România

România

Județul Prahova

Orașul Urlați

Orașul Urlați

Referat de aprobare

Nr. 2498 / 11.02.2026

 

 

REFERAT DE APROBARE 

la proiectul de hotărâre pentru modificarea H.C.L.Urlați nr. 96 din 28.11.2024 privind numirea reprezentanților Consiliului Local al orașului Urlaţi  ca membri în Consiliul de Administraţie al Spitalului Orăşenesc Urlaţi

 

 

Având în vedere H.C.L. Urlați nr. 95/10.11.2025 prin care s-a luat act de demisia consilierului local Birjaru Cosmin și  vacantarea   mandatului de  consilier local, precum și Încheierea civilă nr.262 din data de 21 noiembrie 2025 a Judecătoriei Mizil, rămasă definitivă prin neapelare la data de 26.11.2025 privind validarea mandatului de consilier local al domnului Miu Andrei, este necesară modificarea hotărârii de consiliu local privind numirea reprezentanților Consiliului Local al orașului Urlaţi  ca membri în Consiliul de Administraţie al Spitalului Orăşenesc Urlaţi.

 

Conform prevederilor Art. 187 alin.(2) lit.b) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

(2)Membrii consiliului de administraţie pentru spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sunt: (…)

b)3 reprezentanţi numiţi de consiliul judeţean ori consiliul local, după caz, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, din care unul să fie economist;

 

În aplicabilitatea prevederilor art.I pct.9 din Ordonanța Guvernului nr. 44/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative  și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătații, 

„(41) Poate fi numită membru în consiliul de administrație al spitalului public, persoana care face dovada îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții:

a) să fie absolvent de studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul medicină, medicină dentară, farmacie, științe juridice, științe economice sau științe inginerești;

            b) să aibă cel puțin 5 ani vechime în specialitatea studiilor.”

 

Faţă de cele expuse mai sus, în conformitate cu prevederile art.136 alin.(8) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, a fost elaborat proiectul de hotărâre pe care îl supun spre aprobare. 

 

PRIMAR,

MARIAN MĂCHIŢESCU