Urmare Notelor de fundamentare nr. 1472, 1474, 1475 și 1476 din 12.04.2022 ale Liceului Teoretic „Brâncoveanu Vodă”, Oraşul Urlaţi, înregistrate la nr.8112, 8113, 8114 și 8115 din 12.04.2022, a fost inițiat proiectul de hotărâre privind aprobarea plății cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice din Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă”, Oraşul Urlaţi, pentru lunile noiembrie și decembrie 2021 și ianuarie și februarie 2022.
Susținerea din punct de vedere legal este fundamentată de prevederile :
- art.129 alin.(2) lit. d) şi alin.(7) lit. a) din Ordonanța de Urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ, „în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. d), consiliul local asigură, potrivit competenţei sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educaţia” ,
Coroborate cu cele ale art.2 din Hotărârea nr.569/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind decontarea cheltuielilor pentru naveta la şi de la locul de muncă a cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat :
«Art. 2 (1)Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a cuprinde în bugetul local sume destinate decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei beneficiarilor din învăţământul preuniversitar de stat, din unităţile de învăţământ special şi din centrele de resurse şi asistenţă educaţională, care nu dispun de locuinţă în localitatea unde este situată unitatea de învăţământ la care au postul.
(2)Sumele destinate navetei beneficiarilor prevăzuţi la alin. (1) se asigură din veniturile proprii ale bugetelor locale şi din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.»
și ale art.2 din din Instrucţiunile nr.2 din 17.02.2011 privind decontarea navetei cadrelor didactice :
«Art. 2. Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ propune, lunar, spre aprobare consiliului local drepturile băneşti aferente personalului didactic care solicită cheltuieli de deplasare.»
În raport cu cele expuse mai sus, apreciem că proiectul de hotărâre îndeplinește cerințele de legalitate, necesitate și oportunitate, astfel încât poate fi promovat spre aprobare consiliului local.
Întocmit,
Compartiment Administrație Publică Locală,
Diana Sersea