Consiliul local al comunei Ţuţora , întrunit în şedinţa ordinară din data de 22 decembrie 2024;
Analizând referatul doamnei POPESCU Emanuela, consilier achiziții publice în cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Țuțora, Județul Iași privind aprobarea programului anual de achiziţii publice pentru anul 2025, înregistrat sub nr.398 din 07.11.2024;
Dând citire proiectului de hotărâre cu nr.136 din 07.11.2024, proiect iniţiat de domnul Primar în temeiul dispozițiilor art.136, alin.(1) din OUG nr.57 din 2019 privind Codul Administrativ și referatului de aprobare al proiectului de hotărâre – ca instrument de prezentare și motivare întocmit de inițiatorul proiectului de hotărâre în temeiul art.138, alin.(8), lit.a) din OUG nr.57 din 2019 privind Codul Administrativ ;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de prevederile Legii nr 208/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice;
În baza art. 11 alin. (2) şi (3) art.12, alin.(1) și (2) din HOTĂRÂREA nr. 395 din 2 iunie 2016(*actualizată*) pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din <LLNK 12016 98 10 201 0 17>Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările și completările ulterioare; ORDIN nr. 281/2016 din 22 iunie 2016 privind stabilirea formularelor standard ale Programului anual al achiziţiilor publice şi Programului anual al achiziţiilor sectoriale;
Având în vedere prevederile art.129, alin.(2), lit. b), coroborat cu alin.(4), lit.e) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare ; prevederile Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Local Ţuţora, aprobat prin H.C.L. Ţuţora nr.132 din 17.11.2024;
Având în vedere Avizul Comisiei de specialitate a Consiliului local Ţuţora, respectiv Comisia pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanţe,administrarea domeniului public şi privat al comunei, servicii şi comerţ, gospodărie comunală şi protecţia mediului, Avizul Comisiei de specialitate pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, precum şi de urbanism şi amenajarea teritoriului și Avizul Comisiei de specialitate, respectiv Comisia pentru învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement, înregistrate sub nr.144,138,126 din 19.12.2024 avize emise în temeiul prevederilor art.136, alin.(8), lit.c) și art.141, alin.(12) din OUG nr.57 din 2019 privind Codul Administrativ;
Ținând seama de prevederile art. 43 , alin (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139, alin.(1), lit.a) și art.196, alin.(1), lit.a) din OUG 57/03.07.2019 privind Codul administrativ, publicat cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1.- Se aprobă Programul anual al achiziţiilor publice pentru anul 2025, conform anexei care face parte integrantă din prezenta Hotărâre.
Art.2.- Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul comunei Ţuţora, judeţul Iaşi, responsabilul cu achizițiile publice și Compartimentul financiar contabil din cadrul Primăriei Ţuţora.
Art.3.-Secretarul general al comunei Ţuţora , va comunica câte un exemplar din prezenta Hotărâre
- Primarului comunei Ţuţora
- Instituţiei Prefectului Iaşi, pentru control şi legalitate
- Responsabilului cu achizițiile publice din aparatul de specialitate al Primarului,
Compartimentului financiar- contabilitate;
Art.4. Hotărârea emisă de către Consiliul Local va fi adusă la cunoștința publică prin afișare la sediul Primăriei Comunei Țuțora și prin publicare pe site-ul instituției, comunatutora.ro.