Art. 1. - Se aprobă necesitatea și oportunitatea obiectivului de investiții – „Achiziționare autovehicul hibrid pentru transport copii” și a cofinanțării proiectului prin Programul Județean de Dezvoltare Economico-Socială Iași pentru perioada 2025-2030.
Art. 2. - Se împuternicește domnul primar, ALBU Cristinel, să semneze toate actele necesare și contractul de finanțare în numele Comunei Țuțora.
Art. 3. - Se desemnează doamna consilier superior din cadrul compartimentului financiar – contabil, doamna Ec. Nicoleta-Luminița COJOCARU, responsabilă pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, împreună cu domnul viceprimar MIHĂILĂ Doru.
Art. 4. - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general delegat al comunei Țuțora, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Țuțora, compartimentului financiar-contabil, domnului viceprimar, Consiliului Județean Iași, Instituției Prefectului Județului Iași și se aduce la cunoștință publică prin publicare pe site-ul instituției, comunatutora.ro.