătăţiri funciare şi irigaţii, îndiguirile, lucrările ori construcţiile pe cursurile de apă, lucrările de asigurare a condiţiilor de navigaţie, construcţiile şi amenajările turistice, de agrement sau de altă natură, cercetările şi prospectările geologice.

          Art.5. Pescuitul industrial şi sportiv în apele de frontieră, apele maritime interioare şi în marea teritorială se efectuează în condiţiile legii, în locurile şi sectoarele stabilite de autorităţile competente, cu avizul prealabil al şefului Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi .

          Zone de pescuit sportiv :

a)    S.F. 1083 - S.F. 1085, accesul pe poarta acces  SF  1083 şi SF 1085; 

b)    S.F. 1086 – S.F.1088, accesul pe poarta acces pe direcţia S.F. 1087 la intrarea în nisipărie şi S.F. 1088 amonte 50 m, la grădina Victor Petrescu;

c)    S.F. 1090 – S.F. 1093, accesul pe poarta acces SF 1090 şi SF 1092 .

         Zone pentru adăpatul animalelor:

a)    S.F.   1085  ;

b)   S.F.  1088 ;

c)    S.F.   1090 ;

    

         Aprovizionarea cu apă se va efectua :

a)      la S.F. 1085 aval 600 m, lângă gardul din partea stângă a staţiei de pompe Priza Prut ;

b)     la S.F. 1087 ;

c)      la S.F. 1088  ;

d)     la S.F. 1090  ;   

   Persoanele fizice vor avea asupra lor :

                -  documentele de identitate ;

                 -  aprobarea şefului Sectorului Poliţiei de Frontieră arondat UAT Țuțora .      

   Persoanele juridice vor prezenta prin reprezentantul lor în teren următoarele acte :

        - avizul de activitate, eliberat de către şeful Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, cu aprobarea şefului Sectorului Poliţiei de Frontiră arondat UAT Țuțora pentru acces în zona avizată ;

        - exemplarul nr.2 al tabelului nominal cu personalul admis pentru efectuarea lucrărilor, emis de Administraţia publică locală şi aprobat de şeful Sectorului Poliţiei de Frontieră arondat UAT Țuțora .

        - instructajul efectuat de către reprezentantul  Sectorului Poliţiei de Frontieră arondat UAT Țuțora cu personalul admis pentru efectuarea lucrărilor, privind respectarea regimului juridic al frontierei de stat.

       Exemplarul nr.1 emis de Administraţia publică locală va fi predat la şeful Sectorului Poliţiei de Frontieră arondat UAT Țuțora.

 

        Art.6. (1) Bărcile şi ambarcaţiunile vor fi înregistrate la Consiliul Local al comunei Ţuţora, locurile  de acostare se stabilesc în următoarele locuri :

-        S.F.  1085 Priza Prut ;

-        S.F.  1093 .         

               (2) Paza bărcillor va fi asigurată de către o persoană stabilită de Consiliul Local Ţuţora, care va lua măsuri de prevenire a folosirii acestora pentru trecerile ilegale a frontierei de stat sau la practicarea contrabandei şi a altor activităţi ce contravin legislaţiei în vigoare .

      

           Art. 7. (1) Vânătoarea de-a lungul frontierei de stat pe adâncimea de 500 metri de la fâşia de protecţie a frontierei de stat către interior, pentru frontiera de uscat şi de la limita terenului inundabil pentru frontiera de apă este interzisă.

                   (2) Vânătoarea organizată a animalelor de pradă, pe adâncimea prevăzută la alin.(1), este admisă numai ziua şi numai de la digul naţional, 500 metri interior, pe baza hotărârii Consiliului Local şi cu avizul prealabil al şefului Sectorului de Frontieră arondat UAT Țuțora, în următoarele zone :

                  - de la digul naţional, 500 metri spre interior, pe direcţia S.F.1082 – 1084 ;

                  - de la digul naţional, 500 metri spre interior, pe direcţia S.F.1086, aval 200 metri – S.F. 1088, amonte 800 metri ;

                   - de la digul naţional, 500 metri spre interior, pe direcţia SF 1093, în afara vetrei satului .

      

        Art. 8. (1) Persoanele care se deplasează sau care desfăşoară diferite activităţi în apropierea frontierei de stat le este interzis :

-        accesul  în fâşia de protecţie de stat, fără documente de identitate şi fără aprobarea şefului Sectorului Poliţiei de Frontieră arondat UAT Țuțora 

-        accesul persoanelor în insulele şi ostroavelor de formaţiune nouă din apele de frontieră înainte de determinarea acestora ;

-        desfăşurarea activităţii prevăzute la art. 4, fără avizul şefului Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi ;

-        efectuarea pescuitului la râul Prut în alte locuri sau în alte sectoare decât cele stabilite de autorităţile competente ori fără avizul prealabil al şefului Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi ;

-        păstrarea bărcilor şi ambarcaţiunilor aflate pe râul Prut în alte locuri decât cele stabilite la punctul 6 ori neluarea de către cei care le deţin a măsurilor necesare pentru a preveni folosirea acestora la trecerea ilegală a frontierei de stat, la practicarea contrabandei sau la alte  activităţi ilicite 

-        desfăşurarea activităţilor de agrement şi sportive la râul Prut fără aprobarea Consiliului Local sau fără avizul şefului Sectorului Poliţiei de Frontieră arondat UAT Țuțora ;

-        păşunatul animalelor în timpul zilei în fâşia de protecţie a frontierei de stat ; păşunatul animalelor în timpul nopţii în alte locuri decât cele stabilite de Consiliul Local sau fără avizul şefului Sectorului Poliţiei de Frontieră arondat UAT Țuțora;

-        vânătoarea de-a lungul frontierei de stat, pe adâncimea de 500 metri de la fâşia de protecţie a frontierei de stat către interior, pentru frontiera de uscat şi de la limita terenului inundabil, pentru frontiera de apă; desfăşurarea vânătorii prevăzute la art. 8 alin. (2), fără avizul prealabil al șefului Sectorului Poliţiei de Frontieră arondat UAT Țuțora;

-        fixarea pe bandă magnetică, pe hârtie sau pe alt suport a imaginilor care redau porţiuni din teritoriul statelor vecine de persoanele care se deplasează ori care desfăşoară diferite activităţi în apropierea frontierei de stat , dacă acest lucru este prevăzut în acordurile  sau convenţiile privitoare la frontieră încheiate de România cu statele vecine ;

-        purtarea de convorbiri neautorizate peste linia de frontieră, dacă acest lucru este prevăzut în acordurile sau convenţiile privitoare la frontieră încheiate de România cu statele vecine;

-        comiterea sau proferarea, de persoanele care se deplasează ori desfăşoară activităţi în apropierea frontierei de stat, de fapte, gesturi sau expresii jignitoare la adresa statului vecin ori a cetăţenilor acestuia, dacă sunt prevăzute în acordurile privitoare la frontieră încheiate de România cu statele vecine.

   

       Art.9. În situaţiile deosebite, pe timpul unor acţiuni ale Poliţiei de Frontieră, temporar, accesul şi desfăşurarea unor activităţi în apropierea frontierei de stat se poate opri.Aceste măsuri se vor aduce la cunoştinţa Consiliului Local, populaţiei şi unităţilor economice şi sociale interesate, în timp util.

       Art.10. (1) Toate celelalte activităţi care nu sunt cuprinse în prezenta hotărâre se vor desfăşura în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 modificată şi aprobată prin Legea 243/2002, cu completările şi modificările ulterioare.

                     (2) Documentaţiile Consiliului Local pentru care s-au obţinut aprobările şi acordurile instituţiilor abilitate, emise după adoptarea prezentei hotărâri, cu privire la desfăşurarea unor activităţi la frontiera de stat vor face parte integrantă din prezenta horărâre.

                     (3) Încălcarea prevederilor prezentei hotărâri, se constată şi sancţiunile se aplică, după caz, de către ofiţerii şi agenţii Poliţiei de Frontieră, personalul Poliţiei Române sau de către împuterniciţii Consiliului Local, prin proces verbal de constatare a contravenţiei, împotriva căreia se poate face plâgere în termen de 15 zile de la comunicarea procesului verbal, la instituţia de care aparţine agentul constatator.

          Art.11. Prezenta hotărâre va intra în vigoare în termen de 5 zile de la data adoptării ei şi se va aduce la cunoştinţă persoanelor fizice şi juridice prin grija secretarului  general al comunei.

          Art.12. La intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă hotărârea adoptată anterior de Consiliul Local Ţuţora.


      Art.13. Secretarul general al comunei va înainta câte o copie a prezentei hotărâri 

Ø Prefecturii Judeţului Iaşi, pentru control şi legalitate.

Ø Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, Sectorului Poliţiei de Frontieră arondat UAT Țuțora.

Ø Un exemplar, se va face public, prin grija secretarului general al comunei Țuțora.


PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Constantin BÂNZARU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ȚUȚORA,

Ana-Maria IACOB

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 11 / 25.01.2024

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 11
4 Numărul voturilor „PENTRU” 11
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 11 / 25.01.2024

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 25.01.2024
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 07.02.2024
4 Comunicarea către prefectul județului 06.02.2024
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu