Nr. 15282 / 11.08.2026
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al serviciului social „Centru de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii din Orașul Urlați”
Prin Nota de fundamentare înregistrată la nr.15278/11.08.2026 se solicită aprobarea cu celeritate a hotărârii de consiliu local privind modificarea Regulamentului de organizare și funcționare al serviciului social „Centru de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii din Orașul Urlați”, având în vedere faptul că în conformitate cu prevederile art.2 alin.(1) din H.G.nr.268/2026 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentului-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale,
Art. 2. — (1) Prevederile art. 1 intra in vigoare la data de 1 iulie 2026.
Iar la Art.1 alin.(1) „se aprobă Nomenclatorul serviciilor sociale prevăzut în anexa nr. 1, denumit în continuare nomenclator, care cuprinde următoarele:
a) serviciile sociale care se supun obligației licențierii, conform prevederilor art. 38 alin. (2) din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completarile ulterioare; face excepție de la obligația licențierii pachetul minim de asistență socială acordat de serviciul public de asistență socială, potrivit prevederilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare;
b) regulamentul-cadru de organizare și functionare a serviciilor sociale, prevăzute la lit. a), prevăzut în anexa la nomenclator.”
De asemenea, conform prevederilor art.129 alin.(2) lit. d) şi alin.(7) lit. b) din Ordonanța de Urgență nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, consiliul local asigură, potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie.
Faţă de cele expuse mai sus, în conformitate cu prevederile art.136 alin.(8) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, a fost elaborat proiectul de hotărâre pe care îl supun spre aprobare.
PRIMAR,
MARIAN MĂCHIŢESCU