Nr. 61 / 26.05.2025
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea valorii finale a obiectivului de investiții: „Lucrări de construire și realocare trotuare din pavele, amenajări căi de acces din beton la proprietățile de pe raza comunei Țuțora, jud. Iași”

Inițiator proiect

Cristinel ALBU

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Iași

Consiliul Local al comunei Țuțora

Comuna Țuțora

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 61 din 26.05.2025

privind aprobarea valorii finale a obiectivului de investiții: „Lucrări de construire și realocare trotuare din pavele, amenajări căi de acces din beton la proprietățile de pe raza comunei Țuțora, jud. Iași”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 120 și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată;
  2. art. 8 și 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3. art. 7 alin. (2) și art. 1166 și următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenții;
  4. art. 20 și 21 din Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006;
  5.  art.44 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările  și completările ulterioare;
  6. prevederile  art. 43, alin.(4) din Legea nr. 24/2000 privind  normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu  modificările   și  completările  ulterioare; 
  7. art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d), respectiv cele ale art. 139, alin. (3), lit. (e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare

Ținând cont de:

  1. contractul de proiectare și execuție lucrări nr. 6967 din 23.08.2024 încheiat cu prestatorul de servicii S.C. DEMO-IDIL CONSTRUCT SRL pentru care a fost încheiat procesul verbal de terminarea lucrărilor nr. 538 din 29.01.2025;
  2. contractul de prestări servicii specifice de expert cooptat pentru recepția obiectivelor de investiții nr. 1644/27.01.2025 încheiat cu prestatorul SC REB – GLOBAL INVEST SRL;
  3. contractul de prestări servicii de diriginție de șantier nr. 7935/27.09.2024 încheiat cu prestatorul  SC MARIODORO PROIECT SRL pentru care a  fost încheiat procesul verbal de recepție servicii diriginție de șantier nr. 181/30.01.2025;

Luând act de:

  1. proiectul de hotărâre inițiat de domnul Primar în temeiul dispozițiilor art.136, alin.(1) din OUG nr.57 din 2019 privind Codul Administrativ și referatul de aprobare al proiectului de hotărâre – ca instrument de prezentare și motivare întocmit de inițiatorul proiectului de hotărâre în temeiul art.136, alin.(8), lit.a) din OUG nr.57 din 2019 privind Codul Administrativ;
  2. finalizarea investiției „Lucrări de construire și realocare trotuare din pavele, amenajări căi de acces din beton la proprietățile de pe raza comunei Țuțora, jud. Iași” și necesitatea introducerii în inventarul Comunei Țuțora, pe Construcții – Domeniul public, a valorii noului mijloc fix „Trotuare din pavele, amenajări căi de acces din beton la proprietățile din comuna Țuțora”;
  3. procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor înregistrat sub nr. 538 din 29.01.2025.
  4. Avizul Comisiei de specialitate a Consiliului local Ţuţora, respectiv Comisia pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanţe,administrarea domeniului public şi privat al comunei, servicii şi comerţ, gospodărie comunală şi protecţia mediului, Avizul Comisiei de specialitate pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, precum şi de urbanism şi amenajarea teritoriului și Avizul Comisiei de specialitate, respectiv Comisia pentru învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement, înregistrate sub nr.________  din 23.05.2025, avize emise în temeiul prevederilor art.136, alin.(8), lit.c) și art.141, alin.(12) din OUG nr.57 din 2019 privind Codul Administrativ;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei țuțora

întrunit în a 8-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1 Se aprobă necesitatea introducerii în inventarul Comunei Țuțora, pe Construcții – Domeniul public, a valorii noului mijloc fix „Trotuare din pavele, amenajări căi de acces din beton la proprietățile din comuna Țuțora”, precum și valoarea finală a investiției: „Lucrări de construire și realocare trotuare din pavele, amenajare căi de acces din beton la proprietățile de pe raza comunei Țuțora, județul Iași” în valoare de 627.374,03 lei fără TVA și de 745.885,33 lei cu TVA, după cum urmează:

  • Valoare C+M – 605.242,58 lei fără TVA și 720.238,67 lei cu TVA, conform devizului general al lucrărilor;
  • Taxe ISC în valoare de 3.631,45 lei;
  •  Factura nr. 148/30.01.2025 în valoare de 7.500 lei fără TVA, respectiv 8.925 lei cu TVA reprezentând contravaloarea serviciilor de diriginție de șantier, servicii contractate prin contractul nr. 7935 din 27.09.2024, achitată cu OP nr. 125/17.04.2025.
  • Factura nr. 3/04.02.2025 în valoare de 1.000 lei fără TVA, respectiv 1.190 lei cu TVA, aferentă serviciilor specifice de expert cooptat pentru recepția lucrărilor de investiții conform contractului nr. 1644/27.01.2025 achitată cu OP nr. 82/10.02.2025.

 Art.2 Responsabili cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri este compartimentul financiar-contabilul din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Țuțora.

 

 Art.3 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Țuțora, judetul Iași, în termenul prevăzut de lege:

  • Primarului comunei Țuțora, judetul Iași
  • Compartimentului financiar-contabil;
  • Instituției Prefectului județului Iași pentru control de legalitate 

 

Art.4. Hotărârea emisă de către Consiliul Local va fi adusă la cunoștința publică prin afișare la sediul Primăriei Comunei Țuțora și prin publicare pe site-ul instituției, comunatutora.ro.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Daniel-Dumitru MICU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ȚUȚORA,

Ana-Maria IACOB

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 61 / 26.05.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 11
4 Numărul voturilor „PENTRU” 11
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 61 / 26.05.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 26.05.2025
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 06.06.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 02.06.2025
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu