Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 11 / 23.01.2025
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea PLANULUI DE ACTIUNI ȘI LUCRĂRI DE INTERES LOCAL ce vor fi realizate în anul 2025 de către persoanele beneficiare de ajutor de incluziune întocmit în conformitate cu prevederile din Legea nr. 196/2016 pentru Comuna Țuțora, Județul Iași pe anul 2025

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Raportul compartimentelor de resort

Raport Secretarul general

Forma inițiatorului

România

România

Județul Iași

Consiliul Local al comunei Țuțora

Comuna Țuțora

Proiect de hotărâre

Nr. 11 din 23.01.2025

privind aprobarea PLANULUI DE ACTIUNI ȘI LUCRĂRI DE INTERES LOCAL ce vor fi realizate în anul 2025 de către persoanele beneficiare de ajutor de incluziune întocmit în conformitate cu prevederile din Legea nr. 196/2016 pentru Comuna Țuțora, Județul Iași pe anul 2025

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 59 și art.61 din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune cu modificările şi completările ulterioare.
  2. prevederile Legii nr. 319 din 14 iulie 2006 a securităţii si sănătăţii în muncă;
  3. prevederile art. 7, alin.(13) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;  
  4. prevederile  art. 43, alin (4) din  Legea   nr. 24/2000  privind  normele   de  tehnică  legislativă   pentru  elaborarea  actelor   normative,  republicată,  cu   modificările și  completările ulterioare; prevederile Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Local Ţuţora, aprobat prin H.C.L. Ţuţora nr.132 din 17.11.2024;
  5. art. 129, alin.(2), lit. d), coroborat cu alin.(7), lit.b) din OUG nr.57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. necesitatea întocmirii şi supunerii spre aprobare Consiliului Local Țuțora, a Planului de lucrări şi activităţi ce vor fi prestate în folosul comunităţii de beneficiarii Legii nr.196/2016, republicată cu modificiările și completările ulterioare ;
  2. referatul persoanei responsabilă cu activitatea de asistență socială înregistrat sub nr. 7/23.01.2025 cu privire la  Planul de lucrări şi activităţi ce vor fi prestate în anul 2025de beneficiarii Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare;

Luând act de:

  1. Raportul de specialitate  al secretarului general al comunei Țuțora înregistrat sub nr. 35 din 29.01.2025;  
  2. proiectul de hotărâre cu nr.11 din 23.01.2025, proiect iniţiat de domnul Primar în temeiul dispozițiilor art.136, alin.(1) din OUG nr.57 din 2019 privind Codul Administrativ și referatului de aprobare al proiectului de hotărâre – ca instrument de prezentare și motivare întocmit de inițiatorul proiectului de hotărâre în temeiul art.136, alin.(8), lit.a) din OUG nr.57 din 2019 privind Codul Administrativ ;
  3. Avizul Comisiei de specialitate a Consiliului local Ţuţora, respectiv Comisia pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanţe,administrarea domeniului public şi privat al comunei, servicii şi comerţ, gospodărie comunală şi protecţia mediului, Avizul Comisiei de specialitate pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, precum şi de urbanism şi amenajarea teritoriului și Avizul Comisiei de specialitate, respectiv Comisia pentru învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement, înregistrate sub nr.         din 29.01.2025, avize emise în temeiul prevederilor art.136, alin.(8), lit.c) și art.141, alin.(12) din OUG nr.57 din 2019 privind Codul Administrativ;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei țuțora

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. Se aprobă Planul de acțiune și lucrări de interes local ce vor fi realizate în anul 2025 de către persoanele beneficiare de ajutor de incluziune conform Legii nr. 196/2016, cu modificările și completările ulterioare, aşa cum este prevăzut în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2.  (1) Prevederile prezentei hotărâri se aplică numai persoanelor apte de muncă, beneficiari de ajutor de incluziune conform legii de mai sus, care vor presta lunar ore conform Planului anual de activităţi, fără a se putea depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii.

(2) Obligaţia de a presta muncile prevăzute la alin. (1) nu poate fi transferată altor persoane. 

Art.3. Responsabil cu protecţia muncii la activităţile desfăşurate de beneficiarii Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune, este domnul  Mihăilă Doru viceprimarul comunei Țuțora, care are obligaţia în conformitate cu prevederile legale în materie, să efectueze periodic instructajul şi să îl consemneze în fişa colectivă de instructaj.

Art.4. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice alte prevederi contrare se abrogă.

Art.5. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a prevederilor prezentei hotărâri atrage de partea celor vinovaţi răspunderea materială, civilă, administrativă, disciplinară, contravenţională sau penală, după caz.

Art.6. Copii de pe prezenta hotărâre se vor comunica :

  • Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi
  • Primarului comunei Țuțora
  • Viceprimarului comunei şi asistentului social din cadrul apararului de specialitate al primarului comunei Țuțora ;

Art.7. Hotărârea emisă de către Consiliul Local va fi adusă la cunoștința publică prin afișare la sediul Primăriei Comunei Țuțora și prin publicare pe site-ul instituției, comunatutora.ro.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI ȚUȚORA

Cristinel ALBU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ȚUȚORA

Ana-Maria IACOB

Rezultate voturi