Art.1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici actualizați pentru obiectivul de investiții „Modernizare dispensar uman, sat Ungureni, comuna Ungureni, județul Bacău”, după cum urmează:
- Valoare totală a investiției: 948.290,20 lei cu T.V.A., conform Devizului general (eligibil + neeligibil), Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
- Valoare eligibilă: 629.658,75 lei cu T.V.A. conform Devizului general- cheltuieli eligibile, Anexa nr. 2. care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
- Valoare neeligibilă: 318.631,45 lei cu T.V.A. conform Devizului general – cheltuieli neeligibile, Anexa nr.3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Cu aducere la îndeplinire a prezentei Hotărâri este responsabil Primarul comunei Ungureni, județul Bacău.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică, prin grija Secretarului general al comunei Ungureni în termenul prevăzut de lege: Primarului comunei Ungureni, Instituției Prefectului-județul Bacău în vederea exercitării controlului de legalitate, Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, autorităților, instituțiilor sau persoanelor interesate, și va fi adusă la cunoștința publică în condițiile legii.