Art.1. Se aprobă punerea la dispoziție cu drept de uz a terenului în suprafață de 20 mp din incinta Spitalului Orășenesc Urlați cu adresa strada Independenței, nr. 52, Orașul Urlați, Județ Prahova și drept de servitute pentru diferența de 56 mp pe strada Independenței, către Distribuție Energie Electrică România Sucursala Ploiești, necesar pentru realizarea „Racordarea la rețeaua electrică a locului de consum Permanent Spital Orășenesc Urlați, având ca scop Spor de putere” – utilizator Spitalul Orășenesc Urlați, prin amplasarea „PTAB 20/0,4 kV-250 KVA – 18 mp, LES top A2XSY 3*1*120 mmp – 54 mp, Mansonare – 4 mp”.
Art.2. Perioada pentru care se constituie dreptul de folosință gratuită a terenului este pe toată durata de existență a capacităților energetice.
Art.3. Se împuterniceşte Primarul orașului Urlați, să semneze contratul de dare în folosință gratuită (comodat) cu Distribuție Energie Electrică România Sucursala Ploiești.
Art.4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi aduse la îndeplinire de către Oficiul Juridic, Serviciului Urbanism, Tehnic, Investiții, Cadastru și Registru Agricol și Biroul Contabilitate și autoritate de autorizare transport în regim de taxi din cadrul Primăriei orașului Urlați.
Art.5. Prezenta Hotărâre va fi comunicată către Distribuție Energie Electrică România Sucursala Ploiești, Instituției Prefectului-Județul Prahova pentru exercitarea controlului de legalitate și va fi adusă la cunoştinţa publică prin publicare pe site-ul propriu al Orașului Urlați (www.urlati-ph.ro).