Art.I. Art.1 din Hotărârea Consiliului Local Urlați nr.27 din 29.03.2018 privind darea în administrare către Grădinița cu Program Prelungit „Clopoțica” Urlați a unor bunuri din domeniul public sau privat al U.A.T.O. Urlați se modifică și va avea următorul cuprins:
«Se aprobă darea în administrare către Grădinița cu Program Prelungit „Clopoțica”, Orașul Urlați a unor bunuri din domeniul public/privat al Orașului Urlați, cu elemente de identificare prevăzute în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, valoare de inventar 5.359.280,23 lei.»
Art.II. Destinația bunurilor care fac obiectul dării în administrare este funcționarea Grădiniței cu Program Prelungit „Clopoțica”, Orașul Urlați, unitate de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică.
Art.III. Predarea-primirea bunurilor transmise în administrare potrivit Art.I, se face pe bază de Contract de comodat și drept de administrare, încheiat între părţile interesate, în termen de 30 zile.
Art.IV. Secretarul general al oraşului Urlaţi va comunica prezenta hotărâre, în vederea ducerii la îndeplinire, către Oficiul Juridic, Biroul Contabilitate, Serviciul Urbanism, Tehnic, Investiții, Cadastru și Registru Agricol, din cadrul Primăriei orașului Urlați și Grădiniței cu Program Prelungit „Clopoțica”, Orașul Urlați.
Art.V. Prezenta hotărâre se comunică Primarului orașului Urlați, Instituției Prefectului Județului Prahova și se aduce la cunoștință publică prin publicarea pe pagina de internet www.urlați-ph.ro.